Urmărește-ne în Social Media

Emisiuni radio-tv

VIDEO: Ce concurenți ajung în Galele Live X Factor România 2018 - VOTEAZĂ FAVORITUL

Încheierea duelurilor X Factor România ne-a condus la lista celor 8 concurenți ce vor vânta în Galele Live ale emisiunii de la Antena 1. Alături de ei în prima gală va veni și un concurent salvat de public, cel care a primit cele mai multe voturi la audiții.

Publicat

pe

Concurenții ajunși în Galele Live X Factor România 2018
Concurenții ajunși în Galele Live X Factor România 2018 │ FOTO: Antena 1

Vineri seară, a fost difuzat ultimul episod de Dueluri din sezonul al 8-lea X Factor România. În urma emisiunii, publicul a rămas în minte cu interpretarea solistei Bella Santiago ("Total Eclipse of the Heart") - acum în trending, cu performanțele vocale ale tinerei Doinița Ioniță pe "All By Myself", coverul după Florence + The Machine ("Dog Days Are Over") făcut de Ioana Bulgaru și dezamăgirea plecării lui Cristian Sanda după un "Yesterday" plin de sensibilitate.

Jurații Delia, Horia Brenciu, Ștefan Bănică și Carla’s Dreams și-au desemnat concurenții pe care îi vom vedea în galele live ale emisiunii: trupa VOX, trupa "Diamonds", Doinița Ioniță, Ioana Bulgaru, Cristian Moldovan, Alexandru Stemițean, Bella Santiago și Cristina Vasopol. Alături de ei în prima gală va veni și un concurent salvat de public, cel care a primit cele mai multe voturi la audiții.

Prima gală live X Factor 2018 va fi difuzată pe Antena 1 duminică, 9 decembrie, începând de la ora 21:30.

Te invităm să parcurgi un rezumat al serii cu cele mai bune interpretări și să votezi preferatul la final.

Duel: Cristi și Rodica versus trupa VOX

Horia Brenciu i-a ales pe primii învingători ai serii, membrii trupei VOX. Grupul i-a învins la duel pe Rodica & Cristi, care cântaseră piesa "Shape of my heart Ft. Rise and fall" (Sugababes & Craig David).

Urmăriți mai jos interpretarea VOX - "Runaway Baby" (Bruno Mars):

Duel: Mălina Ciarnău versus Doinița Ioniță

Mălina Ciarnău a interpretat "Give It to Me Right" (Melanie Fiona), iar Doinița Ioniță a cântat "All by myself" (Eric Carmen), o piesă care i-a pus în valoare talentul nativ. Ștefan Bănică a ales-o pe tânara din Râmnicu-Sărat, vizând câștigarea finalei.

"Doinița are o sclipire în glas, cu care te naști pur și simplu. E singurul concurent care poate să câștige X Factor", a declarat mentorul.

Urmărește interpretarea Doiniței Ioniță - "All by myself":

Duel: Andrei Geamăn versus Cristian Moldovan

Carla's Dreams n-a avut probleme să aleagă între Andrei Geamăn care a venit cu "Be Alright" (Justin Bieber) și Cristian Moldovan care a impresionat cu "A Change Is Gonna Come" (Sam Cooke). Probleme a avut Andrei, care s-a blocat în timpul interpretării, uitând probabil versurile din cauza emoțiilor. Asta l-a impulsionat pe tânărul din Cluj să-și demonstreze talentul fără inhibiții.

"Voi ambii aveți o ladă de comori în voce, dar astăzi s-a deschis doar lada lui Cristian", a declarat Carla's Dreams alegându-l pe Cristian.

Urmărește-l pe Cristian Moldovan cu "A Change Is Gonna Come":

Duel: Cristian Sanda versus Bella Santiago

Cristian Sanda a cântat "Yesterday" (The Beatles) într-o variantă diferită de cea consacrată, iar frumoasa Santiago ne-a oferit piesa "Total Eclipse of the Heart" (Bonnie Tyler). Conștient de valoarea contraconcurentei sale, Cristian a pus-o în dificultate pe Delia cu moment de finală, punând foarte multă pasiune.

