Urmărește-ne în Social Media

Emisiuni radio-tv

Virgin Radio România caută Persoana X. Primii 3000 EURO s-au câștigat deja!

Virgin Radio Romania a desemnat prima Persoană X, ascultătorul care s-a recunoscut în semnalmentele prezentate zilnic de DJ. Află ce presupune provocarea campaniei radio, în care sunt puse în joc premii de mii de Euro.

Publicat

pe

Campania Persoana X de la Virgin Radio România
Campania Persoana X de la Virgin Radio România

Persoana X trebuie să sune în direct la Virgin Radio România, la numărul de telefon 074EUSUNTX (0743.878.689), ca să intre în posesia premiului în bani. Mii de euro așteaptă să ajungă la cea sau cel care se recunoaște în descrierea făcută de Bogdan, Shurubel și Ionuț, realizatorii matinalului.

Cei trei anunță zilnic noi semnalmente pentru o Persoană X. Matinalul se desfășoară de luni până vineri, între orele 6:30 și 10:00.

Cu fiecare nouă Persoană X descoperită în direct la radio, se va trece la alegerea alteia noi. Orice ascultător al postului s-ar putea trezi câștigător - în mod inedit, fără să se fi înscris măcar la concurs.

Primii 3000 de Euro au mers la Suceava

După 6 zile de căutări, a fost identificată prima ascultătoare Virgin Radio Romania, recunoscută în semnalmentele anunțate la radio și pe site-ul oficial. Georgiana Rădășanu din Suceava a câștigat 3000 de Euro, luni, când a intrat în direct și a spus la radio că ea este Persoana X.

Ea a răspuns afirmativ la toate întrebările puse de Bogdan, Shurubel și Ionuț, iar la final a venit și confirmarea unui Detectiv desemnat al campaniei radio.

"Am analizat toate semnalmentele și m-am întrebat <<câte persoane cu semnalmentele astea pot să fie?>>, iar apoi, când a fost semnalmentul cu Ploiești, mi-am dat seama că eu sunt", le-a zis Georgiana lui Bogdan, Shurubel și Ionuț.

Se caută o nouă Persoană X

Campania se desășoară de luni până duminică inclusiv pe tot parcursul zilei, la Virgin Radio, până la sfârșitul anului. Premiile totale pot ajunge la mii de Euro, în funcție de randamentul identificărilor. Indiciile zilnice sunt prezentate pe tot parcursul zilei.

Cum se face alegerea Persoanei X au explicat matinalii Bogdan, Shurubel și Ionuț într-o serie de clipuri amuzante, pe care le poți vedea mai jos:

Comentează

Trending