Urmărește-ne în Social Media

Emisiuni radio-tv

Episodul #4 din Vocea României 2018 atrage 8 concurenți noi, dintre care 3 din Moldova

Descoperă ce concurenți au trecut de audițiile pe nevăzute de la Vocea României 2018, în episodul al patrulea. Citește rezumatul emisiunii din 21 septembrie.

Publicat

pe

Concurenții care au întors scaune la audițiile Vocea României 2018 - episodul 4
Concurenții care au întors scaune la audițiile Vocea României 2018 - episodul 4

Cel de-al patrulea episod din sezonul #8 Vocea României a adăugat câte doi concurenți noi în fiecare echipă. Din cele 15 audiții, 7 nu au întors niciun scaun, din varii motive. Calculele antrenorilor de a identifica voci de finală au lăsat în afara concursului o concurentă ce a interpretat din repertoriul lui Montserrat Caballé - "O mio babbino caro".

După emisiunea din 21 septembrie, echipele s-au mărit cu următorii concurenți:

Nicoleta Oancea - Pasul în față din backing vocals

Nicoleta Oancea a deschis cea de-a patra ediție Vocea României 2018 cu melodia "Can't Stop the Feeling". Ea cântă în backing vocals alături de Andra, antrenoarea recunoscându-i vocea și întorcându-se. Și Smiley a colaborat cu Nicoleta. Cei doi au fost singurii care s-au întors, Tudor Chirilă spunând că nu i-a plăcut nici timbrul, nici interpretarea.

"Nicoleta Oancea este un om foarte special, o voce foarte specială. Știu ce poate Nicoleta și o să încerc să scot ce-i mai bun de la ea, ca ea să demonstreze că este foarte bună ca și interpret, care stă față și nu în spate ca backing vocals", a declarat Andra, adăugând că nu se aștepta să întâlnească în emisiune.

Concurenta a ales-o pe Andra, spunând că a învățat foarte multe de la ea și că îi urmează stilul.

Renate Grad - profa de canto a ridicat publicul în picioare

Renate Grad (30 de ani, din Visieul de Sus) a venit la Vocea României încrezătoare în vocea sa, urmărind să intre în echipa lui Tudor. A ales "I Will Always Love You", iar interpretarea ei a întors toate scaunele și a ridicat publicul în picioare. Renate trăiește din muzică, predă canto, chitară și pian.

"E ce caut eu aici la Vocea României - voce mare, sensibilitate, putere, dulceață, tot ce are nevoie un cântăreț!", i-a spus Andra, care s-a întors prima. Asta i-a schimbat planul de acasă al lui Renate: "Consider că ar trebui s[ aleg persoana pe care am convins-o prima dată și care a avut încredere în mine!"

Sorina Bică - timbrul rock feminin al sezonului

Sorina Bică (20 de ani) are o răgușeală specifică care-ți captează atenția. A cântat din repertoriul AC/DC - "You Shook Me All Night Long". A întors trei scaune, dar nu l-a convins pe Tudor Chirilă.

Alegerea ei a fost Smiley, care spunea că "Sorina e cel mai rock timbru feminin pe care îl avem în ediția asta de Vocea României". Află mai multe din acest articol dedicat.

Daria Tanasă - câștigul lui Tudor

Daria Tanasă (18 ani) este cea mai bună voce câștigată de Tudor în acest episod. Daria postează coveruri pe canalul ei de youtube, iar la Liceul de Arte din Bacău studiază flautul și pianul. În plus, este ajutată de familie să-și urmeze drumul în muzică.

Andra, Irina și Tudor au reacționat prin întoarcere la interpretarea piesei "Ain't No Other Man" (Christina Aguilera).

"Am lucrat foarte mult cu voci tinere pe parcursul celor 5 sezoane de când mă aflu la Vocea României. Poți câștiga foarte multe lucruri: trofeul, finala. Dar după această finală cred că trebuie să rămâi cu niște lucruri care să fie cumva niște principii care să te ghideze în toata cariera ta. Cred că e important ca tu să ai niște principii și pentru caăvii dintr-o familie care pare că ți-a sădit niște principii în tine, cred că trebuie să întâlnești și un om care încearcă să sădească în tine niște principii profesionale", i-a transmis Tudor Chirilă.

