Urmărește-ne în Social Media

Emisiuni radio-tv

Prima seară a knockout-urilor de la Vocea României 2018 - VIDEO

Prima ediție de knockout a emisiunii Vocea României a avut loc pe 23 noiembrie 2018. Află rezumatul serii și ce concurenți merg în live-uri.

Publicat

pe

Antrenorii de la Vocea României 2018: Smiley, Andra, Irina Rimes și Tudor Chirilă
Antrenorii de la Vocea României 2018: Smiley, Andra, Irina Rimes și Tudor Chirilă │ FOTO: ProTV

După etapa duelurilor în care antrenorii și-au luat rămas bun de la jumătate dintre concurenți, a urmat runda de knockout la Vocea României. Aceasta beneficiază de două ediții: vineri, 23 noiembrie, și sâmbătă, 24 noiembrie.

Fiecare antrenor intră în această rundă cu câte opt concurenţi, care vor forma două knockout-uri - patru dintre ei vor urca pe scenă vineri şi patru sâmbătă.

Trei concurenţi dintr-o echipă vor cânta, pe rând, câte o piesă. La finalul celor trei reprezentaţii, antrenorul va face prima eliminare. Cei doi rămaşi din echipă vor aştepta să cânte şi cel de-al patrulea coleg al lor, iar la finalul momentului vor reveni pe scenă alături de el.

Dintre aceştia trei, antrenorul va alege cei doi concurenţi care vor merge în live-uri. Astfel, Tudor, Irina, Andra şi Smiley vor intra în etapa live-urilor de la Vocea României cu câte patru reprezentanţi în echipă.

Prima seară a knockout-urilor de la Vocea României 2018

Knockout-urile echipei Irina Rimes

Dora Gaitanovici, Alina Statie, Gabriela Munteanu și Feihong Basigu au fost cei patru concurenți care au urcat pe scenă în prima seară a knockout-urilor. Irina l-a avut alături pe Mihai Mărgineanu pentru sfaturi în ceea ce privește interpretările concurenților.

Feihong Basigu a cântat piesa Rihannei, "Umbrella". Momentul său a fost apreciat atât de public,cât și de antrenori.

"Atât de tare mă binedispune omul ăsta!", a spus Smiley cu un zâmbet larg pe față.

Antrenorul a mai spus că un mare dar pe care Feihong îl are este acela că binedispune oamenii.

"Tu te-ai simțit bine. Tu ai avut viață!", a spus Tudor Chirilă

Alina Statie a cântat piesa "Hopai Diri Da". Interpretarea emoționantă i-a cucerit pe antrenori.

"Am realizat cât de puternic e mesajul piesei", a spus Smiley, adăugând că melodia a fost precum o rugă care a ajuns la ei.

Tudor Chirilă a complimentat-o pe Alina:

"Mi-a plăcut foarte mult vocea ta. Și de tine."

Gabriela Munteanu a cântat "Bang Bang" (Jessie J, Nicki Minaj, Ariana Grande). Tudor a fost de părere că orchestrația nu i-a pus în valoare vocea.

Prima eliminare făcută de Irina a fost Feihong Basigu.

A urmat momentul Dorei Gaitanovici. Aceasta a cântat piesa celor de la Aerosmith, "Cryin'". Antrenorii au considerat că a fost cea mai bună interpretarea din echipa Irinei.

"Ai fost excepțională! Despre asta e vorba! Doar vocea contează!, a comentat Chirilă.

Irina Rimes a ales să meargă mai departe cu Alina Statie și Dora Gaitanovici.

Knockout-urile echipei Tudor Chirilă

Mihai Meiroș, Luciana Răducanu, Cristian Alexa și Lavinia Rusu au fost cei patru concurenți care au urcat pe scenă în prima seară a knockout-urilor. Tudor l-a avut alături pe Dan Byron pentru sfaturi în ceea ce privește interpretările concurenților.

Mihai Meiroș a interpretat cu patos piesa "Enter Sandman" (Metallica). Smiley nu se aștepta la acest moment din partea lui Tudor. L-a felicitat pe Mihai pentru interpretare.

Luciana Răducanu a cântat piesa celor de la Evanescence, "Bring me to life". Tudor și-a asumat o greșeală făcută în legătură cu momentul muzical. Andra a spus:

"Îmi place foarte mult Luciana! Dacă respirai înainte de nota aia, ți-ar fi ieșit".

