Urmărește-ne în Social Media

Lifestyle

Basistul original Metallica povestește ce impresie i-au făcut Lars și Mustaine în 1981

”Nu mi se pare atât de bun”, ar fi spus basistul original Metallica, Ron McGovney, când l-a auzit prima oară pe Lars Ulrich cântând la tobe. Puștiul avea, însă, alte calități, așa că a rămas în trupă. A venit apoi Dave Mustaine, ce s-a făcut remarcat de la prima apariție, Ron McGovney descriindu-l cu mult umor.

Publicat

pe

Metallica, 1982
Metallica, 1982 │ FOTO: www.metallica.com

Bazele trupei Metallica au fost puse în 1981. Cu puțin timp înainte, James Hetfield și basistul Ron McGovney cântau în trupa Leather Charm, aceasta destrămându-se din lipsă de material original.

Chiar dacă Ron McGovney a făcut parte din Metallica doar pentru un an, basistul a asistat la formarea trupei, povestind despre această perioadă de început în cadrul unei discuții cu Chris Jericho.

”Într-o zi, (Hetfield) vine cu Lars [Ulrich]. Îl mai întâlnisem o dată la un concert Judas Priest. James l-a luat din mulțime - nu aveau tricouri pe ei și erau transpirați în ultimul hal...duhneau. Mi-a zis: <<El e Lars>>. Iar eu îi spun: ”Oh... Okay”. James îl cunoștea, aparent, dar eu nu.

L-a adus și mi-a spus: <<E toboșar>>. Iar eu i-am răspuns: <<OK, cool>>. În cele din urmă și-a adus setul de tobe, a început să cânte, iar reacția mea a fost: <<Ehhh...Nu știu ce să spun despre asta. Nu mi se pare atât de bun>>.”

”Mi s-a părut că a hotărât să devină toboșar dintr-un impuls de moment. Dar puștiul ăsta era din Europa și știa tot felul de trupe. Și își petrecea timpul cu tot felul de trupe prin Europa.

Iar eu eram : <<Wow, asta e tare...dar nu cred că e atât de bun la tobe>>. Așa că n-am mai deschis subiectul. Ei au continuat să încerce tot felul de basiști și chitariști pentru a forma trupa.”

La scurtă vreme, Ron l-a cunoscut și pe Dave Mustaine.

”La un moment dat am primit un telefon acasă. Am răspuns și era un chitarist. Îmi spune, cu o voce nazală și ascuțită: <<Am 4 sisteme Marshall, 17 chitări...>>. Iar eu îi spun: <<Woah, James și Lars, preluați voi telefonul ăsta pentru că nu cred că capul tipului ăstuia o să încapă pe ușă.>>

Era Dave Mustaine. Și vine la noi, se cablează...El doar se încălzea, iar noi toți eram: <<La naiba, tipul ăsta e bun ! Tipul ăsta e chiar bun!>>”

Și pentru că s-a discutat despre începuturi, Ron a povestit și cum au găsit numele Metallica.

”Îmi amintesc alte nume care au circulat, cum ar fi Thunderfuck și Red Vette...Lars a furat numele [Metallica] de la Ron Quintana din San Francisco. Voia să-și deschidă o revistă muzicală și era în căutarea unui nume. I-a spus lui Lars că vrea să o numească Metallica. Iar Lars i-a spus: <<Nu, e un nume prost. Spune-i Metal Mania>>. Și apoi Lars a furat numele Metallica.”

Ron era singurul din trupă care avea încă de atunci un job full time, mărturisind că niciodată nu a încercat să intre cu adevărat în trupă. Repeta cu băieții piesele noi atunci când se întorcea de la muncă, însă nu vedea un viitor în asta.

”Eram acolo și mi-era la îndemână, dar nu avea să fie niciodată ceva de lungă durată. Eram cu ei doar până găseau pe cineva.”

Ron McGovney a părăsit trupa Metallica în decembrie 1982. S-a revăzut cu foștii colegi de trupă în 2009, când a fost invitat de James Hetfield la ceremonia de introducere a trupei în Rock and Roll Hall of Fame.

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Comentează

Industria muzicala

Metallica extinde programul educațional Metallica Scholars în Marea Britanie și alocă un buget record de 3,3 milioane de dolari

Fundația All Within My Hands, înființată de membrii trupei Metallica, anunță cea mai mare finanțare de până acum pentru Metallica Scholars Initiative. Cu un buget de peste 3,3 milioane de dolari, proiectul se extinde în 2026 la 93 de colegii comunitare din Statele Unite și ajunge, pentru prima dată, și în Marea Britanie.

