Urmărește-ne în Social Media

JOINewArtist

JOINewArtist: iamthemorning, un duo din Rusia care combină muzica de cameră cu rockul progresiv

În ziua de azi multe formaţii aleg să "play it safe" şi se feresc să mai experimenteze. Nu şi duo-ul iamthemorning din Rusia, care alege să combine muzica clasică, muzica de cameră cu rockul progresiv. Vă invităm să aflaţi mai multe detalii despre aceşti muzicieni în articolul de săptămâna aceasta de la rubrica #JOINewArtist.

Publicat

pe

iamthemorning trupa Rusia
iamthemorning trupa Rusia │ FOTO: Crystal Spotlight www.facebook.com

I-am descoperit pe iamthemorning pe Apple Music, la recomandări, având în vedere că îmi place rockul progresiv. Sunt total altceva decât te-ai aştepta, încă de când auzi piesa "Touching". Formaţie de două persoane, cu orchestraţii deosebite, iamthemorning este formată din Marjana Semkina şi Gleb Kolyadin.

Pe Gleb îl vedem des la pian, vioară sau chitară în reprezentaţii live, iar Marjana este vocea acestui proiect muzical. Marjana pare desprinsă din poveştile cu elfi şi ambii muzicieni evocă o atmosferă specială pe scenă. Au ceva foarte pământean, foarte apropiat de natură, de întoarcerea la rădăcini. Dread-urile roşcate ale Marjanei, rochiile de epocă şi hainele simple ale lui Gleb îi fac să pară atemporali şi la fel de bine veniţi şi pe vremea lui Dmitri Şostakovici.

iamthemorning activează din anul 2010 şi au devenit cunoscuţi deschizând concertele rockerilor Riverside. I-au însoţit de altfel în turneu în 2015, împreună cu trupele Gazpacho şi Árstíðir. Deseori muzicienii apar însoţiţi de orchestre şi cvarteturi de vioară, dar au şi acompaniament la harpă şi multiple alte instrumente clasice.

Numele acestui grup este preluat de la melodia "I Am the Morning" a formaţiei Oceansize. Albumul de debut iamthemorning este lansat prin forţe proprii în 2012, urmat de "Belighted", un LP care a venit în 2014. A fost înregistrat şi mixat într-un studio din Londra şi se cunoaşte saltul calitativ al înregistrării. De acest proiect s-a ocupat Marcel van Limbeek, cunoscut pentru colaborarea cu Tori Amos. Toboşarul Gavin Harrison de la Porcupine Tree se ocupă de percuţie pe disc.

Cel mai recent release al trupei este "Lighthouse", album din 2016, care a câştigat premiul "Albumul anului" la Progressive Music Awards. Iamthemorning este o trupă foarte promiţătoare, care are un viitor strălucit în faţă şi este apreciată atât de iubitorii de muzică clasică, cât şi de pasionaţii de rock progresiv.

Comentează

Trending