Urmărește-ne în Social Media

Emisiuni radio-tv

Cerbul de Aur 2018 - Ovidiu Anton va cânta piesa "Copacul": "Este o capodoperă a muzicii românești"

Ovidiu Anton, unul dintre cei 3 reprezentanți ai României la Cerbul de Aur 2018, a dezvăluit în cadrul unei conferințe de presă ce melodie va interpreta vineri, în cea de-a treia zi a festivalului. Dintre piesele românești puse la dispoziție de organizatori, Ovidiu a ales piesa ”Copacul”, declarând că a optat pentru ea datorită mesajului de demnitate națională transmis prin versuri, dar și pentru că o consideră ”o capodoperă a muzicii românești”.

Publicat

pe

Ovidiu Anton cântă la ”Românii au talent”
Ovidiu Anton cântă la ”Românii au talent”

Miercuri, 29 august, artiștii înscriși la Concursul Internaţional de interpretare Cerbul de Aur 2018 au participat la o conferință de presă ce a avut loc la Brașov. Cu acest prilej, concurenții au vorbit despre piesele pe care le vor cânta în cadrul competiției, prezentându-se astfel jurnaliștilor prezenți și justificându-și alegerile de melodii.

În prima etapă a concursului, cei 18 artiști înscriși vor interpreta o piesă proprie, urmând ca în partea a doua a competiției să aleagă o melodie românească din lista de peste 40 de piese publicată de organizatori. Concursul Internaţional de interpretare va debuta mâine, iar România va fi reprezentată de 3 artiști: Ovidiu Anton, Dora Gaitanovici și Raluca Blejușcă.

Prezent la conferință, Ovidiu Anton, câștigătorul Selecției Naționale Eurovision în 2016, a dezvăluit că a ales să interpreteze la Cerbul de Aur piesa ”Copacul”, din repertoriul lui Aurelian Andreescu.

"Am ales piesa "Copacul" pentru că este o capodoperă a muzicii românești și pentru că eu consider că mesajul de demnitate națională se potrivește atât cu creația mea, cât și cu anul în care se ține Cerbul de Aur. Am ales-o dintre "Copacul" și ”Oameni”. Chiar dacă Marius Țeicu îmi este un foarte drag prieten și am cântat cu plăcere ”Oameni” până acum, am ales "Copacul" dintre aceste două piese, până la urmă, pentru că am dorit neapărat să cânt pe o scenă mare o piesă a lui Aurelian Andreescu", a declarat Ovidiu.

Întrebat de ce nu a ales totuși piesa ”Oameni”, ce i-ar fi pus mai bine în valoare registrul acut, Ovidiu a mărturisit că și-a dorit să arate publicului și juriului că poate cânta și altfel.

”Întinderea vocală a ambelor piese este impresionantă, iar modificările pe care le-am adus prin maniera personală la piesa ”Copacul” o fac să fie pe mai mult de două octave. Și exact la întrebarea asta pot să-ți răspund: ok, lumea e obișnuită ca eu să cânt sus, dar să știți că eu pot să cânt și în registrul grav. Și de asta am ales ”Copacul”, pentru ca lumea să poată vedea că pot cânta și altfel.”

Ovidiu Anton are 35 de ani, este compozitor și solist vocal de muzică rock. Prima chitară a primit-o cadou la vârsta de 5 ani, iar primul festival de muzică pentru copii  l-a câștigat la 6 ani. A studiat pianul, chitara clasică și canto modern, iar în 1998  a înființat trupa Carpe Diem, alături de care a concertat în țară și în străinătate.

În perioada 2010 - 2016, și-a canalizat energia către Eurovision. După mai multe participări, Ovidiu Anton a câștigat în 2016 Selecția Națională cu o compoziție proprie - ”Moment of Silence”. Regretabil, din cauza datoriilor Televiziunii Române către EBU, România a fost descalificată și Ovidiu nu a mai avut șansa să își reprezinte țara în faza internațională a concursului.

În 2017 lansează piesa ”Suntem Brazi”, alături de noua sa trupă, din care fac parte instrumentiști cu nume sonore – Cristi Gram, Fernando Drăgănici, Dani Vlad și Liviu Sorescu. Ovidiu pregătește și lansarea primului album ANTON, așteptat să apară toamna aceasta.

Câștigătorii ediţiei aniversare Cerbul de Aur 2018 vor fi desemnaţi de un juriu internaţional format din artişti din toată Europa. Marele trofeu al festivalului este în valoare de 25 de mii de euro, la această ediţie aniversară fiind puse în joc și alte 8 premii.

Cerbul de Aur 2018 se va desfășura în perioada 29 august – 2 septembrie și va fi transmis în direct şi în exclusivitate de Televiziunea Română. Festivalul se va încheia cu show-ul România Centenar, un spectacol ce va reuni muzica populară tradiţională românească şi prelucrări de actualitate ale acestui gen muzical.

James Blunt, Amy Macdonald şi Nicole Scherzinger de la Pussycat Dolls vor susține recitaluri la ediția aniversară a festivalului.

Comentează

Trending