Urmărește-ne în Social Media

Industria muzicala

Kalinka, piesa trupei Morandi, a fost apreciată în peste 20 de țări

Cu sute de mii de ascultări pe platformele digitale și peste 20.000.000 de vizualizări pe YouTube, piesa "Kalinka" este deja un hit internațional regăsit în topurile și în playlisturile de radio și televiziuni muzicale din peste 20 de țări.

Publicat

pe

Morandi - Kalinka
Morandi - Kalinka

România, Turcia, Rusia, Maroc, Croația, Germania, Ungaria, Israel, Polonia, Grecia, Bulgaria, Belarus, Ucraina, Kazakhstan, Belarus, Austria, Cipru, Ecuador, Estonia, Moldova, Sri Lanka și Emiratele Arabe Unite sunt țările în care piesă “Kalinka” este una dintre cele mai căutate melodii, datorită play-urilor de pe platformele digitale, radio, din magazine, cluburi, cafenele etc. Numărul total al căutărilor, care au adus piesă pe primele locuri pe Shazam, este de 300.000, iar cifrele impresionante continuă și în topurile Apple Music, iTunes, Spotify.

Marius Moga și Randi le-au mulțumit fanilor din toată lumea printr-un video postat pe pagină oficială de Facebook Morandi. Cei doi artiști lucrează acum la următoarele single-uri Morandi și pregătesc lansarea unui nou album.

“Kalinka” este produsă de Randi, Marius Moga și Theea Miculescu, în studiourile Famous Production și DeMoga Music. Refrenul reprezintă o bucată din celebra piesă “Kalinka”, compusă în 1860 de scriitorul și compozitorul rus Ivan Larionov.

Morandi se numără printre primele proiecte muzicale românești care au cucerit piața internațională. În 2004 se lansa primul single, “Love Me”. La acel moment, fanii români ai piesei credeau că Morandi este o trupă străină. Au urmat mai multe single-uri și 3 albume de succes care au cucerit radiourile și cluburile din peste 16 țări, sute de concerte, nenumărate premii naționale și internaționale și turnee de promovare.

Morandi a devenit cea mai bine vândută trupa din Rusia și una dintre cele mai de succes trupe din Europa de Est. Hit-ul Morandi, “Angels”, a fost declarat ca fiind cea mai descărcată piesă din toate timpurile în Rusia și Ucraina și a adunat doar în Rusia peste 500 de mii de difuzări pe 122 de posturi de radio. Majoritatea pieselor Morandi au ocupat locul 1 în topurile din România, Rusia, Polonia, Cehia, Slovacia, Bulgaria, Ucraina și au fost difuzate în heavy-rotation în Egipt, Kazakhstan, Azerbaijan, Spania, Turcia, Italia, Grecia etc.

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Muzică nouă

Morandi revine cu "Miss Cali", explicând motivul pauzei îndelungate

Morandi are trei noi albume finalizate iar promovarea lor începe cu piesa "Miss Cali". Cu un refren care le va aminti fanilor Simplu de hitul "Mr. Originality", noul single Morandi vorbește despre "atitudinea care câștigă inimi". Odată cu această lansare, Randi și Marius Moga dezvăluie și de ce au renunțat la Morandi în 2012.

Publicat

pe

Marius Moga și Randi (Morandi) în THE DOCUMENTARY
Marius Moga și Randi (Morandi) în THE DOCUMENTARY │ FOTO: Captură YouTube

Povestea trupei Morandi s-a încheiat în 2012. Randi și Marius Moga și-au continuat carierele solo, fără a explica, însă, de ce nu mai fac muzică împreună. Într-un documentar de aproape 5 minute, lansat în limba engleză, cei doi producători vorbesc despre motivul despărțirii, dar și despre decizia de a reveni.

Marius Moga: "Cred că e important că lumea încă iubește muzica noastră"

"În 2012 am încheiat totul. Pentru o perioadă și noi am crezut că am terminat cu acest proiect, pentru că a fost un succes mare și ajungi să te rătăcești. Nu ne puteam înțelege unul cu celălalt, dar fanii au continuat să creadă în noi și datorită lor acum ne-am întors.

Morandi, chiar dacă a avut marile hituri în urmă cu multă vreme, după care am lansat "Kalinka" și "No Sleep", a ajuns să aibă în prezent un milion de ascultători. Iar asta este incredibil, pentru că e un proiect pe care nimeni nu-l promovează acum, dar oamenii descoperă primele noastre albume. Și cred că e important că lumea încă iubește muzica noastră, înseamnă că nu a fost de proastă calitate.

Armin Van Buuren ne-a schimbat viața. A fost primul mare DJ care a inclus în setul lui piesa "Angels" și apoi am devenit faimoși", au povestit Randi și Marius Moga în partea introductivă a documentarului.

Marius Moga despre "Miss Cali": "Este o piesă despre atitudinea care câștigă inimi"

Cei doi dezvăluie apoi că au înregistrat multe piese noi. Morandi are la sertar trei albume, iar prima piesă dezvăluită de pe primul album este "Miss Cali".

"Am lucrat 3 ani la acest nou album și am înregistrat multe piese. De fapt, ce am realizat este că am făcut trei albume. De pe primul album vom lansa primul nostru mare single și se numește "Miss Cali". Este o piesă despre atitudinea care câștigă inimi și este despre încredere și un anume sentiment. Ne gândim la Hollywood și la Los Angeles și la acele zile însorite din Malibu și covoare roșii. Mulți dintre noi visăm la acea lume și ne gândeam să o transformăm într-un sentiment."

Marius Moga explică apoi că refrenul piesei "Miss Cali" ar putea să amintească publicului de piesa lui Ionuț Cercel. Producătorul amintește, însă, că înainte de această manea, a existat piesa "Mr. Originality" cântată de Simplu. Astfel, deținătorii drepturilor de autor pentru linia melodică sunt el și Smiley, așa încât refolosirea ei, sub o altă formă, în piesa "Miss Cali" este permisă.

"Cred că acea piesă merita o versiune de club și mai ascultabilă în playlisturile ascultătorilor. Iar aceasta este versiunea Morandi", spune Marius Moga.

În mini-documentarul de mai jos puteți asculta fragmente din noul single "Miss Cali", care va fi lansat în curând împreună cu videoclipul deja filmat.

VIDEO: Morandi - The Documentary (Documentarul)

Morandi a luat naștere în septembrie 2004, iar single-ul de debut - "Love Me" apărea în noiembrie. În vara anului următor, duo-ul lansa primul album de studio - "Reverse". Materialul s-a vândut în două milioane de copii în întreaga lume. "Beijo (Uh La La)", care a servit drept al doilea single extras de pe album, a ajuns pe primul loc în clasamentul Romanian Top 100 și a rămas pe acea poziție timp de nouă săptămâni.

"Mindfields", al doilea album al grupului, apărea în martie 2006. Două single-uri au fost promovate în afara albumului, "Falling Asleep" și "A la lujeba", ambele ajungând pe primul loc în topurile românești. A urmat "Angels (Love Is the Answer)", care a fost un succes comercial, ajungând pe prima poziție în cinci țări și fiind certificat de șapte ori cu platină în Rusia. Piesa este inclusă pe "N3XT", cel de-al treilea album Morandi.

Citește în continuare

Trending