Urmărește-ne în Social Media
Horia Brenciu - My Way (Crăciunul începe cu mine)

Albume noi

Ascultă noua piesă Hozier, "Almost (Sweet Music)", de pe albumul "Wasteland, Baby!" - AUDIO

Hozier a dezvăluit o nouă piesă, intitulată "Almost (Sweet Music)". Melodia a venit acompaniată și de anunțul lansării viitorului său album, "Wasteland, Baby!".

Publicat

pe

Hozier
Hozier │ FOTO: www.facebook.com

Cel de-al doilea album de studio al lui Hozier este finalizat, artistul irlandez anunțându-i lansarea cu mult entuziasm.

"Sunt încântat să anunț lansarea noului meu album, "Wasteland, Baby!"

Lucrez la acest material de mai bine de un an și e o plăcere să vă împărtășesc la ce am lucrat. Aș vrea să le mulțumesc sincer fanilor și celor care mă ascultă pentru sprijinul pe care mi l-au acordat între albume. Ne vedem în turneu în curând", a transmis Hozier în comunicatul de presă ce anunță lansarea albumului.

Discul "Wasteland, Baby!" conține 14 melodii, la care Hozier a lucrat împreună cu producătorul Markus Dravs. Pe album sunt incluse și single-urile recent lansate, "Nina Cried Power" ft. Mavis Staples și "Movement". Artistul a dezvăluit tracklist-ul complet, precum și artwork-ul albumului, realizat de mama sa, Raine Hozier-Byrne. Discul poate fi precomandat și va fi lansat oficial pe 1 martie 2019.

Tracklist "Wasteland, Baby" - Hozier:

  1. Nina Cried Power (Featuring Mavis Staples)
  2. Almost (Sweet Music)
  3. Movement
  4. No Plan
  5. Nobody
  6. To Noise Making (Sing)
  7. As It Was
  8. Shrike
  9. Talk Refined
  10. Be
  11. Dinner & Diatribes
  12. Would
  13. Sunlight
  14. Wasteland, Baby!

VIDEO: Hozier prezintă artwork-ul albumului "Wasteland, Baby", tracklist-ul și fragmente audio din noile piese

Odată cu anunțul privind lansarea albumului, Hozier a dezvăluit și o nouă piesă, intitulată "Almost (Sweet Music)". Melodia poate fi descărcată automat de către cei care precomandă albumul.

""Almost" este o piesă nouă despre ce aduce muzica memoriei și ce aduce memoria muzicii", a detaliat Hozier într-o postare pe Twitter.

AUDIO: Hozier - "Almost"

Hozier va promova albumul "Wasteland, Baby!" în cadrul unui turneu mondial. Momentan, artistul a anunțat concertele programate în America, urmând ca în perioada următoare să fie dezvăluite și datele pentru Europa.

Hozier a ajuns cunoscut la nivel internațional odată cu lansarea piesei "Take Me To Church". Melodia a fost certificată de cinci ori cu platină în SUA, fiind de asemenea nominalizată la Grammy în categoria Piesa Anului.

Horia Brenciu - My Way (Crăciunul începe cu mine)

CONCERTELE LUNII

Trending