Urmărește-ne în Social Media

Emisiuni radio-tv

Cerbul de Aur 2018: Programul celei de-a treia zile, recital James Blunt

În a treia seară a festivalului, cei 18 concurenți vor reveni pe scenă pentru a interpreta o piesă românească, aleasă din lista publicată de organizatori. În momentele de respiro acordate concurenților, vor susține recitaluri Horia Brenciu, Delia și artistul britanic James Blunt.

Publicat

pe

James Blunt
James Blunt

Vineri, 31 august, Concursul de interpretare Cerbul de Aur 2018 continuă. Cei 18 concurenți înscriși vor interpreta o piesă din repertoriul românesc, aleasă dintr-o listă de peste 40 de melodii, pusă la dispoziție de arganizatori. Această piesă va fi cântată în limba română, publicul având astfel ocazia să vadă artiști originari din Albania, Armenia, Cipru, Franța, Irlanda, Israel, Italia, Kazahstan, Macedonia, Marea Britanie, San Marino și Spania interpretând piese în limba română.

În fiecare zi de festival, porțile se vor deschide la ora 18:45. Accesul va fi permis însă până cel târziu la ora 20:20, evenimentul fiind televizat în direct. Spectatorii posesori de bilete sau invitații trebuie să ajungă la festival în intervalul 18:45 - 20:20. Pentru mai multe detalii privind regulile de acces, consultați articolul nostru.

Alături de cei 18 concurenți, pe scenă, în toate serile de concurs vor fi Big Bandul Radiodifuziunii române și Orchestra Operei din Brașov, conduse de Ionel și Andrei Tudor.

România are înscriși în concurs 3 artiști: pe Ovidiu Anton, Dora Gaitanovici și Raluca Blejușcă. Ordinea intrării concurenților în scenă a fost stabilită prin tragere la sorți, în cadrul unui eveniment organizat duminică, 26 august. În seara interpretării melodiilor românești, ordinea este inversă față de cea stabilită în ziua precedentă.

Ovidiu Anton, unul dintre cei 3 reprezentanți ai României la Cerbul de Aur 2018, a dezvăluit în cadrul unei conferințe de presă ce melodie va interpreta vineri. Dintre piesele românești puse la dispoziție de organizatori, Ovidiu a ales piesa ”Copacul”, declarând că a optat pentru ea datorită mesajului de demnitate națională transmis prin versuri, dar și pentru că o consideră ”o capodoperă a muzicii românești”. Îi puteți citi aici declarația completă.

Ordinea în care concurenții vor interpreta piesa în limba română la Cerbul de Aur 2018 (vineri, 31 august):

  1. Raluca Blejușcă (România)
  2. Dinaya (Kazakhstan)
  3. Dora Gaitanovici (România)
  4. Ryan O’Shaughnessy (Irlanda)
  5. Damiano Borgi (Italia)
  6. Jorge Gonzalez (Spania)
  7. Lidia Isac (Republica Moldova)
  8. Omer Netzer (Israel)
  9. Olivier Kaye (Belgia)
  10. Basti (San Marino)
  11. Inis Neziri (Albania)
  12. John Karayiannis (Cipru)
  13. Tiziana Camelin (Italia)
  14. Ovidiu Anton (România)
  15. Amaliya Margaryan (Armenia)
  16. Karl William Lund (Marea Britanie)
  17. Antonia Gigovska (Macedonia)
  18. Kelly Joyce (Franţa)

Recitaluri la Cerbul de Aur 2018 (vineri, 31 august)

Anul acesta, la aproapre două decenii de când și-a început cariera muzicală, Delia se va afla pentru prima dată pe scena Cerbului de Aur.

În perioada 1999-2003 a făcut parte din formația N&D, alături de care a scos 4 albume, astfel cunoscând succesul la nivel național. După 2003, în cariera solo, Delia a mai lansat alte 4 albume: ”Parfum de fericire” (2003), ” Listen-Up” (2007), ” Pe aripi de vânt” (2015) și ”Deliria” (2016).

Concertele Deliei au devenit experiențe artistice în sine, care se desfășoară după concepte gândite de artistă și îmbrăcate în scenarii spectaculoase de o întreagă armată de oameni.

Anul acesta, Horia Brenciu va susține cel de-al doilea recital al său la prestigiosul festival Cerbul de Aur, după cel din 2008.