Următorul care a urcat pe scenă a fost Cristian Alexa. El a cântat "Shut Up and Dance".

Prima eliminare făcută de Tudor a fost Cristian Alexa.

A urmat interpretarea Laviniei Rusu. Concurenta a cântat "You've Got The Love" (Florence + The Machine). Antrenorii au fost de părere că momentul a fost cel mai complet din echipa Tudor.

Tudor Chirilă a ales să meargă mai departe cu Mihai Meiroș și Lavinia Rusu.

Knockout-urile echipei Andra

Cristina Budeanu, Elena Hasna, Renate Grad și Sara Chiavegato au fost cei patru concurenți care au urcat pe scenă în prima seară a knockout-urilor. Andra l-a avut alături pe Marius Moga pentru sfaturi în ceea ce privește interpretările concurenților.

Cristina Budeanu a cântat piesa "We Found Love".

"Ai o voce foarte bună. Cred că te-ai potrivi foarte bine în musical-uri", i-a spus Smiley concurentei.

Elena Hasna a urcat pe scenă și a cucerit audiența cu melodia "Strongest".

Renate Grad a interpretat "I don't think about you". Lui Smiley i s-a părut grea partitura, dar a ieșit foarte bine momentul.

"Foarte frumos moment", a spus Tudor, adăugând că a vibrat un pic prea mult pentru gustul său.

Prima eliminare făcută de Andra a fost Elena Hasna.

Sara Chivegato a cântat "Runnin'" (Naughty Boy ft. Beyonce). Interpretarea plină de forță a concurentei i-a făcut pe antrenori să considere că a fost cel mai bun moment al echipei Andra.

Smiley a apreciat alegerea piesei. În schimb, Irina și-ar fi dorit ca Sara să fie mai aproape de ei cu prestația scenică și muzicală.

Andra a ales să meargă mai departe cu Renate Grad și Sara Chiavegato.

Knockout-urile echipei Smiley

Bogdan Ioan, Dalina Nemeș, Vitalie Maciunschi și Diana Strat au fost cei patru concurenți care au urcat pe scenă în prima seară a knockout-urilor. Smiley l-a avut alături pe Damian Drăghici pentru sfaturi în ceea ce privește interpretările concurenților.

Bogdan Ioan a interpretat piesa "All I Want" (Kodaline). Deși antrenorii încă aveau în minte momentul din audiții, Bogdan a demonstrat că poate cânta și alte piese, nu doar cele ale lui Michael Jackson.

"Îmi place că ești versatil", i-a spus Irina concurentului.

Apariția gingașă a Dalinei Nemes a fost completată de o interpretare curată și proaspătă. Concurenta a cântat piesa lui George Ezra, "Budapest".

"Ești fix pe sufletul meu cu această piesă!", a comentat Irina.

Și Andra a apreciat alegerea melodiei:

"Îmi place foarte mult alegerea melodiei. Ți se potrivește!"

Vitalie Maciunschi și-a dorit să cânte rock și Smiley i-a îndeplinit acest vis. La knockout, concurentul a interpretat piesa "Zombie" (The Cranberries). Antrenorii au fost încântați de moment.

"Mi-e așa ciudă că nu ești la mine în echipă", a avut de spus Andra.

Prima eliminare făcută de Smiley a fost Dalina Nemeș.

Diana Strat a încheiat prima seară a knockout-urilor. Concurenta salvată de Smiley a cântat "Titanium" (David Guetta ft. Sia).

Smiley a ales să meargă mai departe cu Bogdan Ioan și Vitalie Maciunschi.

Audiența primei runde de knockout-uri

Prima rundă de Knockout-uri a sezonului 8 Vocea României a fost lider de audiență pe toate segmentele de public, anunță postul de televiziune. Pe segmentul publicului comercial, cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani, show-ul a înregistrat 8,6 puncte de rating și 24,6% share, față de postul de televiziune clasat pe locul doi, care a obţinut 3,9 puncte de rating și 11.2% share.

Pe întreaga durată de difuzare, la nivel național, peste 1.5 milioane de telespectatori au urmărit spectacolul de la Vocea României, iar în minutul de maximă audiență de la 20:42, peste 2 milioane de români au fost cu ochii pe cea mai tare competiție a vocilor.

