Urmărește-ne în Social Media
Horia Brenciu - My Way (Crăciunul începe cu mine)

Emisiuni radio-tv

Ultima seară a audițiilor pe nevăzute de la Vocea României 2018 - VIDEO

Audițiile pe nevăzute de la Vocea României 2018 au ajuns la final. Află care sunt concurenții ce completează echipele și citește rezumatul serii de 19 octombrie.

Publicat

pe

Concurenții care au întors scaunele la audițiile Vocea României 2018 - episodul 8
Concurenții care au întors scaunele la audițiile Vocea României 2018 - episodul 8

Smiley și Tudor Chirilă merg în etapa Confruntărilor cu câte 15 concurenți, cu unul mai mult decât colegele lor, Andra și Irina, fiind o premieră în istoria show-ului de talente de la ProTV. Aproape 2,4 milioane de telespectatori au urmărit episodul care a încheiat etapa audițiilor pe nevăzute.

Echipele de la Vocea României 2018 au următoarea componență:

  • Smiley: Lina Sanden, Claudiu Fălămaș, Bogdan Ioan, Vitalie Maciunschi, Andrei Voicu, Sorina Bică ("cel mai rock timbru feminin" din sezon), Lavinia Rusu, Letiția Roman, Andreea Popa, Mihnea Vîlceanu, Silviu Murariu, Daria Mirea, Dalina Nemeș, Evelina Găvan, Geanina Militaru
  • Irina Rimes: Alex Dragu, Antinia Simion, Lăcrămioara Bradoschi, Dora Gaitanovici, Alina Statie, Odri Bârcă, Eduard Malaeru, Feihong Basigu, Oana Tăbultoc, Eva Timuș, Maria Andrici, Ștefania Roman, Gabriela Munteanu, Silvia Vîrlan
  • Tudor Chirilă: Maria Pop, Romaniţa Fricosu, Origen Todoran, Alma Boiangiu, Cristian Alexa, Daria Tănasă, Sandor Dombi, Luiza Cobori, Mara Căptaru, Dana Olteanu, Joel Benson, Luciana Răducanu, Alexandra Cuza, Mihai Meiroș, Teodora Stoica
  • Andra: Sara Chiavegato, Claudia Popina, Claudia Negruț, Diana Strat, Renate Grad, Nicoleta Oancea, Elena Hasna, Mihai Turbatu, Mădălina Celine Coca, Cristina Budeanu, Silvia Preda, Izabela Barbu, Maria Udrea, Florian Popa

Evelina Găvan - "Use Somebody"

Evelina are 25 de ani și este medic rezident neurolog. Muzica a reprezentat un hobby pentru tânără, dar crede că între această pasiune și meseria de medic există o legătură - în ambele găsește provocări. La audițiile pe nevăzute, Evelina a interpretat piesa celor de la Kings of Leon, "Use Somebody". Smiley a fost cel care s-a întors.

"Sunt foarte încântat de interpretarea ta, de felul în care ți-ai controlat emisia și emoția", i-a spus antrenorul Evelinei.

Evelina este concurentul care a completat echipa Smiley.

Geanina Militaru - "Oops!...I Did It Again"

În vârstă de 29 de ani, Geanina s-a mutat recent la Paris și cântă la metrou. Tânăra a făcut parte din trupa Etnic. Vede în Vocea României o oportunitate de a avea o carieră în muzică și de a se întoarce acasă. Geanina a cântat într-o manieră jazzy piesa lui Britney Spears, "Oops!...I Did It Again" și i-a cucerit pe cei patru antrenori.

Irina Rimes a apreciat interpretarea originală și a observat că Geanina cunoaște niște "chichițe de jazz". Tudor a vorbit despre cântatul pe stradă și cum acesta te poate lansa. A dat-o exemplu pe franțuzoaica Zaz.

Surpriza momentului a fost Smiley care s-a întors, deși avea echipa completă. "M-am gândit să mai adaug un concurent", a spus juratul.

