Urmărește-ne în Social Media

Albume noi

Liam Payne lansează EP-ul „First Time”

Liam Payne lansează EP-ul „First Time”, ce reunește patru materiale noi, printre care o colaborare cu French Montana, o piesă molipsitoare, omonimă cu titlul EP-ului.

Publicat

pe

Sursa: Facebook

Până în acest moment, muzica lui Liam Payne a fost ascultată de peste 2 miliarde de ori. Single-ul său de debut, „Strip That Down” feat. Quavo a înregistrat vânzări colosale – peste 10 milioane de unități în toată lumea. „Strip That Down” a fost certificat cu discul de platină în cinci țări, inclusiv în Statele Unite și UK, și a fost unul dintre cele mai vândute materiale din 2017, depășind orice altă realizare a celorlalți foști membri One Direction. Liam a câștigat Teen Choice Award datorită colaborării cu J Balvin pentru piesa „Familiar”, care a petrecut 16 săptămâni în topul celor mai ascultate piese din UK și a depășit 110 milioane de stream-uri pe Spotify. De asemenea, duetul său cu Rita Ora, lansat anul acesta pentru colana sonoră a filmului „Fifty Shades Freed”, s-a numărat și el printre cele mai ascultate hit-uri, confom topurilor muzicale din UK.

„După cum bine știți, în ultimele câteva luni s-au petrecut câteva mari schimbări în ceea ce mă privește… M-am uitat la câteva dintre cântecele extrase de pe noul album, care erau scrise de ceva vreme, și le-am simțit că fiind făcute pentru o altă perioada din viața mea. Îmi doresc că albumul meu de debut să mă reprezinte cu adevărat.
M-am reîntors la munca grea de studio pentru a finaliza ultimele piese de pe album. Sunt cu adevărat entuziasmat de muzică pe care o scriu acum și abia aștept să o pot împărtăși cu voi toți.
Între timp, va pun la dispoziție această colecție de piese de care sunt cu adevărat mândru și pe care vreau să o ascultați cu toții. Că de obicei, țin neapărat să va mulțumesc pentru susținere. Înseamnă totul pentru mine.” a declarat Liam Payne.

EP-ul debuteză cu piesa „First Time”, un material plin de culoare, cu inserții latino, care marchează colaborarea cu rapperul american, French Montana. Următoarea piesă, „Home With You”, este pretextul ideal pentru a te distanța de aglomerație, de zgomot și de universul casnic. „Depend On It” este o piesă tandră, o baladă fluidă, interpretată la pian, care se îmbină perfect cu vocea puternică și onestă a lui Liam Payne. Cântecul ni-l prezintă pe Liam mai sensibil și mai vulnerabil decât niciodată, vorbind despre problemele existente în fosta sa relație și întrebându-se ce mai poate fi salvat. „Slow” este cea de-a patra și ultima piesă a EP-ului, o piesă ce reprezintă confirmarea de netăgăduit a sfârșitului unei legături amoroase.

Tracklist-ul EP-ului „First Time”

  1. First Time
  2. Home With You
  3. Depend On It
  4. Slow

Trending