Primii 8 concurenți care au trecut de knockout-uri și merg în live-uri la Vocea României sunt:

  • Echipa Irina: Alina Statie, Dora Gaitanovici
  • Echipa Andra: Renate Grad, Sara Chiavegato
  • Echipa Tudor: Mihai Meiroș, Lavinia Rusu
  • Echipa Smiley: Bogdan Ioan, Vitalie Maciunschi

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Concerte & turnee

Big Little Festival revine la Palatul Mogoșoaia cu muzică, joacă și experiențe pentru întreaga familie

Trei zile de concerte, activități creative și experiențe interactive îi așteaptă pe copii și părinți la o nouă ediție Big Little Festival. Evenimentul transformă Palatul Mogoșoaia într-un spațiu dedicat familiilor, iar printre artiștii confirmați se numără Antonia Grigore și Smiley, într-un program construit pentru toate vârstele.

Publicat

pe

Smiley la Big Little Festival 2025
Smiley la Big Little Festival 2025 │ FOTO: captură YouTube

Big Little Festival revine cu promisiunea unui weekend dedicat familiilor și experiențelor petrecute împreună, într-un decor care îmbină muzica, joaca și activitățile creative. Festivalul propune un format construit special pentru copii și părinți, în care fiecare generație își găsește propriul ritm și propriile experiențe.

Pe 21, 22 și 23 august, Palatul Mogoșoaia devine un spațiu deschis pentru concerte live, ateliere educative, zone de relaxare și activități interactive care transformă timpul petrecut împreună într-o experiență completă.

Printre momentele muzicale confirmate se numără concertul susținut de Antonia Grigore, una dintre cele mai apreciate artiste dedicate publicului tânăr, programat pentru 21 august. Pe scenă va reveni și Smiley, artist prezent la toate edițiile festivalului până acum și unul dintre cele mai așteptate nume ale evenimentului. Organizatorii anunță un show care promite să îi aducă împreună atât pe cei mici, cât și pe părinți, precum și un lineup extins, ce va fi dezvăluit în perioada următoare.

Dincolo de concerte, festivalul pregătește numeroase activități și zone tematice. Participanții vor putea explora:

  • NERF Arena
  • Jocurile Copilăriei
  • Biblioteca cu Povești
  • Studioul HaHaHa Production
  • Karaoke
  • Bingo Disco

Programul include și experiențe interactive precum ateliere de printare 3D, modelaj în lut, perete de escaladă, activități creative și întâlniri speciale dedicate copiilor. Pentru părinți, evenimentul oferă și zone dedicate relaxării, transformând experiența într-un weekend complet petrecut în familie.

Conceptul festivalului își propune să aducă împreună distracția și educația prin joacă, într-un cadru sigur și relaxat, unde copiii sunt încurajați să descopere, să experimenteze și să își dezvolte creativitatea.

Prețuri bilete Big Little Festival 2026

  • Biletele de acces sunt disponibile online, la prețuri cuprinse între 109 lei și 451,75 lei. Există și un pachet aniversar pentru cei care vor să își serbeze ziua de naștere la festival. Costă 3000 lei și include: 20 de bilete pentru o zi pentru acces în festival, spațiu dedicat în cadrul evenimentului cu masă și băncuțe pentru toată gașca, animator Big Little Festival dedicat momentului tortului, pentru un plus de veselie, 10 pizza delicioase, 1 tort pentru 20 de persoane, băuturi incluse: 2 ape plate (500 ml) / persoană & 2 răcoritoare (500 ml) / persoană și ecorațiuni festive + veselă de unică folosință.
Citește în continuare

Concerte & turnee

Flight Festival 2026 - Programul pe scene, zile și ore

Flight Festival 2026 îi aduce la Muzeul Bănățean din Timișoara pe ZAZ, Tinie Tempah, Delia, Theo Rose și Smiley. Programul pe scene, zile și ore a fost dezvăluit de organizatori, weekend-ul 19 - 21 iunie oferind publicului o selecție diversă.

Publicat

pe

Flight Festival 2026
Flight Festival 2026

Un festival multidisciplinar care îmbină muzica, tehnologia, arta și inovația, Flight Festival 2026 va aduce pe scenă artiști internaționali și locali din zone muzicale diverse: electronic, pop, rock, drum & bass. Cea de-a opta ediție se va desfășura în perioada 19 - 21 iunie 2026, la Muzeul Bănățean din Timișoara, tema de anul acesta fiind Endless Flight, "o metaforă a continuității, transformării și expansiunii".