Regulile jocului au fost schimbate. Geanina a decis să meargă în echipa Smiley, care numără acum 15 concurenți. În etapa Confruntărilor, vom asista la un prim moment cu trei concurenți, nu doar doi.

Florian Popa - "Tu ești primăvara mea"

În vârstă de 28 de ani, Florian este arhidiacon și membru al Coralei "Armonia" din Constanța. Le-a cucerit pe cele două antrenoare cu piesa "Tu ești primăvara mea".

"Ar fi o mare bucurie să mă alegi pe mine. Îmi caut un băiat înspre Aurelian Andreescu și ai venit", a spus Andra.

"Eu o iubesc foarte mult pe Andra, dar sunt gata să mă bat. Ai cântat foarte cald, corect.", a continuat Irina.

Au urmat alte momente muzicale. Concurentul a cântat alături de Andra piesa "Oameni", iar în duet cu Irina melodia "Copacul". În cele din urmă, Florian a decis să meargă în echipa Andrei, ocupând astfel ultimul loc.

Alexandra Cuza - "I Put A Spell On You"

Originară din Suceava, Alexandra are 24 și lucrează în domeniul jurnalismului. A moștenit pasiunea pentru muzică de la tatăl său care este chitarist. Interpretarea Alexandrei i-a făcut pe Tudor și Irina să apese butonul.

mi lipsește o voce blues-rock, blues-ul ăla de infractor din Chicago. Foarte tare! Nu am o voce ca a ta!", a spus Tudor.

"Ești un munte de talent. Vocea ta m-a făcut să te vreau foarte tare!", a comentat Irina.

Alexandra a ales blues-ul rock și a mers în echipa lui Tudor.

Mihai Meiroș - "Skin"

Mihai are 32 de ani și este MC. Dragostea pentru muzică a început în perioada în care lucra ca ospătar într-un pub, iar un prieten i-a propus să cânte. A venit la Vocea României pentru că vrea o schimbare în viața sa, să evolueze pe plan muzical și să își facă fiul mândru.

Mihai a cântat piesa lui Rag'n'Bone Man, "Skin". Tudor a apăsat butonul. Smiley a spus că s-ar fi întors dacă nu avea echipa completă. Mihai a ocupat ultimul loc disponibil în echipa lui Tudor.

Silvia Vîrlan - "Love On The Brain"

Silvia are 34 de ani, este profesoară de canto și solist vocal. Deși este dificil să trăiești din muzică și ai nevoie de promovare să te impui cu piese proprii, Silvia a văzut o oportunitate în participarea la Vocea României. Ea a cântat piesa Rihannei, "Love On The Brain". Irina Rimes a fost cea care s-a întors.

Jurata s-a bucurat să o aibă în echipă pe Silvia și a menționat că această piesă nu este ușor de cântat, atât din punct de vedere tehnic, cât și din punctul de vedere al transmiterii emoțiilor.

Teodora Stoica - "Royals"

Deși emoțiile o copleșesc atunci când este pe scenă și nu sunt dintre cele mai constructive, Teodora a creat un moment ce i-a impresionat pe Tudor, Irina și Andra. Toți aveau echipele complete, dar și-au dorit să apese butonul. Printr-un slalom pe finalul cântecului, Tudor Chirilă a fost cel care a declașat toate cele trei butoane. Pentru a doua oară, o echipă ajunge la 15 concurenți, iar un viitor duet din runda Confruntărilor se va transforma într-o luptă în trei.

"Chiar dacă am echipa completă, am zis să mă întorc de recunoaștere a talentului", a spus Andra.

"Vocea ta merita o întoarcere", a adăugat Chirilă.

Teodora l-a ales pe Tudor.