Delia a ales-o pe Bella Santiago, interpretarea acesteia fiind perfectă, transmițând emoția unui live original. Acest lucru e vizibil și în popularitatea momentului pe Youtube. Urmărește-o pe Bella Santiago cântând "Total Eclipse of the Heart":

Duel: "Diamonds" versus "Angels"

Grupul "Diamonds" a interpretat piesa "Lady Marmalade", iar "Angels" au cântat "Feeling Good". Ștefan Bănică a fost de părere că niciunele nu s-au ridicat la nivelul din Bootcamp. Horia Brenciu a punctat cel mai bun moment, hotărând să continue cu cele patru fete de diamant.

Urmărește cum au cântat "Diamonds" piesa "Lady Marmalade" (Patti LaBelle):

Duel: Alexandru Stremițean versus Eduard Ungureanu

Alexandru Stremiţeanu a cântat cu multă sensibilitate "You Are The Reason" (Calum Scott), iar adolescentul Eduard Ungureanu (14 ani) a uimit cu "House of the Rising Sun" (The Animals).

Horia Brenciu s-a oferit să-i fie îndrumător celui din urmă: "La cei 14 ani ai tăi, tu ești un tip spectaculos. Atingi note pe care poate eu nu le ating nici acum." Delia l-a sfătuit să aibă răbdare și să trateze toată melodia cu atenție.

Decizia lui Carla's Dreams a fost foarte dificilă: "O să votez meritul, iar meritul de data asta a fost câștigat de Alex."

Urmărește momentul lui Alex Stremiţeanu - "You Are The Reason":

Duel: Francesca Hodja versus Ioana Bulgaru

Francesca Hojda a ales piesa "Best Part" (Daniel Caesar feat. H.E.R.), în timp ce Ioana Bulgaru a interpretat "Dog Days Are Over" (melodia lui Florence + The Machine, pe care o vom vedea la Electric Castle 2019).

"Sunteți atât de diferite, dar atât de talentate... Ar fi extrem de greu să aleg între voi.", a spus Carla's Dreams. Așa a fost, Ștefan Bănică a ales cu dificultate între cele două:

"Îmi puneți o mare problemă. Ați venit cu altceva fiecare. Ați riscat, pentru asta aveți tot respectul meu. Haideți să n-o mai lungim. Merg mai departe cu cea care m-a făcut să văd și alte lucruri pe care le putem face împreună. Merg mai departe cu Ioana", a spus juratul X Factor România.

Urmărește interpretarea Ioanei Bulgaru - "Dog Days Are Over":

Duel: Raluca Răducanu versus Cristina Vasopol

Raluca Răducanu, fata cu vioara, a cântat  "Love on the Brain" (Rihanna), iar profa de canto, Cristina Vasopol a ales "Stay With Me" (Lorraine Ellison). Ambele piese au fost alegeri de ultim moment.

"Decizia mea este pentru ce s-a întâmplat aici, acum. Mă gândesc la toate aspectele posibile, mă gândesc la corectitudine. Merg mai departe cu Cristina", a declarat Delia.

Delia a remarcat emoțiile Ralucăi, care a intrat în panică, în ciuda experienței sale în live-uri pe scenă.

Vezi cum a cântat Cristina Vasopol - "Stay With Me" (Lorraine Ellison):

Votează concurentul preferat, cine vrei să câștige X Factor România 2018

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Concerte & turnee

Nibiru se deschide azi; Cine cântă și care e programul festivităților pe 16 iulie

Deschiderea stațiunii Nibiru are loc astăzi, pe 16 iulie. Programul artistic al zilei include concerte Delia și Puya, spectacole de circ, dans și acrobații, artiști stradali și show de artificii. La ceremonia de deschidere vor fi prezenți Selly, Dan Negru și Dumitru Prunariu. Vezi programul complet al zilei.

