Vineri seară telespectatorii au avut parte de cea de-a treia rundă de audiții pe nevăzute la Vocea României 2018. Voci impresionante s-au lăsat descoperite de Tudor, Irina, Andra și Smiley, iar românii s-au bucurat de momente speciale, concurenți plini de entuziasm și replici savuroase. Dacă nu ai văzut emisiunea, am publicat un rezumat al celui de-al treilea episod.
O voce rară i-a emoționat pe antrenori, făcându-i să reacționeze imediat:
"Ai o voce extraordinară, mi s-a părut că-l aud pe Aurelian Andreescu. Pe oriunde am fost mi s-a spus că o voce ca a lui nu o să se mai nască. Ei, iată că tu ne demonstrezi că există un al doilea Aurelian Andreescu și e chiar aici în fața noastră", a spus Andra.
Nici Smiley nu rămâne indiferent și încearcă să-l convingă că trebuie să ajungă în echipa lui:
"Ești ca o gură de aer curat, parcă eram în vârf de munte și îmi venea să strig, să cânt. Doamne, cum se poate așa ceva? Unde ai fost până acum? Nu cred că am auzit o voce ca a ta la Vocea României până acum. Ai cântat atât de puternic și totuși atât de discret".
Vitalie Maciunschi l-a ales în final pe Smiley, spre supărarea Irinei Rimes.
Vitalie are 32 de ani și este din Chișinău. Face parte din grupul Brio Sonores ce a câștigat în 2014 marele premiu al emisiunii "Românii au talent". Vitalie a cântat pe scenele mai multor orașe din lumea întreagă. După părerea sa, ca muzician este foarte important să fii sincer pentru public și să ai puterea să transmiți emoție. Concurentul a interpretat piesa "Notre Dame de Paris" și a întors toate scaunele.
Echipa lui Smiley are următorii concurenți: Lina Sanden, Claudiu Fălămaș, Bogdan Ioan, Vitalie Maciunschi, Andrei Voicu.






















