Nu s-au calificat următorii participanți:

  • Sandra Tudorache (16 ani) a cântat "Scared to be lonely" (Martin Garrix & Dua Lipa)
  • Antonia Stancu (22 de ani) a cântat "Friends" (Marshmello & Anne-Marie)
  • Sonia Apostol (16 ani) a cântat "Kisses Back" (Matthew Koma)
  • Ilona Artene (23 de ani) a cântat "Hurt" (Christina Aguilera)
  • Mihai Karaghiannis (23 de ani) a cântat "Beggin" (Madcon)
  • Agatha Gazda (16 ani) a cântat "Jolene" (Dolly Parton)
  • Cristina Marica (19 ani) a cântat "TOY" (Netta)
  • Andreea Roșianu (34 de ani) a cântat "Be The One" (Dua Lipa)

Audiența celui de-al 8-lea episod Vocea României 2018

Cea de-a opta ediție a sezonului 8 Vocea României a fost lider de audiență pe toate segmentele de public, se arată într-un comunicat ProTV. Pe segmentul publicului comercial, cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani, show-ul a înregistrat 10,8 puncte de rating și 31,4 % share, față de postul de televiziune clasat pe locul doi, care a obţinut 4,4 puncte de rating și 12,8 % share.

Pe întreaga durată de difuzare, la nivel național, peste 1,9 milioane de telespectatori au urmărit spectacolul de la Vocea României, iar în minutul de maximă audiență de la 21:49, aproape 2,4 milioane de români au fost cu ochii pe cea mai tare competiție a vocilor.

Emisiuni radio-tv

Vocea României 2025: Ascultă duetele din cea de-a doua rundă de Confruntări

Pe 14 noiembrie, scena de la Vocea României s-a transformat din nou într-un adevărat spectacol. 10 perechi au urcat pe scenă, iar 12 concurenți au mers mai departe în competiția vocilor, fiind cu un pas mai aproape de trofeu și de marele premiu.

Publicat

pe

Antrenorii Vocea României 2025 în etapa Confruntărilor
Antrenorii Vocea României 2025 în etapa Confruntărilor │ FOTO: PRO TV

Într-o confruntare au intrat doi concurenți și o singură decizie pentru antrenor. Însă, după fiecare cântare, antrenorii au putut face o recomandare cu butoanele pe care le-au avut la dispoziție. Unele s-au dovedit de ajutor, altele, însă, au făcut alegerea și mai dificilă. Concurenții care nu au fost aleși au mai avut o șansă: ceilalți antrenori i-au putut salva.

Duelurile celei de-a doua ediții a Confruntărilor de la Vocea României 2025

  1. Echipa Horia & Theo Rose: Bianca Mihai vs Roxana Azamfirei / Karina Asavei vs Cristian Secioreanu / Rebeca Iana vs Alessia Pop
  2. Echipa Tudor: Maria Crîșmariu vs Ștefana Popa / Denisa Puițău vs Sunamita Beza / Artiom Topal vs Ana Muntean
  3. Echipa Smiley: Adelina Chivu vs Anita Petruescu / Charlize Maalouf vs Andreea Dobre
  4. Echipa Irina: Adrian Cârciova vs Haris Zindani / Irina Pătrașcu vs Victoria Cristiu

Bianca Mihai vs Roxana Azamfirei

Cele două concurente din echipa Theo Rose și Horia Brenciu au interpretat "Trurli", o piesă care le-a oferit libertate de joacă și experimentare. În ciuda faptului că au existat ușoare tensiuni la repetiții, toate pentru a se crea un moment cât mai aproape de perfecțiune, Bianca și Roxana și-au făcut antrenorii mândri în etapa Confruntărilor.

"Mi-a plăcut foarte mult! Cu zâmbete, cu voie bună", a spus Smiley, recomandând-o pe Bianca.

Tudor a declarat:

"Mie mi-a plăcut foarte, foarte mult! Sunteți foarte frumoase și ați devenit și mai frumoase când ați cântat, lucru care este foarte important. Felicitări! Mie mi-a plăacut foarte mult momentul ăsta!"