Publicat

pe

Stațiunea Nibiru
Stațiunea Nibiru │ FOTO: Captură Facebook Selly

Nibiru se deschide oficial astăzi, 16 iulie, la ora 18:00, în Costinești. Publicul se va bucura de un program vast și variat de momente artistice. Delia, Puya și Mario Fresh vor concerta pe Center Stage, unde accesul este gratuit, achitând biletul de 25 de lei care include o băutură. În ziua deschiderii vor avea loc, de asemenea, show-uri acrobatice, spectacole de dans, show-uri aviatice și spectacol de artificii.

Selly: "Este incredibil ce va fi aici"

"Azi noapte au avut loc ultimele repetiții ale show-urilor acrobatice pentru Marea Deschidere. Sute de costume de zeci de mii de euro, un spectacol absolut incredibil regizat de Razvan Ioan Dinca, zeci de toboșari din Columbia, Brazilia și Portugalia sunt pregătite pentru voi. Este incredibil ce va fi aici", a spus Selly într-un mesaj postat online în urmă cu câteva ore.

Nibiru rămâne deschis zilnic, până la finalul lunii august. Ora de acces este 18:00, iar programul general este până la ora 03:00. Pentru festivaluri, concerte și alte evenimente, orele de acces pot fi diferite și sunt afișate în calendarul fiecărui eveniment.

Detalii de acces pentru copii și tineri:

  • Copiii sub 5 ani au acces gratuit.
  • Studenții au acces gratuit. Pentru revendicarea accesului trebuie completat formularul dedicat pe studenti.nibiru.net și încărcată o fotografie cu legitimația sau carnetul de student vizat pentru anul în curs.
  • Tinerii care nu au împlinit 15 ani trebuie să fie însoțiți și supravegheați de un adult pe durata vizitei.

Ce se întâmplă la Marea Deschidere Nibiru:

Center Stage (Scena Centrală)

  • Circus of Wonders
  • Spectacol de dans & acrobații
  • Concerte pregătite de către Delia, Puya și Mario

Momente speciale în ziua deschiderii Nibiru

  • Ceremonia de deschidere: Selly vs. Dan Negru x Dumitru Prunariu
  • Balon cu aer cald, Sumii România
  • Show aviatic: Aeroclubul României
  • Rave party Zoom Mueve to Nibiru
  • Sunset Ceremony – Muzeul Planetelor – Ainjina
  • Show acrobatic, tiroliană și show de artificii
  • Mascote / Caricaturiști / Street artists
  • Acrobații pe sârmă

Experiențe

  • Muzeul Planetelor • Taranterra • Expo reptile
  • Parc de distracții • Proiecție imersivă Mina
  • Hype Play • Skill Games

Day Zero Pre-Party Galaxia Festival /Astral Night (Biletul Galaxia îți oferă acces gratuit la Galaxia Day & Astral Night Party)

  • Lineup: Dirty Nano / Pado Belu / Deny / Ozlemex / Alina Eremia / Jo / ADI

Music Spots

  • Retrograde Party – Odometrie Metrie – DJ Fly
  • Nebula X Party – Eclipse – Sebastian
  • Galaxia Party – Pizza Mafia – Alzaro x Sky Show
  • Rock Days Party – The Bus
  • K-Pop Party – Piațeta Nibiru – Ioni

The Fool

  • Open Mic: MCs Gherghe & Moise

Berăria Nibiru

  • Meteor, Bogdan DLP & DJ: Crisko

Programul pe ore al principalelor atracții la Marea Deschidere Nibiru

18:00

  • Zbor cu balonul cu aer cald cu ridicare de la Muzeul Planetelor
  • Deschiderea Berăriei Nibiru – DJ Crisko

18:45

  • Show aviatic Șoimii României

19:00

  • Concert de pian & voce – Daniel Crețu & Adrian Stănescu

20:00

  • Opening Party – DJ Fly – Domeniile Mitroi
  • The Sky Show – DJ Sebi – Eclipse Bar

