ABBA: "Una dintre piese sună ca și cum am fi scris-o pentru industria muzicală de astăzi. Cea de-a doua pare a fi scrisă în 1972."
După ce au anunțat, în mod oficial, că se reunesc, membrii trupei ABBA împărtășesc cu fanii o fotografie din studio. Vă invităm să aflați mai multe detalii în articol.
Pe contul oficial de Instagram al formației apare dovada că cei patru s-au întors în studioul de înregistrări și sunt pregătiți să ofere lumii mai multă muzică de calitate. Aceștia vor lansa două piese noi, "I Still Have Faith In You", fiind numele uneia dintre ele. Cea de a doua piesă urmează să fie interpretată în cadrul unui program TV special produs de NBC și BBC.
Este primul material original în mai bine de 35 de ani, iar suedezii au pregătit și un turneu în 2019, sub forma unor holograme virtuale ale membrilor formației.
Managerul lor, Gorel Hanser, i-a surprins în timp ce lucrau la noile melodii în studioul RMV Studio din Stockholm. Acest spațiu este un fel de "birou principal" muzical al lui Benny Andersson și se află pe insula Skeppsholmen, în inima orașului.
Despre noul material, Benny Andersson a mai declarat pentru Daily Star:
"Una dintre piese sună ca și cum am fi scris-o pentru industria muzicală de astăzi. Cea de-a doua pare a fi scrisă în 1972."
Agnetha, Benny, Björn și Anni-Fri au mai menționat că nu s-au despărțit niciodată cu adevărat, ci doar s-au concentrat pe propriile proiecte muzicale. Benny și Björn au compus muzică pentru piesa de teatru "Chess", având versuri scrise de Tim Rice. Proiectul s-a întins pe o perioadă mai lungă, patru ani, iar musicalul a avut nenumărate reprezentații atât în Suedia, cât și în Londra sau în Statele Unite. În acest timp, Agnetha și Anni-Fri s-au concentrat pe albumele solo.
Un alt proiect de amploare este musicalul "Mamma Mia!", care are o coloană sonoră formată integral din piesele trupei ABBA. Peste 60 de milioane de oameni au văzut spectacolul din 1990 și până astăzi. Adaptarea cinematografică a avut un succes la fel de mare în 2008, iar în 2018 urmează partea a doua.
Musicalul a ajuns și la noi în țară, melodiile fiind adaptate cu versuri în limba română. Spectacolele au avut loc la București și la Cluj, iar din distribuție au făcut parte nume precum Loredana Groza, Cornel Ilie sau Horia Brenciu. Mai multe fotografii din cadrul showului din București puteți vedea aici.
Cine sunt cei mai faimoși câștigători din istoria Eurovision - VIDEO
După 69 de ediții Eurovision, tragem linie și aruncăm o privire asupra celor mai faimoși câștigători. Poate această competiție să fie o rampă de lansare? Pentru unii artiști a fost, chiar dacă procentul este destul de redus, raportat la numărul de ediții.
Relativ puțini câștigători ai concursului Eurovision au reușit să obțină un succes major în industria muzicală. Cei mai notabili dintre câștigători sunt suedezii de la ABBA. Trupa a fost învingătoarea ediției din 1974 cu piesa "Waterloo".
Desfășurată la Brighton, în Regatul Unit, acea ediție a marcat un punct de cotitură în istoria Eurovision. Apariția flamboaiantă a trupei ABBA, linia melodică captivantă și stilul glam-rock au dus la un alt nivel spectacolul de pe scenă.
"Waterloo" nu doar că a asigurat prima victorie a Suediei la Eurovision, dar a lansat și cariera internațională a trupei, ABBA devenind una dintre cele mai de succes grupuri pop din toate timpurile.
Un alt nume cu rezonanță internațională care a câștigat Eurovision-ul este Celine Dion. Artista a câștigat concursul pentru Elveția în 1988 cu piesa "Ne partez pas sans moi". Compusă de Nella Martinetti și Atilla Şereftuğ, melodia este o baladă emoționantă despre dragoste și dor. Interpretarea artistei canadiene a ajuns la public, iar cariera sa a urcat ulterior culmi de neatins. Cu peste 200 de milioane de albume vândute, Celine Dion este în prezent artista cu cel mai mare succes din Canada, dar și din întreg spațiul francofon.
VIDEO: Céline Dion - "Ne Partez Pas Sans Moi" (LIVE) | Elveția | Câștigătoarea Eurovision 1988
Apropiindu-ne de edițiile mai recente, un succes notabil, dar moderat comparativ cu Celine Dion și ABBA, l-a avut Duncan Laurence. Acesta a câștigat pentru Olanda în 2019 cu "Arcade" și s-a bucurat de un succes global pe platformele de streaming. Melodia lui a devenit un hit neașteptat în 2020 și 2021, transformându-se în cel mai redat cântec de la Eurovision de pe Spotify.
VIDEO: Duncan Laurence - "Arcade" (LIVE) | Olanda | Câștigătorul Eurovision 2019
Trupa Måneskin, care a câștigat trofeul Eurovision în 2021 cu "Zitti e buoni", este cel mai recent exemplu în lista câștigătorilor ajunși faimoși la nivel internațional. Popularitatea lor a depășit granițele Italiei, formația bucurându-se de expunere la gale precum MTV VMA și apariții în Late Night-ul lui Jimmy Fallon. Deși trupa a luat momentan o pauză, fiecare concentrându-se pe carierele solo (în special vocalistul Damiano), numele Måneskin are în continuare rezonanță.
