Urmărește-ne în Social Media

Emisiuni radio-tv

Cresc emoțiile în semifinala Vocea României - Votează preferatul!

Au demonstrat că au calități vocale și carismă, au fost votați de public și au ajuns departe. Semifinaliștii sezonului 8 Vocea României încearcă vineri seară să convingă publicul că merită un loc în finală.

Publicat

pe

Semifinaliștii de la Vocea României 2018
Semifinaliștii de la Vocea României 2018

Alma Boiangiu și Romanița Fricosu, din echipa Tudor; Alexa Dragu și Dora Gaitanovici, din echipa Irina; Mădălina Coca și Renate Grad, din echipa Andra; Bogdan Ioan și Vitalie Maciunschi, din echipa Smiley, sunt pregătiți să cucerească din nou românii cu reprezentații de neuitat.

RECOMANDARE: Află povestea celor 8 semifinaliști de la Vocea României

Cum îți poți vota concurenții favoriți de la Vocea României

Telespectatorii își pot vota favoriții prin sms la numărul 1200 (tarif 1.19 euro/ TVA inclus), de 10 ori/concurent, sau online, gratuit, un vot/echipă, doar după START VOT, și astfel vor hotărî cine sunt cei patru finaliști ai concursului.

Ce vor cânta concurenții în semifinală

În semifinală, concurenții vor aduce pe scenă câte două momente speciale. Ei vor cânta câte o melodie singuri și vor alcătui și un trio – cei doi semifinaliști împreună cu antrenorul lor vor interpreta o piesă.

Concurenții repetă alături de antrenorii lor, împreună au găsit cele mai bune registre pentru piesele pe care le vor cânta săptămâna aceasta și creează momente unice pentru a bucura telespectatorii și pentru a-i convinge că ei sunt cei care merită voturile lor.

Printre melodiile care vor fi interpretate vineri în semifinala Vocea României se regăsesc ”Shallow”, piesa interpretată de Lady Gaga și Bradley Cooper în filmul ”A Star Is Born”, ”Who wants to live forever”, melodie din repertoriul Queen, ”Unchain my heart”, hitul lui Joe Cocker, sau ”Perfect fără tine”, de la Vama.

În semifinală, publicul va avea parte de un spectacol plin de strălucire și energie, cu o miză extrem de mare pentru cei 8 semifinaliști Vocea României: un loc în finală și implicit șansa de a câștiga marele trofeu și premiul în valoare de 100.000 de euro.

Participă la sondajul nostru: Cine vrei să câștige Vocea României 2018?

Comentează

Trending