20:20

  • Show aviatic Șoimii României

20:25

  • Concert Mario – Center Stage

20:45

  • Dumitru Prunariu × Dan Negru + Răzvan Dincă
  • Latino Drum Show Aainjaa – Muzeul Planetelor

21:00

  • Proiecție interactivă – Peretele Mina
  • Open Mic – MCs Gherghe & Moise

21:30

  • DJ Alzaro – Pizza Mafia

21:40

  • Concert Delia – Center Stage

22:00

  • Galaxia Day 0 Pre-Party – Nibiru Arena

22:30

  • Ozlemek × Pado & Belu – Nibiru Arena
  • The Sky Show – Pizza Mafia

22:40

  • Concert Puya – Center Stage

23:00

  • Bogdan DLP – Berăria Nibiru
  • Street Party cu DJ Ioni – Piațeta Nibiru

00:00

  • Dirty Nano – Alina Eremia, Adi Istrate, Giulia, JO – Nibiru Arena

01:30

  • Deny – Nibiru Arena

Bilet de intrare la Marea Deschidere Nibiru de pe 16 iulie:

  • Ai acces gratuit pe promenadă (fără consumație minimă) dacă ai mers anul ăsta la Beach, Please! sau ai bilet la oricare dintre festivalurile de la Nibiru (Galaxia, Nebula X, K-Pop Days, Rock Days, Stardust, Pong Fest, Retrograde).
  • 25 de lei, achiziționat online (primești în costul biletului un voucher cu care îți poți plăti consumația minimă).
  • 35 de lei, achiziționat la fața locului (primești în costul biletului un voucher cu care îți poți plăti consumația minimă).

*Biletul de 25 de lei online/35 de lei la fața locului oferă acces pe Promenada NIBIRU, însă atracțiile și experiențele cu plată, precum Hype Play sau activitățile din Parcul de Distracții, se achită separat. Accesul poate necesita un bilet dedicat, tokenuri sau plata directă a atracției respective.

*Biletul de 25 de lei online/35 de lei la fața locului oferă acces la concertele și spectacolele organizate pe Center Stage, zonele de entertainment, activările și accesul la restaurantele și cafenelele din Promenadă. Biletul standard luat online înainte de ora 17:00 include și un voucher de 25 de lei pentru băuturi.

Citește în continuare

Muzică nouă

Abuzurile au chip în piesa lui Cojo și Delia, "Nu e despre tine" - AUDIO

Nu e ușor să vorbești despre abuzuri ce li s-au petrecut celor din familie, însă Cojo o face, dând astfel chip unor oameni ce se ascund în spatele unor poziții de putere. Ironic, piesa lui cu Delia se numește "Nu e despre tine", chiar dacă abuzatorul vine aici cu o identitate.

Publicat

pe

Cojo / Delia
Cojo / Delia │ FOTO: Colaj capturi Instagram

Abuzurile lasă urme adânci, care nu se vindecă ușor. Afectați sunt atât cei direct implicați, cât și restul familiei și oamenii apropiați. Cojo are curajul să vorbească despre proprii părinți și să deschidă o rană a lui, dar și a societății în care trăim. Pentru că piesa "Nu e despre tine" pornește de la o traumă personală, dar oferă o pârghie pentru toți cei care au trecut prin experiențe similare.

"Am început să simt că urăsc bărbații de la 5 ani,

Când o auzeam pe mama cum îi povestea lui tata că o hărțuiește șefu

Și vedeam pe fața lui tata cum vrea să meargă să-l omoare

Și mama-i spunea c-o să facă mai rău și că n-o să creadă restul.

Când am auzit prima oară de-o fată care să vorbească public despre abuzatorul ei

Simțeam că prin curajul ei se vindecă și mama

Și când am început să simt cât de sensibil sunt cu nervii

A durat o vreme să-ncep să vorbesc", spune Cojo în versurile sale.