Publicat

pe

Concert Metallica la București pe 13 mai 2026 │ FOTO: George Stanculeanu / InfoMusic.ro

Programul Metallica Scholars Initiative (MSI), dezvoltat de fundația All Within My Hands, intră în cel de-al optulea an de existență și primește cea mai mare finanțare din istoria sa: peste 3,3 milioane de dolari. Inițiativa susține tinerii care își doresc să urmeze programe de pregătire profesională și tehnică, oferindu-le acces la educație și la cariere bine plătite.

În acest an, alte 18 instituții educaționale din Statele Unite se alătură programului, astfel că rețeaua MSI ajunge la 93 de colegii comunitare, acoperind toate cele 50 de state americane și teritoriul Guam.

Prima extindere internațională a programului Metallica Scholars Initiative

O noutate importantă este lansarea primei componente internaționale a proiectului. All Within My Hands investește 250.000 de dolari (aproximativ 186.000 de lire sterline) pentru implementarea Metallica Scholars Initiative în Marea Britanie, în parteneriat cu Capital City College (CCC) din Londra.

Reprezentanții fundației afirmă că extinderea internațională era un obiectiv urmărit de mai mult timp, având în vedere popularitatea globală a trupei și nevoia tot mai mare de specialiști în meserii tehnice. Capital City College are o tradiție care începe din 1828 și găzduiește peste 30.000 de studenți în 12 campusuri din capitala britanică. Programul Metallica Scholars va debuta aici în toamna acestui an și va susține cursuri vocaționale dedicate tinerilor din comunități defavorizate, pregătindu-i pentru integrarea pe piața muncii în domenii tehnice și industriale.

James Hetfield: "Programul nostru schimbă vieți"

Despre noul capitol al programului Metallica Scholars Initiative, James Hetlied a declarat:

"Acest lucru a început ca un vis. Acum programul nostru schimbă vieți. Să ne extindem impactul la nivel global și să sprijinim și mai mulți studenți este extrem de satisfăcător. Suntem foarte mândri de toți Metallica Scholars care au trecut prin acest program și de cei care vor urma. Este emoționant să știm că am făcut parte din parcursul a mii de profesioniști care contribuie prin munca lor la binele comunităților."

Peste 17 milioane de dolari investiți din 2019 până în prezent

Lansat în 2019, în colaborare cu American Association of Community Colleges, programul a investit până acum peste 17 milioane de dolari în educația profesională a tinerilor. Dacă la început accentul era pus pe meserii tradiționale, precum sudura, instalațiile sanitare sau electricitatea, inițiativa a evoluat pentru a include domenii moderne și esențiale pentru viitor. În prezent, programul susține specializări precum asistență medicală, tehnologie optică, reparații auto, producție maritimă, servicii de pompieri și paramedici, instalații industriale sau agricultură.

Citește în continuare

Concerte & turnee

Metallica dezvăluie o nouă piesă live din show-ul de la București, "Holier Than Thou" - VIDEO

După "Lux Æterna", Metallica a publicat un alt fragment muzical din concertul pe care l-a susținut la Arena Națională din București pe 13 mai 2026. Este vorba de melodia "Holier Than Thou", extrasă de pe cel de-al cincilea album de studio din discografie. 

Publicat

pe

Metallica - Holier Than Thou la București, 13 mai 2026
Metallica - Holier Than Thou la București, 13 mai 2026 │ FOTO: captură YouTube

Dincolo de agresivitatea riff-urilor și energia specifică erei "The Black Album", interpretarea piesei "Holier Than Thou" scoate în evidență și conversația muzicală dintre membrii trupei, fiecare instrument găsindu-și locul într-un schimb constant de replici sonore care transformă melodia într-o demonstrație de precizie și virtuozitate. Noua filmare publicată de Metallica surprinde exact această atmosferă: un cântec construit pe tensiune, viteză și interacțiunea permanentă dintre muzicieni.

Concertul din București s-a bucurat de o producție spectaculoasă, cu o scenă circulară amplasată în centrul terenului, iar în deschidere au cântat Gojira și Knocked Loose. Show-ul a făcut parte din amplul turneu "M72", început în aprilie 2023, în Amsterdam. De atunci, Metallica a adus spectacolul în fața a aproximativ patru milioane de fani și a fost apreciat de presa internațională.

Mai multe despre piesa "Holier Than Thou"

"Holier Than Thou" a apărut în 1991 pe albumul "Metallica", cunoscut și ca "The Black Album". Materialul a reprezentat momentul în care Metallica a trecut de la statutul de gigant al scenei metal la fenomen mainstream global, devenind primul album al formației care a ajuns pe locul 1 în clasamentul Billboard 200.