Horia Brenciu și Festivalul Cerbul de Aur au mai multe puncte în comun. Orașul natal: Brașovul. Aniversarea: Cerbul de Aur împlinește 50 de ani, în timp ce îndrăgitul artist va sărbători cea de-a 46-a aniversare pe scena festivalului. Cerbul de Aur este un proiect al Televiziunii Române care, la rândul său, este locul debutului profesional al lui Horia Brenciu, în 1993.

De-a lungul carierei sale de aproape trei decenii în muzică, Horia Brenciu a lansat albumele ”Un băiat” (1995), ”Totul e simplu!” (2003), ”E vară iar” (2005), ”Noua lună” (2008), ”Fac ce-mi spune inima” (2012), ”Inimă de piatră” (2013) și ”40+plus” (2014). Din anul 2002 cântă alături de HB Orchestra, cu care a lansat albumul ”35”.

La ediţia aniversară a festivalului, britanicul James Blunt va cânta pentru brașoveni hituri precum "You're Beautiful" sau "Goodbye My Lover". Cu peste 17 milioane de discuri și 20 de milioane de single-uri vândute în întreaga lume, câștigător a două premii Brit Awards, două premii Ivor Novello și de cinci ori nominalizat al premiilor Grammy, James Blunt este unul dintre cei mai îndrăgiți artiști de pop și folk rock, muzica acestuia clasându-se în primele poziții ale top-urilor muzicale de specialitate din întreaga lume.

Cel mai recent album al artistului a fost lansat în 2017. Discul se numește "The Afterlove" și include single-uri precum "Don't Give Me Those Eyes" și ”Love Me Better”.

Recitalurile, programate pe întreaga perioadă a festivalului (29 august – 2 septembrie), vor fi momente de respiro pentru concurenţii înscrişi în Concursul Internaţional de interpretare Cerbul de Aur.

Festivalul se va încheia cu show-ul România Centenar, un spectacol ce va reuni muzica populară tradiţională românească şi prelucrări de actualitate ale acestui gen muzical. Evenimentul va fi transmis în direct şi în exclusivitate de Televiziunea Română.

Concerte & turnee

Electric Castle 2024 a anunțat un nou val de artiști; Paolo Nutini, Sevdaliza, Sean Paul fac parte din lineup

Festivalul Electric Castle își desăvârșește lineup-ul ediției din acest an. Organizatorii au anunțat o serie proaspătă de artiști care vor urca pe scenă cu cele mai tari show-uri. Te invităm să afli mai multe detalii.

Publicat

pe

Paolo Nutini, Fall in Love (Mogosoaia), 4 septembrie 2022 │ FOTO: Ionut Paraschiv / InfoMusic.ro

Electric Castle revine anul acesta cu cea de-a zecea ediție, una aniversară, care va promite concerte de neratat și o atmosferă electrizantă. Evenimentul va avea loc în perioada 17-21 iulie. Organizatorii au completat lineup-ul cu noi artiști, astfel:

  • Sean Paul
  • Paolo Nutini
  • Sevdaliza
  • Kungs
  • L'entourloop
  • Apashe with Brass Orchestra
  • Hernan Cattaneo B2B Sasha
  • Honeyluv
  • Vama
  • Șuie Paparude
  • CTC
  • Delia
  • Andy Purnell
  • BAO G
  • Mel Woods
  • Aris & Edi
  • Azteka
  • Palaye Royale

Aceștia li se adaugă muzicienilor deja anunțați la sfârșitul anului trecut, printre care Massive Attack, Bring Me the Horizon, Queens of the Stone Age și Chase & Status.

Sean Paul este unul dintre cei mai importanți pionieri ai muzicii dancehall. Piesele "Get Busy/Like Glue," "Temperature", "Baby Boy" împreună cu Beyonce, "Rockabye" cu Clean Bandit sau "Cheap Thrills" cu Sia sunt hit-uri de neuitat. În 2004 a câștigat premiul Grammy pentru "Best Reggae Album", în 2005 la American Music Award a câștigat "Best Pop/Rock Male Artist", iar în 2009 a câștigat "Best Reggae Artist" la Soul Train Award. Sean a avut și alte nominalizări la unele dintre cele mai prestigioase gale de premii din muzică.

De-a lungul carierei sale, Sean Paul s-a făcut remarcat drept un artist cu o abordare muzicală unică. Capacitatea sa de a arăta puterea și unitatea în muzică prin diverse colaborări, în mai multe genuri, i-a catapultat cariera în diferite topuri, aducându-i, în același timp, numeroase premii, dar și un fanbase uriaș.