Horia și Theo au mers mai departe cu Bianca. Roxana a părăsit competiția.

Maria Crîșmariu vs Ștefana Popa

"Astronaut in the Ocean" a fost piesa aleasă de Tudor, o surpriză pentru concurentele sale.

"A fost un șoc. Le-a căzut fața pe jos, au căutat-o vreo 10 minute până când s-o ia, s-o ridice, să și-o pună la loc și să-și pună un zâmbet. E o piesă la care nu se așteptau", a declarat Chirilă.

Cu toate acestea, Ștefana și Maria au muncit mult la repetiții, fiecare lăsându-și amprenta personală în interpretare.

"Băi, fetelor! Nu că nu m-am plictisit deloc, dar voiam să nu se mai termine. Cred că este un moment pe care mi-aș fi dorit să-l aud pe o scenă mare. Eu vedeam cel puțin 10.000 de oameni la momentul ăsta. Bravo, felicitări!", a declarat Irina Rimes.

Smiley a spus:

"Băi, vecine, le-ai dat greu! Mi se pare că le-ai dat greu. Nu m-am gândit vreodată la piesa asta că ar putea să sune așa, dar felicitări, v-a ieșit frumos! Cred că apreciez mult ritmicitatea pentru că asta e 70% din toată piesa și cred că cel mai bine a stat pe ritm Maria."

Tudor a mers mai departe cu Maria. Ștefana a părăsit competiția.

Adelina Chivu vs Anita Petruescu

Smiley a considerat că melodia "Cry me a river" (Ella Fitzgerald) li s-ar potrivi perfect concurentelor. Fiind amândouă soliste vocale, Adelina și Anita se știau dinainte de Vocea României, însă a fost o adevărată surpriză să descopere că sunt în aceeași echipă și că se vor duela în Confruntări.

"Pentru mine, momentul vostru a fost <<răcoreală>>. Amândouă sunteți speciale, dar cineva a ieșit mai mult în evidență. Anita", a fost de părere Theo Rose.

Irina le-a transmis concurentelor:

"Eu am pornit în momentul vostru cu un sentiment de foarte mare iubire și recunoștință pentru faptul că sunt aici. Scena asta este miraculoasă. Are un soi de magie. Sunt foarte recunoscătoare pentru momentul vostru și că mi-ați transmis această iubire. Sunteți amândouă excepționale! Felicitări, Smiley! Felicitări vouă!"

Smiley a mers mai departe cu Anita. Adelina a părăsit competiția.

Adrian Cârciova vs Haris Zindani

Cei doi concureni din echipa Irinei Rimes au pregătit un mash-up format din piesele "Runaway Baby" de la Bruno Mars și "Na Janau" de la Johnny Romano. Antrenoarea a declarat că s-a gândit să-i cupleze pe cei doi înainte de a se gândi la o melodie, considerând că energiile lor se potrivesc de minune.

"Băieți, felicitări că ați reușit să vă distrați în etapa asta, fiindcă nu a fost deloc o bătălie. V-ați bucurat unul de altul și împreună de acest moment care, din punctul meu de vedere, a fost reușit", a spus Theo Rose.

Tudor a adăugat:

"Mie mi s-a părut bombă! Ați dat foarte bine împreună, v-ați potențat unul pe altul și chiar mi s-a părut foarte mișto chestia asta. Mie mi-a plăcut mult momentul ăsta!"

Irina a mers mai departe cu Adrian Cârciova. Harris a părăsit competiția.

Karina Asavei vs Cristian Secioreanu

Theo și Horia au fost de părere că diferențele dintre cei doi concurenți (de personalitate, experiențele de viață) au fost cele care au adus sarea și piperul în momentul gândit pentru Confruntări. Karina și Cristian a pregătit "Best Part" (H.E.R. & Daniel Caesar).