Cristian Alexa a descoperit chitara la 5 ani

Alexa Cristian zis "Acapela" (17 ani, Focșani) a cântat "Billionaire" și a reușit să întoarcă două scaune: al lui Tudor, care s-a întors pentru energia degajată, și al Irinei, care îl confundase cu o fată.

La 5 ani a descoperit chitara, iar de atunci muzica i-a devenit prietenul cel mai bun.

"E un personaj foarte interesant, atât vocal, cât și ca prezență pe scenă. Nu e un băiat care să treacă indiferent. Pare un amestec de Last Amercina Virgin cu Ștefan Bănică, atunci când era tânăr", a declarat Tudor Chirilă.

Irina atrage doi concurenți din Moldova: Eduard Malareu și Odri Bârcă

Eduard Malareu (22 de ani) a interpretat "Perfect", iar reușita îl va face cu siguranță să meargă la concertul lui Ed Sheeran pe Arena Națională în 2019.

Eduard a făcut rost de o chitară la vârsta de 16 ani și a învățat singur să cânte la ea, de pe youtube. "Eu văd Vocea Romaniei ca o uță pe care doar trebuie atent, sensibil și emoționant să o deschid ca să pășesc într-o nouă etapă a vieții", declara Eduard înaintea audiției. A intuit bine cu emoția și va parcurge următoarea etapă profesională alături de Irina Rimes.

RECOMANDARE: Odri Bârcă întoarce 4 scaune, iar Irina îl enervează pe Domnu' Smiley

Odri Bârcă (23 de ani) a reușit și ea să întoarcă toate cele patru scaune. Cu acest prilej, am asistat la un duel în premieră între antrenori, cu săgeți aruncate printre tradiționalele pledoarii persuasive. A interpretat un cover după Julia Michaels - "Issues".

Odri a cântat jazz pe Coasta de Azur în mici restaurante, iar pe parcursul emisiunii am aflat că se cunoaște cu Irina Rimes.

Lavinia Rusu repetă finalul piesei și întoarce două scaune în ultimul moment

Lavinia Rusu (17 ani, Chișinău) a c#ntat "Wrecking Ball" (Miley Cyrus), iar Smiley și Irina s-au întors pe ultimul acord.

"Mi-a plăcut toată interpretarea ta, dar ceea ce m-a făcut să mă întorc a fost sârșitul. Pentru că acolo tu ai cântat fără să te gândești la scaunele astea. Acolo, tu desnădăjduită total văzând că nu s-a întors niciun scaun ai zis: FUCK IT, hai să cânt cum îmi place mie și ai cântat-o cu adevărat, ai cântat-o din suflet și am simțit-o și noi. Acolo am sesizat că există multe posibilități de dezvoltare a vocii tale", i-a zis Smiley, care-i va fi antrenor.

Nu s-au calificat următorii participanți:

  • Alina Voicu (18 ani) a cântat "All About That Bass" (Meghan Trainor)
  • Alexandru Dobre (31 de ani) a cântat "Save Room" (John Legend)
  • Eduard Timofte (26 de ani) a cântat "Sexbomb" (Tom Jones)
  • Letitia Moisescu a cântat "Non, Je ne regrette rien" (Edith Piaf)
  • Cristina Holstein a cântat "O mio babbino caro" (Montserrat Caballé)
  • Andra Mihalache (16 ani) a cântat "Whataya Want from Me" (Adam Lambert)
  • Adrian Mădălin Manu (31 de ani) a cântat "Everything" (Michael Bublé)

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Comentează

Lifestyle

Ce sfaturi de viață are Smiley pentru versiunile lui din trecut

Smiley a dorit să ne împărtășească câteva dintre lucrurile care l-au adus în punctul actual al vieții și carierei sale. Dacă la 10 ani, Smiley era copilul care-și dorea să ajungă mai repede adult, iar la început de carieră era nesigur și plin de îndoieli, aflăm că acum Smiley tatăl apreciază timpul alături de cei dragi. Descoperă ce sfaturi și-ar da Smiley dacă ar trece din nou prin cele mai importante etape ale vieții.