Deși nu a fost lansată ca single, "Holier Than Thou" are o istorie interesantă. În timpul sesiunilor de înregistrare, producătorul Bob Rock a considerat că piesa ar putea fi primul extras de pe album. În cele din urmă, formația a ales "Enter Sandman", decizie care avea să schimbe definitiv traiectoria comercială a discului.

Liric, melodia atacă ipocrizia, aroganța și tendința oamenilor de a-i judeca pe ceilalți dintr-o poziție de falsă superioritate morală. Chiar expresia "holier than thou" provine dintr-o formulare biblică și este folosită în limba engleză pentru a descrie persoanele care se consideră mai virtuoase decât cei din jur. Muzical, piesa ocupă un loc aparte în discografia Metallica deoarece păstrează mai mult din ADN-ul thrash al formației decât alte compoziții de pe "The Black Album". Ritmul alert, riff-urile compacte și durata redusă o transformă într-una dintre cele mai directe și agresive apariții de pe album.

VIDEO: Metallica - Holier Than Thou la București, 13 mai 2026

Citește în continuare

Concerte & turnee

VIDEO: Metallica a lansat "Lux Æterna" în varianta live de la București 2026

Metallica a publicat pe canalul său de YouTube o interpretare live filmată în timpul show-ului de la Arena Națională din București, transformând energia publicului român într-o parte oficială din arhiva turneului "M72". 

Publicat

pe

Metallica la București, în timpul piesei "Lux Æterna"
Metallica la București, în timpul piesei "Lux Æterna" │ FOTO: captură YouTube

Metallica menține vie emoția concertului pe care l-a susținut la București pe 13 mai și prezintă "Lux Æterna", un extras din setlistul pregătit pentru fanii din România. Clipul concentrează în cele 5 minute energia, intensitatea și entuziamsul care au acaparat Arena Națională acum două săptămâni. Show-ul s-a bucurat de o producție spectaculoasă, cu o scenă circulară amplasată în centrul terenului, iar în deschidere au cântat Gojira și Knocked Loose.

Concertul din capitală a făcut parte din amplul turneu "M72", început în aprilie 2023, în Amsterdam. De atunci, Metallica a adus spectacolul în fața a aproximativ patru milioane de fani și a fost apreciat de presa internațională.

RECOMANDARE: Metallica, live pe Arena Națională, 2026: nostalgia metalului de altădată (recenzie de concert)

Așa cum și-a obișnuit fanii, Metallica va dona o parte dintre veniturile obținute din fiecare bilet vândut organizațiilor caritabile locale prin intermediul fundației trupei, All Within My Hands. Înființată în 2017 pentru a sprijini comunitățile care au fost alături de Metallica de-a lungul anilor, fundația a strâns până în prezent peste 20 de milioane de dolari. Dintre aceștia, 11,4 milioane au fost direcționați către programe de educație profesională și tehnică, inclusiv inițiativa inovatoare Metallica Scholars, ajunsă la a șaptea ediție, peste 7,4 milioane au fost alocate combaterii insecurității alimentare, iar peste 4,7 milioane au susținut eforturi de intervenție în caz de dezastre.

Mai multe despre piesa "Lux Æterna"

"Lux Æterna" ("lumină eternă" în latină) este una dintre cele mai de succes piese lansate de Metallica în ultimii ani. A venit ca o surpriză pe 28 noiembrie 2022, simultan cu anunțul albumului "72 Seasons", primul material de studio al formației după "Hardwired… to Self-Destruct" din 2016.

Din punct de vedere muzical, "Lux Æterna" este construită ca un omagiu adus perioadei thrash metal clasice a trupei, mulți critici și fani observând influențe puternice din valul New Wave of British Heavy Metal care a inspirat Metallica încă de la începuturile carierei.

Melodia s-a bucurat de o recepție pozitivă la lansare. A intrat în topurile muzicale din mai multe regiuni, ajungând inclusiv pe locul 1 în Billboard Mainstream Rock și pe locul 13 în topurile Bubbling Under Hot 100 din Statele Unite. A fost nominalizată la premiul pentru "Cea mai bună interpretare rock" la cea de-a 66-a ediție anuală a Premiilor Grammy, în timp ce videoclipul muzical a fost nominalizat la premiul pentru "Cel mai bun videoclip rock' la Premiile MTV Video Music Awards din 2023. În timp, "Lux Æterna" a devenit și cea mai cântată piesă de pe albumul "72 Seasons" în show-urile live ale trupei.

VIDEO: Metallica - Lux Æterna la București, 13 mai 2026

Citește în continuare

Trending