"Mi se pare că piesa a fost aleasă mai mult pentru Karina decât pentru Cristian. Cristian, ai făcut foarte frumos armonia, ai fost un adevărat gentleman care ai susținut. Fără susținerea ta, Karina nu putea să iasă în evidență atât de frumos", a spus Tudor.

Smiley a continuat:

"Tudor nu prea ascultă genul ăsta de muzică și povestea e așa: în general, la piele r'n'b, ies în evidență mai mult vocile feminine pentru că sunt un pic mai spectaculoase și cântă niște note mai sus. Mie-mi place foarte mult piesa asta și mi se pare că ați cântat foarte frumos amândoi. Singura cale de departajare a voastră e care a avut mai multe scăpări. Cu mai puține scăpări a fost Karina, a fost mai sigură pe ea."

Theo și Horia au ales-o pe Karina. Cristian a părăsit competiția.

Denisa Puițău vs Sunamita Beza

Tudor Chirilă le-a ales concurentelor din echipa sa piesa "Fix You" de la Coldplay, însă într-o variantă diferită de original. Fetele s-au susținut reciproc la repetiții și au dat tot ce au avut mai bun și pe scenă, în timpul Confruntărilor.

"Eu cred că a fost un moment absolut extraordinar! Am fost foarte emoționat, am văzut și oameni cu lacrimi în ochi aici și mi se pare că ăsta e cel mai mare compliment pe care puteați să-l primiți. Felicitări!", a fost de părere Tudor.

Tudor a mers mai departe cu Denisa. Pentru Sunamita s-au întors toți ceilalți antrenori. Concurenta a ales echipa Irina Rimes.

Irina Pătrașcu vs Victoria Cristiu

Irina Rimes și-a provocat concurentele cu piesa "You Shook Me All Night Long". Irina și Victoria s-au descurcat atât de bine la repetiții încât antrenorea lor nu a avut prea multe sfaturi de oferit.

"Bine, măi, fetelor! Ați rupt scena! Ați fost tare și ați avut greu!", a spus Theo Rose

Horia Brenciu a adăugat:

"Este foarte grea departajarea. Este pentru prima dată când spun că la Irina în echipă este foarte grea departajarea."

Smiley a menționat:

"Eu am văzut confruntarea asta ca o confruntare între o rockeriță și o balerină. Tu (Irina) ai menținut foarte bine caracterul cântecului, dar tu (Victoria) pentru că nu cred că e genul tău muzical ai reușit să croșetezi o partitură vocală foarte interesantă."

Irina Rimes a mers mai departe cu Irina. Victoria a părăsit competiția.

Charlize Maalouf vs Andreea Dobre

Smiley le-a ales "o piesă super celebră, care ne-a marcat adolescența", dar pe care fetele nu o cunoșteau: "Don't Speak" de la No Doubt. Charlize și Andreea au declarat că s-au completat reciproc la repeții: când una era stresată, cealaltă era relaxată și invers.

"Mie mi-ați trezit nostalgii, anii '90, MTV. Se scria muzică mișto de tot, Gwen Stefani era combinată cu basistul, cred că s-au certat și a făcut cântecul ăsta. Mie mi-a plăcut în primul rând alegerea muzicală. Cred că e un cântec mai potrivit Andreei", a fost părerea lui Tudor.

Irina a declarat:

"Fetelor, și mie mi-ați trezit niște melancolii cu piesa asta. Ați cântat foarte bine! A fost un duet cinstit, o alegere cinstită, o interpretare cinstită."

Smiley a mers mai departe cu Andreea. Charlize a părăsit competiția.

Rebeca Iana vs Alessia Pop

Horia și Theo le-au luat prin surprindere pe concurente cu piesa "Nu sunt prost, dar nici deștept". O provocare este mereu binevenită, iar Rebeca și Alessia și-au arătat încă o dată talentul vocal în cadrul Confruntărilor.