Publicat

pe

Smiley
Smiley │ FOTO: Petru Ivu

Smiley se confesează publicului răspunzând la câteva întrebări pe care și le pune frecvent. Cum ar vorbi acum cu Smiley din trecut, dacă ar avea ocazia? Ce i-ar spune lui Smiley copilul, sau Smiley adolescentul, ori Smiley la început de carieră? Ar schimba oare ceva?

"Adevărul este că n-aș schimba nimic. Fiecare etapă m-a adus exact aici. Iar pentru asta sunt recunoscător", spune Smiley într-o postare online.

Chiar dacă nu ar schimba nimic, Smiley ar avea câteva sfaturi pentru fiecare etapă a vieții lui. Toate aceste gânduri au fost împărtășite de artist într-un mesaj publicat pe Instagram. Regăsiți mai jos sfaturile lui pentru vârsta copilăriei, perioada adolescenței, etapa devenirii în tânăr adult și momentul prezent, al maturului devenit tată.

Ce sfaturi de viață are Smiley pentru versiunile lui din trecut

Pentru Smiley la 10 ani:

  • Să nu te grăbești să crești. Bucuria de a fi copil este ceva special, pentru că într-o zi o să înțelegi că cele mai simple momente sunt, de fapt, cele mai prețioase.

Smiley în adolescență:

  • Nu încerca să fii pe placul tuturor. Curajul de a fi autentic îți va deschide mai multe uși decât dorința de a impresiona.

Smiley la început de carieră:

  • Vor exista refuzuri, îndoieli și zile în care vei crede că nu e suficient. Nu contează numărul eșecurilor, importante sunt perseverența și încrederea în talentul tău.

Smiley fondator HaHaHa Production:

  • Fii pregătit să-ți asumi riscuri. Succesul nu vine imediat, uneori trebuie să-l cauți. pasiunea îți dă energie să continui când rezultatele întârzie, iar disciplina transformă visele în realitate.

Smiley tatăl:

  • Uneori descoperi că știi mai puține decât ai fi crezut. Viața te surprinde în cele mai frumoase feluri, iar la finalul zilei cel mai valoros este timpul pe care îl petreci cu cei pe care îi iubești.

Smiley astăzi:

  • Nu încerca să controlezi fiecare detaliu. Succesul nu înseamnă doar să ajungi departe, ci să ai timp să trăiești timpul.

Din același spectru al destăinuirilor face parte și piesa "Confesiune". Vă invităm să o ascultați mai jos și să reflectați la propriile voastre versiuni din trecut.

AUDIO: Smiley - "Confesiune"

Citește în continuare

Emisiuni radio-tv

Juriul de la Vocea României 2026 a fost dezvăluit

După multe știri și zvonuri privind plecarea unora dintre antrenori, aflăm componența juriului de la Vocea României 2026 chiar în prima zi de filmări. Pavel Bartoș revine în rolul de prezentator, iar din echipa de promovare a show-ului în mediul digital vor face parte Miruna Rumina, Ines Stana și Acoustic Boyz.

Publicat

pe

Vocea României 2026
Vocea României 2026 │ FOTO: Captură Facebook Vocea României

Atât Irina Rimes, cât și Theo Rose rămân în juriu pentru încă un sezon la Vocea României. Lor li se alătură Tudor Chirilă, Smiley și Horia Brenciu. Cu alte cuvinte, juriul rămâne neschimbat la Vocea României 2026. Cel de-al 14-lea sezon al emisiunii de talente vine, totuși, cu niște surprize.

Reguli noi la Vocea României 2026

Anul acesta, atât antrenorii, cât și Pavel Bartoș vor avea la dispoziție noi avantaje și "ași" în mânecă. Dinamica va fi, astfel, diferită, iar fiecare decizie va deveni cu atât mai dificilă și mai imprevizibilă. Producătorii show-ului vor anunța schimbările în perioada următoare.

Proiectul Vocea din online continuă; Cine face parte din echipă

Cu o comunitate de peste 1,1 milioane de urmăritori pe TikTok și Instagram, Miruna Rumina revine pentru al treilea sezon consecutiv în echipa Vocea din online.

"Sunt extrem de fericită că mă întorc pentru al treilea an la Vocea României. Pentru mine, parcă vara nici nu începe cu adevărat dacă nu revin în culisele acestui proiect. Simt și o responsabilitate foarte mare să le arăt oamenilor tot ce se întâmplă în culise, pentru că există atât de multă muncă, emoție și magie în spatele fiecărei ediții. Oricât aș încerca să surprind totul prin telefon, experiența de acolo este și mai frumoasă în realitate", spune Miruna.

