Urmărește-ne în Social Media

Albume noi

Troye Sivan lansează albumul "Bloom"

Troye Sivan lansează albumul “Bloom”, prin Capitol Records. Două dintre piesele incluse pe album, “My My My!” și “Dance To This”, alături de Ariana Grande, sunt deja numărul 1 în trending pe Twitter.

Publicat

pe

Troye Sivan Ariana Grande Dance to This
Troye Sivan Ariana Grande Dance to This │ FOTO: Ariana Grande

“Bloom” este al doilea album din cariera lui Troye Sivan. Albumul său de debut, din 2015, “Blue Neighbourhood” s-a bucurat de un succes răsunător. Albumul a fost pe primele poziții în topurile iTunes din peste 66 țări, a vândut peste 2.5 milioane de unități în întreaga lume și a fost certificat cu discul de aur în Statele Unite. Single-ul “Youth” a fost în fruntea topului Billboard Hot Club Play.

În interviul acordat de Troye Sivan lui Lucas Hedges pentru publicația The New Vanguard, artistul declara despre semnificația “Bloom” următoarele:

“M-am stabilit în L.A. și mă bucuram de armonia din relația mea. Nu am scris niciodată muzică veselă pentru simplul motiv că muzica este pentru mine prietenul la care apelez atunci când sunt trist, ca un fel de mecanism de cooperare. Așa că mi-am pus întrebarea <Cum ar suna versiunea mea fericită?> și am început să scriu piesele albumului “Bloom”. La început erau un fel de scrisori de dragoste adresate iubitului meu, casei, familiei, comunității și serilor petrecute în oraș. Titlul albumului îl aveam salvat în telefon de foarte mult timp, simțeam că reprezintă tot ceea ce sunt eu.”

Deși sunt piese de o natură foarte personală, ele reușesc să surprindă o serie de experiențe general valabile, universale, parte din procesul de maturizare. Un proces în care înveți din greșeli și din iubirile trecute, în care experimentezi momentul unei noi iubiri care te inspiră să te autodepășești. Troye Sivan a scris aceste piese împreună cu colaboratorii săi de încredere, Bram Inscore, Allie X și Leland și a înregistrat albumul cu producătorul Ariel Rechtshaid (HAIM, Usher, Kelela).

“Am vrut să mă asigur că piesele vor avea un puternic accent al identității. Așa că mi-am propus să explorez și să găsesc cea mai bună extremă din lume”. a mai menționat artistul.

Rolling Stone a oferit 4 stele din 5 noului album și l-a catalogat drept “triumfător prin prisma abordării carismatice a lui Troye, ținând cont că temele sunt vechi și generale.”

TIME a scris: “Troye Sivan este pop starul perfect al anului 2018. Albumul “Bloom” marchează o împlinire artistică a artistului, invocând influențe de la Velvet Underground până la Simon & Garfunkel”. Pe de altă parte, The New York Times sublinia faptul că noul album “…este mult mai întunecat și mai sexi decât albumul de debut.”

USA Today l-a numit pe Troye Sivan “..una dintre cele mai intrigante apariții artistice ale generației sale, piesa “My My My!” devenind cel mai bun single al anului 2018.”

Troye Sivan s-a propulsat în topurile internaționale odată cu albumul său de debut, “Blue Neighbourhood”, semnat tot cu cei de la Capitol Records. Artistul a susținut 2 turnee sold-out în America de Nord și în scurt timp a ajuns unul din cei mai aclamați artiști în topurile Billboard.

Tracklist "Bloom":

  1. Seventeen
  2. My My My!
  3. The Good Side
  4. Bloom
  5. Postcard (featuring Gordi)
  6. Dance to This (featuring Ariana Grande)
  7. Plum
  8. What a Heavenly Way to Die
  9. Lucky Strike
  10. Animal

Trending