Paolo Nutini este un cântăreț, compozitor și muzician scoțian. Albumul său de debut, "These Streets" (2006), a ajuns pe locul trei în UK Albums Chart. Următorul său disc, "Sunny Side Up" (2009), a debutat pe primul loc în UK Albums Chart. Cinci ani mai târziu, Nutini a lansat al treilea album de studio, "Caustic Love", în aprilie 2014. Materialul a primit recenzii pozitive din partea criticilor muzicali și a debutat pe primul loc în topurile albumelor din Marea Britanie. Cel mai recent album al artistului este "Last Night in the Bittersweet".

Paolo Nutini a concertat pentru prima dată în România în 2022, în cadrul festivalului Fall in Love.

Sevdaliza, pe numele real Sevda Alizadeh, este cântăreață, compozitoare, producătoare și regizoare irano-olandeză. A devenit activă pe scena muzicală în 2014, iar un an mai târziu a lansat două EP-uri, "The Suspended Kid" și "Children of Silk". Primul său album de studio, "ISON", a fost publicat pe 26 aprilie 2017 prin casa ei de discuri, Twisted Elegance. În 2018, a lansat un al treilea EP, "The Calling", urmat de al doilea album de studio, "Shabrang", în 2020.

Mai multe despre muzica Electric Castle 2024:

Electric Castle înseamnă 5 zile de party non-stop, întreținut, anul acesta, de regina muzicii techno, Nina Kravitz, Hernan Cattaneo, un nume important în progressive house, DJ Shadow, maestru în arta de sampling, Kungs, Todd Terje, și mulți alți DJi în premieră în festival. Revin la castel Sasha și Bonobo, producători descoperiți de fanii festivalului la primele ediții și mereu foarte bine primiți aici.

Pentru cei care își iau energia din rock, aventura muzicală va trece prin metal alături de frații Max și Igor Cavalera, fondatorii Sepultura, ce au reînregistrat două dintre albumele "clasice" ale trupei și le vor prezenta live, într-o formulă nouă, Sleaford Mods, probabil cea mai punk trupă din UK la ora actuală, sau garage rock cu Iguana Death Cult și She Wants Revenge. Palaye Royale adaugă un strop de eleganță în line up, cu stilul lor unic, autodefinit ca fashionart-rock.

Ritmuri latino, africane sau orientale își găsesc spațiu pe cele 10 scene ale festivalului și la ediția a 10-a. Fie că vor cânta în spaniolă, precum iLe, câștigătoare a Latin Grammys pentru cel mai bun album urban, în turcă, așa cum o fac Derya Yildirim & Group Șimșek, sau pe ritmuri congoleze, o premieră prin concertul Fulu Miziki, artiștii aduc o importantă contribuție la misiunea festivalului de a promova muzică de calitate din întreaga lume.

Artiștii români rămân în centrul atenției și la ediția a 10-a a festivalului: Subcarpați, Vița de Vie, Coma, Vama, Irina Rimes, Byron, Delia, Șuie Paparude, CTC și alte zeci de nume sunt confirmate de către organizatori.

Prețuri bilete Electric Castle 2024

Abonamentele pentru ediția 2024 a festivalului sunt disponibile online, la prețuri ce pornesc de la 493,02 lei. Pentru mai multe detalii despre bilete și modalitatea de achiziționare, accesează agenda InfoMusic.

Citește în continuare

Emisiuni radio-tv

Află când începe cel de-al 16-lea sezon iUmor

Cosmin Natanticu va porni în căutarea celui mai amuzant concurent al celui de-al 16 sezon iUmor, alături de Delia, Bordea și Cheloo, în vreme ce Emi și Cuza vor fi alături de participanți în culisele show-ului.

Publicat

pe

Emi și Cuza, prezentatorii iUmor
Emi și Cuza, prezentatorii iUmor │ FOTO: Antena 1

Cel de-al 16-lea sezon iUmor - O nebunie de comedie va avea premiera duminică, 18 februarie, de la 21:00, la Antena 1 şi pe AntenaPLAY și va aduce în fața celor patru jurați și a telespectatorilor numere de umor din toate colțurile lumii, dar și numeroase surprize, printre care bonusuri atractive și alegerea unui Președinte iUmor.

"După 15 sezoane de iUmor, nu credeam că mă mai poate surprinde ceva, am crezut că se întâmplase cam tot ce se putea întâmpla pe scenă, dar se anunță un sezon surprinzător, cu participanți diverși, din toate ramurile artistice și cu multe momente spumoase. Doar până acum am cunoscut concurenți care au făcut parodii muzicale, oameni care fac show-uri de gimnastică, dar cu un twist funny, avem stand-uperii clasici, avem și povestitori, magicieni, avem un show complet, cu alte cuvinte. Iar filmările sunt în plină desfăşurare!", a spus Emi.

