Urmărește-ne în Social Media

Lifestyle

Se deschide Târgul "Poveste de Crăciun" 2018 - VEZI PROGRAMUL

Târgul ”Poveste de Crăciun” își va redeschide porțile și anul acesta, pentru a treia ediție. Evenimentul se va desfășura în perioada 29 noiembrie 2018 - 15 ianuarie 2019, la Opera Comică pentru Copii. De Ziua Națională a României, intrarea la toate punctele de atracție va fi liberă.

Publicat

pe

Târgul de Crăciun 2018
Târgul de Crăciun 2018

Organizat de Opera Comică pentru Copii în incinta acesteia, din Calea Giulești nr. 16, târgul "Poveste de Crăciun" se întinde pe o suprafață de 8000 de metri pătrați. Toți copiii vor putea participa la o mulțime de activități special pregătite pentru ei: Patinoarul Copiilor, Curtea Renilor, Caruselul cu jucării, Derdelușul OCC sau Tărâmul Oamenilor de Zăpadă.

Cei mici vor avea ocazia să îi demonstreze lui Moș Crăciun că sunt cuminți și pricepuți, ajutându-i pe spiriduși în cadrul atelierelor de pictat personaje ori de confecționat globuri, coronițe, jucării de pluș, stele de hârtie, felicitări sau ornamente tradiționale de Crăciun.

Atmosfera de sărbătoare va fi întregită de colindele și cântecele de sărbători interpretate de sute de copii din Programul Național Cantus Mundi, de brazii împodobiți și de mâncărurile tradiționale de sezon puse la dispoziția tuturor vizitatorilor. De la debutul evenimentului până în 22 decembrie, însuși Moșul va poposi la târg pentru a se întâlni cu cei mici.

Când are loc Târgul "Poveste de Crăciun" 2018

Târgul ”Poveste de Crăciun” se va desfășura în perioada 29 noiembrie 2018 - 15 ianuarie 2019. Acesta va fi deschis de luni până vineri, între orele 16:00 – 21:30, iar sâmbăta și duminica între orele 10:00 – 22:00.

Intrarea la târg este liberă, însă accesul la unele dintre obiective se face pe baza tichetelor, care pot fi achiziționate de la punctele de informare.

Surprize de Ziua Națională a României:

De Ziua Națională a României, intrarea la toate punctele de atracție va fi liberă.

Program General Târgul "Poveste de Crăciun" 2018:

  • Tronul lui Moș Crăciun (intrare liberă)
    • 29 noiembrie – 22 decembrie / Miercuri – Vineri (17:00-20:00) / Sâmbătă, Duminică (12:00-14:00, 18:00-21:00)
  • Atelierele de Pictură din Salon (intrare 1 tichet – 3 lei):
    • 29 noiembrie – 29 decembrie / Luni – Vineri (18:00 – 20:00) / Sâmbătă, Duminică (10:00 – 20:00)
  • VR în Salonul lui Moș Crăciun (intrare liberă)
    • 29 noiembrie – 29 decembrie / Luni – Vineri (16:00 – 21:30) / Sâmbătă, Duminică (10:00 – 22:00)
  • Expoziție Diorame în Salon (intrare liberă)
    • 29 noiembrie – 29 decembrie / Luni – Vineri (16:00 – 21:30) / Sâmbătă, Duminică (10:00 – 22:00)
  • Derdelușul OCC (intrare liberă)
    • 29 noiembrie – 15 ianuarie / Luni – Vineri (16:00 – 21:30) / Sâmbătă, Duminică (10:00 – 22:00)
  • Copacul colindătorilor (intrare liberă)
    • 29 noiembrie – 23 decembrie / Luni – Vineri (17:00 – 20.00) / Sâmbătă, Duminică (12:00 – 20:00)
  • Atelierele Spiridușilor (intrare 1, 2 sau 3 tichete – 3, 6 sau 9 lei, depinde de complexitatea fiecărui atelier)
    • 29 noiembrie – 23 decembrie / Luni – Vineri (18:00 – 20:00) / Sâmbătă, Duminică (10:00 – 20:00)
  • Târgul de Cadouri și Mâncare bună (intrare liberă)
    • 29 noiembrie – 15 ianuarie / Luni – Vineri (16:00 – 21:30) / Sâmbătă, Duminică (10:00 – 22:00)
  • Patinoarul OCC (intrare 3 tichete – 9 lei , cu patine proprii / 4 tichete – 12 lei, cu patine de la noi)
    • 29 noiembrie – 15 ianuarie / Luni – Vineri (16:00 – 21:30) / Sâmbătă, Duminică (10:00 – 21:30)
  • Tărâmul Oamenilor de zăpadă (intrare 1 tichet – 3 lei)
    • 29 noiembrie – 15 ianuarie / Luni – Vineri (16:00 – 21:30) / Sâmbătă, Duminică (10:00 – 22:00)
  • Curtea renilor (intrare liberă)
    • 29 noiembrie – 22 decembrie / Marți – Vineri (18:00 – 20:00) / Sâmbătă, Duminică (12:00 -14:00, 15:00 – 17:00)
  • Caruselul jucăriilor (intrare 1 tichet – 3 lei)
    • 29 noiembrie – 29 decembrie / Luni – Vineri (16:00 – 21:30) / Sâmbătă, Duminică (10:00 – 22:00)
  • Magazinul OCC (intrare liberă)
    • 29 noiembrie – 15 ianuarie / Luni – Vineri (16:00 – 21:30) / Sâmbătă, Duminică (10:00 – 22:00)
  • Scena Cantus Mundi (intrare liberă)
    • 29 noiembrie – 23 decembrie / Luni-Vineri (16:00 – 20.00) / Sâmbătă, Duminică (12:30 – 21.00)
  • Food Court (intrare liberă)
    • 29 noiembrie – 29 decembrie / Luni – Vineri (16:00 – 21:30) / Sâmbătă, Duminică (10:00 – 22:00)
  • Program general - Târgul ”Poveste de Crăciun” 2018

    Program general - Târgul ”Poveste de Crăciun” 2018

  • Program general - Târgul ”Poveste de Crăciun” 2018

Opera Comică pentru Copii este o instituție publică de cultură, ce are lunar aproape 15.000 de spectatori. În stagiunea 2018-2019 are programate peste 600 de reprezentații, dintre care 11 premiere.

Trending