Urmărește-ne în Social Media

Premii muzicale

Kendrick Lamar și-a ridicat premiul Pulitzer pentru muzică

Kendrick Lamar și-a ridicat premiul Pulitzer pentru muzică, în New York. Este primul rapper din istorie care reușește să obțină faimoasa distincție. Vă invităm să aflați mai multe detalii în articol.

Publicat

pe

Ceremonia a avut loc la Universitatea Columbia, iar Lamar a fost întâmpinat cu un ropot de aplauze. Premiul Pulitzer pentru muzică a fost oferit, de-a lungul istoriei, doar artiștilor jazz și de muzică clasică.

Kendrick Lamar a avut un discurs scurt, spunând următoarele:

“Este o onoare. Am scris toată viața mea, așa că momentul în care am primit acest tip de recunoaștere este de neuitat.”

Premiile Pulitzer au loc încă din anul 1943, iar în fiecare an această distincție este oferită "unei compoziții muzicale inedite, de dimensiuni importante, cu autor american".

Albumul lui Lamar din 2017, "DAMN", a primit acest premiu în 2018, iar juriul a descris materialul ca fiind "o colecție de piese pline de vituozitate". Versurile melodiilor de pe materialul discografic reușesc să ofere "o imagine complexă a vieții african-americane moderne".

Kendrick Lamar a avut 15 nominalizări la premiile Billboard, reușind să plece acasă cu 6 trofee. Albumul "DAMN" a fost de trei ori Certificat cu Platină, iar piesa "Humble" a fost pe locul întâi în Billboard Hot 100. Mai mult de atât, materialul discografic a câștigat și un premiu Grammy pentru "Best Rap Album" și numeroase alte distincții.

Comentează

Trending