Urmărește-ne în Social Media

Muzică nouă

Rita Ora lansează piesa "Cashmere" - AUDIO

Rita Ora lansează o piesă care te face să te legeni ca valurile mării, "Cashmere". Cu un bas puternic, mereu în urcare, piesa devine extrem de catchy şi este gata să cucerească topurile. Vă invităm să o ascultaţi în cadrul articolului.

Publicat

pe

Single Rita Ora Cashmere
Single Rita Ora Cashmere │ FOTO: Rita Ora

"Cashmere" este o piesă care aminteşte de pop-ul din garda veche, pentru că are tot ce îi trebuie. Dacă era Mariah Carey la voce nu s-ar fi mirat nimeni. Basul profund este luat din R&B şi hip-hop, iar riff-ul jucăuş de chitară îi adăugă nişte "edge" piesei. Rita Ora începe melodia cu o voce visătoare şi şoptită, cu respiraţii profunde. Urcă la refren, cântând "Cashmere", în ceea ce ar putea fi refrenul finalului de noiembrie.

Acest single este extras de pe cel mai nou album al Ritei, "Phoenix". Piesa este foarte bine lucrată în studio, cu multiple straturi sonice şi reverberaţii adânci. Versurile sunt despre începuturile unei relaţii, când potenţialul iubirii, explorării este nesfârşit. Melodia soseşte cu puţin înainte de lansarea albumului "Phoenix", care debutează pe 23 noiembrie. Este doar al doilea disc al artistei, urmându-l pe "Ora" din 2012.

Varianta deluxe a noului release le va aduce fanilor 16 cântece. Până acum am putut asculta şi alte piese de pe noul material discografic: "Let You Love Me", "Anywhere" şi "Velvet Rope". Printre artiştii cu care a colaborat muziciana se numără Julia Michaels, Avicii sau Rudimental. Varianta de bază (non deluxe) include doar 12 melodii.

Pentru a promova lansarea noului LP, Rita Ora le-a acordat un interviu celor de la BBC Radio 1, completat de o reprezentaţie live de tip Live lounge. Deocamdată piesa nouă a urcat în top 5 în Marea Britanie şi e gata să cucerească SUA.

După cum e tradiţia la BBC Radio 1, Rita a trebuit să cânte şi un cover, alegând "Attention" al lui Charlie Puth. Cum tinerei de 27 de ani îi place mereu să surprindă, a integrat în varianta live şi elemente din melodia "American Boy" a lui Kanye West. Rita Ora a cântat pentru prima oară în România anul trecut, în cadrul festivalului Neversea.

Trending