Mai jos puteți consulta programul pe scene, zile și ore. Din lineup fac parte artiști precum Tinie Tempah, Zaz, Delia, Theo Rose, Smiley, Coma, Mihail, Grasu XXL și Guess Who.

Flight Festival 2026 - Programul pe scene, zile și ore

Vineri, 19 iunie

GEORGE ARENA

  • 17:05 — UNDERR (by Kiss FM)
  • 18:00 — Sean Norvis
  • 19:00 — Rareș
  • 20:15 — Theo Rose
  • 21:45 — Smiley
  • 23:15 — Mari Froes

VIP STAGE (After Party)

  • 00:30 — Queen G
  • 02:30 — Raise

WINGS STAGE

  • 18:00 — DJ Shumy
  • 20:00 — Andrei G.M. Live
  • 20:30 — Video DJ Sniper
  • 22:30 — Aurik & Pelin
  • 00:30 — Victor Stan
  • 02:00 — B. Mike
  • 03:30 — Not So Common DJ

MAGNETIC STAGE

  • 21:00 — BIA
  • 23:00 — Gabriela Bongo + PVC
  • 00:00 — Unglued + PVC
  • 01:00 — Culture Shock
  • 02:00 — Flava D + PVC
  • 03:00 — IST
  • 04:00 — OMIX

ZBOR

  • 18:05 — Grupul Primul Acord
  • 18:45 — Nicoleta
  • 19:10 — CJ
  • 19:35 — Rule of Three
  • 20:15 — Volga Arm
  • 21:25 — Monokrom
  • 22:35 — Antonia Tufănescu
  • 23:00 — Electric Revival
  • 00:00 — Solomon

Sâmbătă, 20 iunie

GEORGE ARENA

  • 18:00 — The Weekend Band
  • 19:00 — Mihail
  • 20:30 — Coma
  • 22:00 — ZAZ
  • 23:30 — Delia

VIP STAGE (After Party)

  • 00:30 — Lance
  • 02:00 — Ooshmann
  • 03:30 — Sintea

WINGS STAGE

  • 18:00 — DJ Shumy
  • 21:00 — DJ Kuky
  • 23:00 — Diana Sar
  • 00:30 — Pappa M
  • 02:30 — Alex Erdodi & Alin Vlăducu

MAGNETIC STAGE

  • 21:00 — DUDU
  • 22:00 — MVST B2B Enevel
  • 23:00 — CK3
  • 00:00 — BKB'
  • 01:00 — Friction
  • 02:30 — Murdock
  • 03:30 — Nexus B2B Deckster + PVC

ZBOR

  • 17:00 — Jellya și Tezeu (CuSubRoților)
  • 18:20 — Aleen M.A
  • 19:00 — Uncovered Faces
  • 19:40 — Mishu
  • 20:20 — CRA
  • 21:30 — Chris Setfree
  • 22:40 — Yvonne
  • 23:50 — Serr

Duminică, 21 iunie

GEORGE ARENA

  • 18:00 — Zo / Made
  • 19:00 — Jurjak
  • 20:30 — Cojo
  • 22:00 — Grasu XXL & Guess Who
  • 23:30 — Tinie Tempah

VIP STAGE (After Party)

  • 00:30 — Leo Gira
  • 02:00 — Andreeas Sam & Eva Marris
  • 03:30 — Gabriel M

WINGS STAGE

  • 18:00 — DJ Shumy
  • 19:00 — Zoleevee
  • 21:00 — Vybe 2 Play
  • 23:00 — Cosmin Tudoran
  • 00:00 — DJ OZ
  • 01:30 — DJ Antenna
  • 03:00 — DJ Pici

MAGNETIC STAGE

  • 21:00 — Scatterbrain
  • 22:30 — Bogdvn B2B Nelu
  • 00:00 — Blocksberg & Memphys
  • 01:00 — Skeptical B2B Simula
  • 02:15 — Kanine
  • 03:15 — Dalla + MC 44

ZBOR

  • 17:20 — Atelierul de Folk Giroc
  • 18:00 — Sonatic
  • 19:10 — RCTZ
  • 20:20 — Kaysi
  • 21:30 — Bulgaruss
  • 23:10 — Asaway
  • 00:20 — Leanu

Prețurile biletelor la Flight Festival 2026:

Biletele pot fi achiziționate online până pe 19 iunie, la ora 14:00.