"Îmi place piesa și îmi place și ideea de a termina rock, dar mi s-a părut că a fost pe alocuri demonstrativ din partea amândurora. Eu în general optez un pic pentru măsură. Mi s-a părut un moment foarte dinamic, foarte bun, iar dacă e să fac o recomandare, cred că a fost mai în cântec Rebeca", a declarat Tudor.

Smiley a adăugat:

"Foarte interesantă alegerea, foarte interesantă punerea în scenă. Mi-a plăcut. La mine e simplu: care a avut mai mult haz. Tot Rebeca."

Thoe și Horia au decis să meargă mai departe cu Rebeca. Pentru Alessia s-au întors Tudor și Smiley. Concurenta a ales să meargă în echipa lui Tudor.

Artiom Topal vs Ana Muntean

"Cântecul ăsta le-a venit mănușă, deși la început nu le-a plăcut. Erau speriați", a declarat antrenorul Tudor Chirilă. Este vorba despre "Hold Back The River".

"Ați avut o bună comunicare, așa a părut, așa s-a văzut. Felicitări! A fost un moment tare! Mi-a plăcut", a spus Theo.

Irina a declarat:

"Mie mi-a plăcut foarte mult momentul, dar sunt și subiectivă pentru că îmi place foarte mult piesa și în general îmi place foarte mult James Bay. Surpriza mea este Ana. Nu m-am gândit că o să urce la octavă și să o și susțină. Bravo, foarte frumos! Artiom mi-a plăcut pentru că în foarte multe momente ale piesei semăna cu James Bay și deja mi-am declarat iubirea pentru băiatul ăsta."

Tudor a mers mai departe cu Ana. Artiom a părăsit competiția.

Citește în continuare

Emisiuni radio-tv

VIDEO: Irina Rimes și Theo Rose au cântat "Stinge luminile" la Vocea României 2025

Nu doar concurenții fac show la Vocea României, ci și antrenorii. Theo Rose și Irina Rimes și-au delectat colegii și (tele)spectatorii cu "Stinge luminile", colaborarea lor extrasă de pe coloana sonoră a filmului "Miami Bici 2".

Publicat

pe

Irina Rimes și Theo Rose la Vocea României 2025
Irina Rimes și Theo Rose la Vocea României 2025 │ FOTO: PRO TV

Numeroasele duete la care au asistat le-au făcut poftă Irinei și lui Theo de un scurt moment artistic. Impulsionate de Smiley, cele două cântărețe au pus mâna pe microfoane și au interpretat live "Stingele luminile", unica lor colaborare muzicală. Melodia a fost compusă de Irina Rimes și este extrasă de pe coloana sonoră a filmului "Miami Bici 2".

Lansată în 2023, pelicula i-a readus pe marile ecrane pe Codin Maticiuc și Matei Dima în rolurile lui Ilie și Ion. La vremea respectivă a fost descris drept cel mai scump film independent românesc făcut vreodată, cu un buget de 2,2 milioane de euro. Proiectul a fost filmat în Miami, Los Angeles și Las Vegas.

Revenind la "Stinge luminile", Irina a oferit mai multe detalii la testimoniale:

"A trebuit să fac o piesă pentru film inspirată de primii mei ani de viață aici, în România. Primii mei șase ani de viață pe care i-am locuit în Crângași. Și exact asta se întâmpla. În fiecare zi verificam căsuța poștală să vedem dacă a mai venit o factură. Când scoteam reclame și nu era nicio factură, era zi de sărbătoare."

VIDEO: Irina Rimes și Theo Rose cântă "Stinge luminile"

Confruntările de la Vocea României au continuat pe 14 noiembrie cu momente pline de emoție, energie și decizii dificile. Scena s-a transformat din nou într-un ring al vocilor, iar fiecare duel a adus antrenorii în fața unor alegeri grele. Ei s-au văzut nevoiți să decidă între voci puternice, interpretări spectaculoase și emoții sincere.