Cu peste un milion de urmăritori pe TikTok și Instagram, Ines Stana se alătură echipei Vocea României pentru primul ei sezon.

"De mică am fost fascinată de Vocea României, era una dintre emisiunile la care ne uitam împreună în familie și sunt extrem de încântată să am ocazia să particip (din culise) la un așa proiect fain, pe social media."

​Cu o comunitate de peste 850.000 de urmăritori pe TikTok și Instagram, Acoustic Boyz, trioul format din Denis, Paul și Robert, completează echipa din online.

"Ne bucurăm tare mult să facem parte din acest proiect și vă mulțumim pentru oportunitate. Ne plac experiențele noi, dar mai ales să cunoaștem oameni noi, așa că vom fi acolo să ne distrăm și să vă aducem zâmbetul pe buze. PULL UP!"

Citește în continuare

Muzică și film

Urmărește trailer-ul noului serial cu Tudor Chirilă, "Trafic" - VIDEO

Tudor Chirilă este un procuror de temut în lumea interlopă, dar lucrurile se complică atunci când află că fiica sa este iubita unui dealer. Trailer-ul noului serial românesc "Trafic" ne dezvăluie care sunt mizele personajelor principale, respectiv Laurențiu Crețu, jucat de Tudor, și Doru Alexe, interpretat de Dragoș Bucur.

Publicat

pe

Tudor Chirilă și Dragoș Bucur în serialul "Trafic"
Tudor Chirilă și Dragoș Bucur în serialul "Trafic" │ FOTO: Captură YouTube

"Cu ce-am greșit eu în viață de am ajuns în situația asta", spune Dragoș Bucur în debutul trailer-ului, dezvăluind conflictul interior al personajului pe care îl joacă. El este în serialul "Trafic" Doru Alexe, un curier cu o viață banală, care ajunge implicat într-un caz investigat de procurorul Laurențiu Crețu, jucat de Tudor Chirilă. Mizele celor două personaje principale au legătură atât cu lumea interlopă, cât și cu proprii copii. Băiatul lui Doru este dealer, iar fata procurorului Laurențiu este iubita acestui dealer. "Întrerupe orice relație cu băiatul ăla", îi spune Tudor Chirilă fiicei sale din serial, certând-o și pe soția lui, interpretată de Adela Popescu. "Tu știai că e dealer? Știai că se droghează?", o întreabă Tudor pe Adela.

Unul dintre cele mai tensionate momente din trailer este acela al dialogului dintre procurorul Laurențiu și Doru Alexe.

"Poate ar fi bine să te gândești de partea cui ești", îi spune Tudor Chirilă lui Dragoș Bucur, insinuând că acesta dorește mai mult să-și salveze fiul, decât să ajute la prinderea interlopilor.

VIDEO Trailer: "Trafic" (noul serial de la PRO TV)

Premiera serialului are loc marți, pe 13 iulie. "TRAFIC" va putea fi urmărit la PRO TV și pe VOYO.

"Nu aveam în plan un serial anul ăsta, în general nu-ți poți planifica viața de actor de film decât dacă ești Brad Pitt, Cillian Murphy, Leonardo, Benicio sau cine mai doriți. Așa că, să fie primit. Mă bucur să mă întâlnesc cu Dragoș Bucur în acest "parteneriat" în care amândoi jucăm cumva roluri de contre emploi, dar și cu o întreagă distribuție foarte mișto și o echipă foarte profi. Regizori sunt Anghel Damian, Milo Simulov și Mihai Brătilă", a spus Tudor Chirilă. 

Anterior acestui rol din "TRAFIC", Tudor Chirilă a jucat și în serialul "Vlad", tot de la PRO TV. În acea producție l-a interpretat pe Drăgoi, un politician important.

Anul acesta, Tudor Chirilă a fost premiat la Gala Premiilor Radio România Cultural. Tudor a luat premiul în categoria Teatru pentru rolul Bérenger din spectacolul "Rinocerii". Găsești mai multe detalii în articolul nostru de pe InfoMusic.

Citește în continuare

Trending