Împreună cu Delia, Cojo pune o lupă acolo unde mulți se feresc să privească. Deschis, vulnerabil, atent la propriile emoții, artistul le oferă o voce celor care au amuțit în fața propriilor frici. Refrenul interpretat de către Delia se simte ca o sabie în mâinile celor care a fost până acum dezarmați. Nu e vorba despre a răspunde cu violență la abuz, ci despre a avea curajul să spui ceea ce simți.

"Nu e despre tine, dacă nu te simți (...)

Nu e despre tine cu noduri în gât

Sper să simți pe pielea ta cum se simte ce-ai făcut", spune Delia pe refren.

Piesa "Nu e despre tine" se regăsește pe albumul "Erupt" al lui Cojo, versiunea Deluxe. Melodia este compusă de Cojo (muzică, versuri), Delia (muzică) și Alina Elena Anghel (versuri). În curând va fi lansat și videoclipul piesei, Cojo anunțând online că a fost deja filmat.

AUDIO: Cojo și Delia - "Nu e despre tine"

Citește în continuare

Emisiuni radio-tv

Juriul de la Vocea României 2026 a fost dezvăluit

După multe știri și zvonuri privind plecarea unora dintre antrenori, aflăm componența juriului de la Vocea României 2026 chiar în prima zi de filmări. Pavel Bartoș revine în rolul de prezentator, iar din echipa de promovare a show-ului în mediul digital vor face parte Miruna Rumina, Ines Stana și Acoustic Boyz.

Publicat

pe

Vocea României 2026
Vocea României 2026 │ FOTO: Captură Facebook Vocea României

Atât Irina Rimes, cât și Theo Rose rămân în juriu pentru încă un sezon la Vocea României. Lor li se alătură Tudor Chirilă, Smiley și Horia Brenciu. Cu alte cuvinte, juriul rămâne neschimbat la Vocea României 2026. Cel de-al 14-lea sezon al emisiunii de talente vine, totuși, cu niște surprize.

Reguli noi la Vocea României 2026

Anul acesta, atât antrenorii, cât și Pavel Bartoș vor avea la dispoziție noi avantaje și "ași" în mânecă. Dinamica va fi, astfel, diferită, iar fiecare decizie va deveni cu atât mai dificilă și mai imprevizibilă. Producătorii show-ului vor anunța schimbările în perioada următoare.

Proiectul Vocea din online continuă; Cine face parte din echipă

Cu o comunitate de peste 1,1 milioane de urmăritori pe TikTok și Instagram, Miruna Rumina revine pentru al treilea sezon consecutiv în echipa Vocea din online.

"Sunt extrem de fericită că mă întorc pentru al treilea an la Vocea României. Pentru mine, parcă vara nici nu începe cu adevărat dacă nu revin în culisele acestui proiect. Simt și o responsabilitate foarte mare să le arăt oamenilor tot ce se întâmplă în culise, pentru că există atât de multă muncă, emoție și magie în spatele fiecărei ediții. Oricât aș încerca să surprind totul prin telefon, experiența de acolo este și mai frumoasă în realitate", spune Miruna.

Cu peste un milion de urmăritori pe TikTok și Instagram, Ines Stana se alătură echipei Vocea României pentru primul ei sezon.

"De mică am fost fascinată de Vocea României, era una dintre emisiunile la care ne uitam împreună în familie și sunt extrem de încântată să am ocazia să particip (din culise) la un așa proiect fain, pe social media."

​Cu o comunitate de peste 850.000 de urmăritori pe TikTok și Instagram, Acoustic Boyz, trioul format din Denis, Paul și Robert, completează echipa din online.

"Ne bucurăm tare mult să facem parte din acest proiect și vă mulțumim pentru oportunitate. Ne plac experiențele noi, dar mai ales să cunoaștem oameni noi, așa că vom fi acolo să ne distrăm și să vă aducem zâmbetul pe buze. PULL UP!"

Citește în continuare

Trending