  • Abonament General 3 zile - 399 lei
  • Bilet de o zi - 179 lei
  • Bilet Under 25 - 329 lei
  • 4 + 1 friends pack - 310 lei
  • VIP Area - 3 Days Access Pass - 599 lei
  • 2 x VIP AREA - 3 DAYS Pack - 499,5 lei
  • 1 Day VIP - 249 lei
  • Upgrade to VIP - 200 lei
Citește în continuare

Concerte & turnee

Andra aduce "Moștenirea" online: aftermovie-ul de la Cluj și concertul integral de la București, disponibile pe YouTube

După ce a emoționat mii de spectatori la Cluj și București, "Moștenirea" își continuă parcursul dincolo de scenă. Andra a lansat aftermovie-ul concertului susținut la Cluj și a făcut disponibilă pe YouTube înregistrarea integrală a show-ului de la București, oferindu-le fanilor ocazia de a retrăi unul dintre cele mai apreciate capitole ale proiectului "Tradițional".

Publicat

pe

Andra în concertul "Moștenirea"
Andra în concertul "Moștenirea" │ FOTO: captură YouTube

Parte a universului "Tradițional", "Moștenirea" este un spectacol construit ca un dialog între trecut și prezent, în care Andra reinterpretează cântece din folclorul românesc și le aduce într-o formă accesibilă publicului de astăzi, fără a pierde esența și emoția care le-au consacrat.

În primăvara acestui an, artista a revenit pe scenele din România și de peste hotare cu cea de-a treia parte a proiectului "Tradițional", cel mai personal capitol al unui concept care a redefinit felul în care folclorul românesc este prezentat publicului contemporan.

"Tradițional 3: Moștenirea" a fost gândit ca un concert-manifest care a mobilizat o forță creativă și tehnică de peste 250 de oameni și minți talentate, în fața și în spatele scenei. Alături de Orchestra Fraților Advahov și de invitații săi speciali, Andra și-a invitat ascultătorii într-un univers creat pentru a aduce un tribut celor care ne-au învățat să iubim cântecul tradițional românesc și care ni l-au lăsat moștenire din generație în generație.

După ce în urmă cu câteva săptămâni Andra a publicat aftermovie-ul concertului de la București, acum a venit timp ca publicul să descopere cum a fost atmosfera de la Cluj. Materialul video surprinde pregătirile intense dinaintea show-ului, testimoniale ale artiștilor invitați (Fuego, F. Charm, Niculina Stoican, Mioara Velicu), ale membrilor familiei artistei, dar și secvențe muzicale din timpul concertului. Și Andra a avut mai multe intervenții pe parcursul clipului, povestind despre dragostea pentru muzică sau semnificația sentimentală a concertului de la Cluj, de "acasă".

Andra: "Mi-am dorit să pot să emoționez și eu cu muzica mea așa cum eu simțeam la rândul meu muzica altor artiști"

"Mi-am dorit să mă cunoască lumea, să le cânt oamenilor, să mă iubească. Eu de mică ascultam muzică, plângeam când auzeam melodii, linii foarte duioase și mi-am dorit să pot să emoționez și eu cu muzica mea așa cum eu simțeam la rândul meu muzica altor artiști. E minunat să văd oameni în sală care plâng, care se emoționează: înseamnă că am reușit din punctul ăsta de vedere.

[...] La Cluj de fiecare dată e mai greu pentru că aici sunt oamenii care m-au crescut, casa părintească, fiecare emoție. Mă uit la părinții mei, văd cum trec anii peste ei și mă rog de multe ori în timp ce cânt: <<dă-le, Doamne, sănătate, să fie prezenți la toate concertele mele>>".

VIDEO: Aftermovie Andra - Moștenirea la Cluj-Napoca

Concertul "Moștenirea" de la Sala Palatului este disponibil integral pe YouTube

Cei care nu au putut fi prezenți la show-ul "Moștenirea" de la Sala Palatului au motive de bucurie. Andra a publicat online întregul concert, transmițând și un mesaj emoționant:

"Dragilor, sunt atât de fericită să vă dau o veste pe care știu că mulți dintre voi o așteptați cu nerăbdare. Concertul <<Tradițional 3: Moștenirea>> s-a lansat acum, în întregime, pe canalul meu de YouTube!  Am pus în fiecare cântec toată dragostea mea, gândindu-mă la ceea ce lăsăm mai departe, la această <<moștenire>> neprețuită care ne unește și ne definește ca neam. Vă pup și vă iubesc pe toți! Abia aștept să ducem mai departe această poveste frumoasă!"

Citește în continuare

Trending