VIDEO: Måneskin - "Zitti E Buoni" (LIVE) | Italia | Câștigătorii Eurovision 2021
Alți câștigători care au rămas în memoria colectivă ar fi Johnny Logan (a câștigat două ediții), Toto Cutugno, Lordi și Loreen (a câștigat două ediții). Lista tuturor câștigătorilor Eurovision este disponibilă mai jos.
Lista tuturor câștigătorilor Eurovision (1956 - 2025)
1956 - Lys Assia - Refrain (Elveția)
1957 - Corry Brokken - Net als toen (Olanda)
1958 - Andre Claveau - Dors mon amour (Franța)
1959 - Teddy Scholten - Een Beetje (Olanda)
1960 - Jacqueline Boyer - Tom Pillibi (Franța)
1961 - Jean-Claude Pascal - Nous les amoureux (Luxemburg)
1962 - Isabelle Aubret - Un premier amour (Franța)
1963 - Grethe and Jorgen Ingmann - Dansevise (Danemarca)
1964 - Gigliola Cinquetti - Non ho l'eta (Italia)
1965 - France Gall - Poupee de cire, poupée de son (Luxemburg)
1966 - Udo Juergens - Merci Cherie (Austria)
1967 - Sandie Shaw - Puppet on a String (UK)
1968 - Massiel - La, la, laa (Spania)
1969 - Egalitate: Salome - Vivo Cantando (Spania), Lulu - Boom-bang-a-bang (UK), Lenny Kuhr - De troubadour (Olanda), Frida Boccara - Un jour, un enfant (Franța)
1970 - Dana - All Kinds of Everything (Irlanda)
1971 - Séverine - Un banc, un arbre, une rue (Monaco)
1972 - Vicky Leandros - Apres toi (Luxemburg)
1973 - Anne-Marie David - Tu te reconnaitras (Luxemburg)
1974 - ABBA - Waterloo (Suedia)
1975 - Teach-In - Ding-a-Dong (Olanda)
1976 - Brotherhood of Man - Save Your Kisses for Me (UK)
1977 - Marie Myriam - L'oiseau et l'enfant (Franța)
1978 - Izhar Cohen and the Alphabeta - A-Ba-Ni-Bi (Israel)
1979 - Milk and Honey - Hallelujah (Israel)
1980 - Johnny Logan - What's Another Year (Irlanda)
1981 - Bucks Fizz - Making Your Mind Up (UK)
1982 - Nicole - Ein bisschen Frieden (Germania)
1983 - Corinne Hermes - Si la vie est cadeau (Luxemburg)
1984 - Herreys - Diggi-Loo Diggi-Ley (Suedia)
1985 - Bobbysocks! - La det swinge (Norvegia)
1986 - Sandra Kim - J'aime la vie (Belgia)
1987 - Johnny Logan - Hold Me Now (Irlanda)
1988 - Celine Dion - Ne partez pas sans moi (Elveția)
1989 - Riva - Rock Me (Yugoslavia)
1990 - Toto Cutugno - Insieme: 1992 (Italia)
1991 - Carola - Fangad av en stormvind (Suedia)
1992 - Linda Martin - Why Me? (Irlanda)
1993 - Niamh Kavanagh - In Your Eyes (Irlanda)
1994 - Paul Harrington and Charlie McGettigan - Rock 'n' Roll Kids (Irlanda)
1995 - Secret Garden - Nocturne (Norvegia)
1996 - Eimear Quinn - The Voice (Ireland)
1997 - Katrina and the Waves - Love Shine a Light (UK)
1998 - Dana International - Diva (Israel)
1999 - Charlotte Nilsson - Take Me To Your Heaven (Suedia)
2000 - Olsen Brothers - Fly on the Love Wings (Danemarca)
2001 - Tanal Padar, Dave Benton and 2XL - Everybody (Estonia)
2002 - Marie N - I Wanna (Letonia)
2003 - Sertab Erener - Everyway That I Can (Turcia)
2004 - Ruslana - Wild Dances (Ucraina)
2005 - Helena Paparizou - My Number One (Grecie)
2006 - Lordi - Hard Rock Hallelujah (Finlanda)
2007 - Marija Serifovic - Molitva (Serbia)
2008 - Dima Bilan - Believe (Rusia)
2009 - Alexander Rybak - Fairytale (Norvegia)
2010 - Lena - Satellite (Germania)
2011 - Ell & Nikki - Running Scared (Azerbaijan)
2012 - Loreen - Euphoria (Suedia)
2013 - Emmelie de Forest - Only Teardrops (Danemarca)
2014 - Conchita Wurst - Rise Like a Phoenix (Austria)
2015 - Mans Zelmerlow - Heroes (Suedia)
2016 - Jamala - 1944 (Ucraina)
2017 - Salvador Sobral - Amar pelos dois (Portugalia)
2018 - Netta - Toy (Israel)
2019 - Duncan Laurence - Arcade (Olanda)
2020 - Ediție anulată din cauza pandemiei de COVID-19