Urmărește-ne în Social Media

Muzică nouă

Ascultă noua melodie a lui Drake, "I'm Upset", single de pe noul album "Scorpion" - AUDIO

Drake a fost cap de afiş prin cel mai nou "beef" al său cu Kanye şi Pusha-T săptămâna trecută, dar apoi s-a făcut remarcat prin noul single, "I'm Upset". Melodia prefaţează albumul "Scorpion", care se va lansa în iunie. Vă invităm să ascultaţi melodia în cadrul articolului.

Publicat

pe

Single Drake I'm Upset
Single Drake I'm Upset │ FOTO: Drake

Pe un beat ce aminteşte de ultimele creaţii The Weeknd, Drake cântă despre neplata unor pensii alimentare de către taţi iresponsabili, despre femei superficiale şi obsesia legată de bani. "I'm Upset" vine imediat după "Duppy Freestyle", un diss track lansat vinerea trecută, pentru a îi ataca pe Pusha T şi Kanye.

Drake a fost viral tot anul, prin single-uri ca "Nice For What" şi "God's Plan", ambele ajunse imediat după debut pe locul întâi în Billboard Hot 100. Rapperul canadian e foarte prolific în ultima vreme, ultimul său LP datând din 2017, sub numele de "More Life". Putem doar să ne imaginăm ce videoclipuri vor avea single-urile viitoare, având în vedere viralitatea primelor clipuri din 2018.

"God's Plan" l-a prezentat pe Drake făcând acte de caritate scumpe, iar "Nice For What" a fost un imn al femeilor puternice. În acel material video au apărut nume mari din seriale HBO şi industria muzicală, de la Issa Rae la Rashida Jones, Olivia Wilde sau Tiffany Haddish. "Scorpion" soseşte pe 28 iunie şi vine pe fondul unei declaraţii a Rihannei, care a spus că ea şi Drake nu mai sunt prieteni.

Totul din cauza unui moment stânjenitor de la premiile VMA, când rapperul s-a declarat îndrăgostit de Rihanna de la 22 de ani. Drake a amuzat multă lume săptămâna trecută, când împreună cu diss track-ul "Duppy Freestyle" i-a trimis lui Kanye şi o factură de 100.000 de dolari pentru "asistenţă promoţională şi învierea carierei".

De când a început 2018, Drake a lansat piesele "Diplomatic Immunity" şi colaborarea cu Lil Baby "Yes Indeed". În primele luni ale anului Drake a lansat EP-ul "Scary Hours", care include două piese pline de încărcătură emoţională, speranţă şi lamentări cu privire la viaţa de celebritate.

Albumul "Scorpion" va ajunge și în România, în format fizic, în luna septembrie 2018.

Aubrey Drake Graham este cel mai îndrăgit rapper canadian al momentului, provenind din acelaşi val ca şi The Weeknd şi din acelaşi oraş, Toronto. Carismaticul artist este implicat în multiple proiecte, de la Apple Music, la echipa de baschet Toronto Raptors, brandul de whiskey Virginia Black şi casa de discuri OVO Sound.

PUBLICITATE
Comentează

Muzică nouă

Piesa lui Drake cu The Weeknd compusă de AI retrasă de pe platformele de streaming

Atunci când Drake scoate o piesă, ea ajunge inevitabil un viral, doar că de această dată lucrurile s-au petrecut puţin diferit. Melodia respectivă se numeşte "Heart on My Sleeve", le era creditată lui The Weeknd şi Drake, dar era de fapt creaţia unui AI. A ajuns pe reţelele de streaming în această lună, doar pentru a fi scoasă rapid de acolo.

Publicat

pe

The Weeknd Drake Piesa AI Heart on My Sleeve
The Weeknd Drake Piesa AI Heart on My Sleeve

"Heart on My Sleeve" părea gata să fie următorul hit semnat The Weeknd şi Drake. Problema e că vocea acestor artişti a fost generată cu ajutorul AI-ului, fiind complet sintetică şi un produs al înregistrării din studio. AI-ul a făcut o treabă aşa bună că fanii nu şi-au dat seama şi numărul de vizualizări şi stream-uri a explodat.

Între timp casele de discuri, mai precis Universal Music Group au pus presiune pe Spotify, TikTok şi YouTube pentru a înlătura track-ul. Motivul? "Încălcare de drepturi de autor folosind AI generativ". De fapt track-ul a fost postat pe TikTok de un utilizator numit Ghostwriter977 şi partajat pe serviciile de streaming sub numele de artist Ghostwriter.

Până să fi scoasă de pe reţele pe 17 aprilie strânsese în 3 zile 600.000 de stream-uri Spotify, 15 milioane de vizualizări pe TikTok şi 270.000 de vizualizări pe YouTube. Încă nu e clar dacă UMG a trimis şi cereri formale de a scoate melodia de pe acele platforme sau doar unele informale. Ideea de deepfake şi AI generativ de muzică nu e deloc nouă, am tot auzit piese "noi" Nirvana compuse de o inteligenţă artificială acum câţiva ani.

De obicei aceste AI-uri primesc ore bune de muzică ale unei trupe sau ale unui artist şi apoi folosind informaţia respectivă vor crea o piesă complet nouă. Industria muzicală a început să se mobilizeze împotriva ameninatarii deepfake-urilor. În octombie 2022 RIAA (Recording Industry Association of America) a avertizat că giganţii tech care lucrau cu AI încălcau copyright-uri la modul flagrant când îşi antrenau AI-urile cu muzică comercială.

Drake a mai avut probleme cu AI: o voce falsă a sa (deepfake) apărea recent pe o piesă a rapperului american Ice Spice. Între timp şi Nick Cave are un meci personal cu AI-ul, mai precis cu ChatGPT, care încearcă să scrie versuri în stilul său. Cave se declară profund nemulţumit de rezultat.

Citește în continuare

Trending