Urmărește-ne în Social Media

Muzică nouă

Ascultă noua piesă Dream Theater, "Fall Into the Light" - AUDIO

Dream Theater tocmai a lansat un nou single de pe viitorul LP, "Fall Into the Light". Provine de pe albumul cu numărul 14 al prog rockerilor şi este de o tehnicitate impresionantă. Puteţi asculta noul single în articol şi să îi admiraţi clipul animat.

Publicat

pe

Single Dream Theater Fall Into the Light
Single Dream Theater Fall Into the Light │ FOTO: Dream Theater

Suntem la o lună distanţă de lansarea albumului "Distance Over Time", prefaţat deja de single-ul "Untethered Angel". Faţă de acel release, "Fall Into the Light" este o piesă mai melodică, cu un aer de rock opera şi chitare sincronizate aproape matematic. Sunt şi porţiuni în stil baladă, dar aceea e doar liniştea dinaintea furtunii.

Solo-uri ample de chitară converg spre o rafală de tobe care surprinde şi cel mai mare fan Dream Theater. Totul completat de un sintetizator, care apare de nicăieri şi aduce puţin vibe psihedelic în această creaţie progresivă. Meritul pentru acest segment neaşteptat îi aparţine cântăreţului la clape Jordan Rudess.

"Fall Into The Light" este o melodie despre încercarea de a găsi iluminarea în această viaţă. Aşa descrie basistul John Myung noul single, transpunând viaţa într-o călătorie şi temele aferente. Este eterna zicală "contează mai mult călătoria decât destinaţia". "Distance Over Time" vine pe 22 februarie prin InsideOut Music şi va fi urmat de un turneu extins al trupei în America de Nord între 20 martie şi 4 mai.

De noul artwork s-a ocupat Hugh Syme, cunoscut pentru felul în care a creat vizualul unor legende precum Rush, Iron Maiden sau Stone Sour. Noul LP a fost produs de către John Petrucci, mixat de Ben Grosse şi masterizat de Tom Baker. Dream Theater este una dintre cele mai vechi trupe de rock progresiv, pornind la drum în SUA în 1985.

Iniţial se numea "Majesty" şi era un proiect al unor studenţi la facultatea Berklee. A ajuns un proiect muzical cu 12 milioane de albume vândute şi 2 nominalizări Grammy, dar şi un reper pe scena prog rock. Muzicienii ne-au vizitat la Arenele Romane în 2017, cu ocazia unui turneu aniversar de 25 de an pentru albumul "Images and Words".

În 2019 trupa revine la noi în cadrul festivalului ARTmania, care are loc între 26 şi 27 iulie la Sibiu. Pe scenă mai urcă şi Opeth, Wardruna, Myrkur şi Madrugada.

Industria muzicala

Toboşarul Mike Portnoy a revenit la Dream Theater

Unul dintre cei mai apreciaţi toboşari din lume, Mike Portnoy s-a alăturat din nou trupei Dream Theater. El revine la uriaşii metalului progresiv, reunindu-se cu foştii colegi, chitaristul John Petrucci şi basistul John Myung.

Publicat

pe

Dream Theater reunit cu Mike Portnoy 2023
Dream Theater reunit cu Mike Portnoy 2023 │ FOTO: Dream Theater dreamtheater.net

Trio-ul compus din Petrucci, Myung şi Portnoy a format Dream Theater de altfel în 1985. Asta se întâmpla la Colegiul de Muzică Berklee şi li se alăturau şi solistul James LaBrie şi clăparul Jordan Rudess. Pe lângă reunirea cu toboşarul, Dream Theater a anunţat că intră în studio pentru a lucra la albumul cu numărul 16.

E primul cu Portnoy de la cel din 2009, "Black Clouds & Silver Linings". El a fost înlocuit de Mike Mangini în 2010, iar în perioada în care a bătut la tobe pentru grup a obţinut şi un premiu Grammy alături de colegi. Portnoy a fost la un concert Dream Theater ca spectator în iulie 2023, iar toboşarul de 56 de ani dădea semne de apropiere de foştii colegi de atunci.

Era doar al doilea concert DT la care asista, după cel din martie 2022 de la Beacon Theatre în New York. Pur şi simplu nu avusese ocazia să îşi vadă trupa din postura de spectator şi a postat în social media selfie-uri din culise cu colegii.

Colaborările nu au lipsit totuşi, Mike Portnoy bătând la tobe pe albume solo ale lui Petrucci. Jordan Rudess a colaborat cu toboşarul pe proiectul muzical Liquid Tension Experiment în 2020.

În anii în care a părăsit Dream Theater, Mike Portnoy a surprins pe toată lumea alăturându-se tinerei trupe Avenged Sevenfold. A colaborat şi cu Twisted Sister. Portnoy, care cofondase trupa cu 38 de ani în urmă a părăsit-o brusc în septembrie 2010, în vreme ce se afla în turneu cu Avenged Sevenfold.

Au existat voci din industrie care citau disensiuni în Dream Theater şi dispute între Petrucci şi Portnoy. Cu toate acestea, cu 3 ani în urmă Petrucci îşi lansa al doilea album solo, "Terminal Velocity", pe care Mike apărea la tobe şi Dave LaRue la bas.

Petrucci era de abia la al doilea album solo, după "Suspended Animation" din 2005. În interviurile din ultimul an Mike Portnoy oferise doar indicii că ar fi gata de un show aniversar de 40 de ani în 2025, ca un "hired gun" şi atât. Se pare totuşi că vrea mai mult de atât.

Citește în continuare

Trending