Cuza a adăugat:

"Misiunea mea și a lui Emi, în calitate de prezentatori, va fi una mult mai intensă în acest nou sezon, pentru că vom fi paznicii urnei de vot, iar noi vom fi responsabili cu buna desfășurare a voturilor, ca nu cumva să se fraudeze alegerile iUmor. Avem platou nou, locație nouă, vibe-ul este unul foarte mișto și se conturează o familie frumoasă, aici, la iUmor".

iUmor, singura emisiune TV din România cu peste 2.6 milioane de abonați la canalul de YouTube, aduce, la Antena 1, începând din 18 februarie, de la 21:00, cel mai antrenant spectacol, cu ingrediente pe toate gusturile.

Citește în continuare

Emisiuni radio-tv

Cine a câştigat sezonul 15 iUmor în finala de pe 30 decembrie?

Pe 30 decembrie 2023 a avut loc marea finală a sezonului 15 iUmor. A fost câştigată de către un concurent cu mare experienţă şi un comediant deja activ de ani buni în circuitul de stand up de la noi. Vedeţi cele mai tari momente ale finalei în articol.

Publicat

pe

Castigator finala sezonul 15 iUmor 2023
Castigator finala sezonul 15 iUmor 2023 │ FOTO: Antena 1

Finala sezonului 15 iUmor a inclus un moment cu un George Tănase machiat impecabil, arătând exact ca Irina Fodor la America Express şi având aceeaşi exprimare şi aceleaşi gesturi. A fost un roast acid la adresa emisiunii "Asia Express", dar şi "America Express". De la distribuţia de "influenceri urmăriţi de creşe", la "bucătari nerecunoscători" şi "vedete proaspete din anii '90" sau "mame la a doua menopauză".

Preferatele lui Cheloo şi Natanticu, gemenele Izabela şi Andrada Tripon au sosit cu un moment despre fantezii cu gemene. Au criticat şi mesajele primite după preselecţie, diferenţele între preferinţele pentru bărbaţi şi clasică întrebare legată de gemenii care simt acelaşi lucru în acelaşi timp.

Nu au lipsit şi momentele internaţionale, cu Filippo Spreafico, care a prezentat poveşti din restaurante şi o capacitate specială de a imita accente din toată lumea. A cântat şi la pian, a fost un veritabil one man show, interpretând cu o piesă catchy despre scrâșnitul din dinţi în somn.

Am revenit pe traiectoria comediei, cu Andreea Ciocan, care a venit cu o atitudine foarte haioasă. Unul dintre cei mai tineri şi emoţionaţi concurenţi din istoria iUmor a fost cât se poate de simpatic, dar a cedat în faţa emoţiilor şi s-a simţit în prestaţia sa. A vorbit despre terapie, relaţie, traume, nervi.

S-a întors şi Teodora Nedelcu, cu clasicele glume morbide, de această dată axate pe parastas. S-a terminat cu doliul, dar a venit momentul amintirilor şi al comemorării. Cum rămâne cu vorbit morţii doar de bine?

Şi pentru că e sezonul, Ștefan Ene ne-a adus un colind roast dedicat juriului iUmor, aşa cum nu am mai auzit de ceva vreme. Iar momentul special al finalei a fost cel în care juratul Cătălin Bordea a urcat pe scenă, în perioada în care publicul a votat câştigătorul sezonului 15. Bordea a vorbit despre filtrele în trafic, despre testele antidrog şi despre poliţie în general.

La final câştigătorul a fost doar unul, unicul Florin Gheorghe, care a luat acasă cecul de 20.000 de euro. A vorbit despre munca la call center, despre marile corporaţii şi pretenţiile care s-au ridicat la adresa sa. Comediantul are deja carieră în plin mers şi va putea fi văzut chiar la Sala Palatului pe 31 ianuarie 2024.

Au fost şi anecdote despre o garanţie a unui prăjitor de pâine şi... un muc. Cătălin Bordea şi Natanticu au părut a aprecia în special acest moment de umor. Inclusiv colegi precum Varză au notat momentul lui Florin cu nota 10.

Sezonul 15 a adus o schimbare de juriu, cu Natanticu, Cătălin Bordea, Cheloo şi Delia ca juraţi şi cu o difuzare în fiecare sâmbătă la ora 20:00 a emisiunii.

Citește în continuare

Trending