Pe scenă au urcat 10 perechi de concurenți, dintre aceștia 12 au mers mai departe, spre următoarea etapă a competiției.

Citește în continuare

Emisiuni radio-tv

Duetul care a impresionat-o pe Irina Rimes la Vocea României: "Eu vedeam cel puțin 10.000 de oameni la momentul ăsta"

Pe 14 noiembrie, Vocea României a continuat cu cel de-al doilea episod al Confruntărilor, etapă în care concurenții și-au demonstrat încă o dată calitățile vocale. Unii au fost atât de spectaculoși încât i-au lăsat mască pe antrenori.

Publicat

pe

Maria Crîșmariu și Ștefana Popa în Confruntările de la Vocea României 2025
Maria Crîșmariu și Ștefana Popa în Confruntările de la Vocea României 2025 │ FOTO: captură YouTube

Fiecare echipă a avut momente senzaționale, însă Tudor Chirilă a reușit să se facă remarcat cu două dintre concurentele sale: Ștefana Popa și Maria Crîșmariu. Antrenorul le-a ales piesa "Astronaut in the Ocean" pentru etapa Confruntărilor. A fost o adevărată surpriză pentru cele două, expresiile de uimire amuzându-l pe Tudor:

"A fost un șoc. Le-a căzut fața pe jos, au căutat-o vreo 10 minute până când s-o ia, s-o ridice, să și-o pună la loc și să-și pună un zâmbet. E o piesă la care nu se așteptau."

Cu toate acestea, Ștefana și Maria au muncit mult la repetiții, fiecare lăsându-și amprenta personală în interpretare. Rezultatul? Un duet electrizant, plin de zvâc și atitudine, ce a fost pe gustul tuturor antrenorilor. Poate cea mai impresionată a fost Irina, care a declarat:

"Băi, fetelor! Nu că nu m-am plictisit deloc, dar voiam să nu se mai termine. Cred că este un moment pe care mi-aș fi dorit să-l aud pe o scenă mare. Eu vedeam cel puțin 10.000 de oameni la momentul ăsta. Bravo, felicitări!"

Theo Rose a continuat:

"Mi-a plăcut foarte tare varianta asta! Cred că aș face o combinație între voi două pentru că mi-a plăcut mai mult atitudinea Ștefanei, dar mi s-a părut că vocea ta [Maria] a fost mult mai deschisă și mai potrivită pe piesa asta."

Colegul său, Horia Brenciu, a adăugat:

"Vreau să-l felicit pe Tudor pentru piesa asta. Cred că mi-aș pune-o pe soneria de trezire la telefon. Eu cred că m-aș trezi deja activat, deja cu putere de muncă și cu foarte multă energie. Fetelor, felicitări pentru interpretare!"

Smiley a mărturisit:

"Băi, vecine, le-ai dat greu! Mi se pare că le-ai dat greu. Nu m-am gândit vreodată la piesa asta că ar putea să sune așa, dar felicitări, v-a ieșit frumos! Cred că apreciez mult ritmicitatea pentru că asta e 70% din toată piesa și cred că cel mai bine a stat pe ritm Maria."

Ultimele cuvinte le-a avut Tudor Chirilă, pus în fața unei alegeri dificile.

"Vă mulțumesc foarte mult și este foarte complicat să aleg, dar sper că voi ați aflat ceva despre voi astăzi, ceea ce mi se pare important în timpul scurt pe care l-am petrecut împreună. Felicitări multe! E o decizie grea care nu reflectă calitatea interpretării, ci subiectivismul percepției. Am să merg mai departe cu Maria."

Maria Crîșmariu continuă emisiunea în echipa lui Chirilă. Din păcate, Ștefana Popa a părăsit competiția.

VIDEO: Maria Crîșmariu și Ștefana Popa în Confruntările de la Vocea României 2025

Citește în continuare
Horia Brenciu - My Way (Crăciunul începe cu mine)

CONCERTELE LUNII

Trending