La aproape 10 ani de când a devenit eligibilă, trupa Bon Jovi a fost introdusă în Rock and Roll Hall of Fame. Evenimentul a avut loc pe 15 aprilie, în cadrul unei ceremonii ce s-a desfășurat în Cleveland.
Fiecare membru al trupei (inclusiv Richie Sambora și Alec John Such) a luat cuvântul, cel mai amplu discurs fiind ținut de Jon Bon Jovi. Vocalistul a trecut publicul prin întreaga istorie de 35 de ani a formației, mărturisind că așteaptă acest moment de zeci de ani, încă din copilărie.
”Scriu la acest discurs de când am folosit pentru prima oară mătura pe post de chitară și de când cântam din toți rărunchii pe scări, în casa în care am copilărit. L-am scris în multe versiuni și de foarte multe ori. Uneori scriam un discurs de mulțumire. Alteori era un discurs de revoltă (”f*ck you” speech). Scrierea acestui discurs a fost un fel de terapie pentru mine. Cu siguranță văd lucrurile diferit acum, comparativ cu felul în care le vedeam acum 10, 20, 30 de ani în urmă. În final, totul are legătură cu momentul în care ți se întâmplă.
Am avut primul contact cu muzica la vârsta de 7 ani, când mama mi-a adus prima chitară, împreună cu un tutorial al lui Kenny Rogers - ”Învață să cânți la chitară”. Părinții mei m-au dus în copilărie la lecții de chitară la un tip care stătea într-o cămăruță și fuma la pipă, deschidea o carte cu teorie muzicală și tortura copiii cu fumul de țigară și lipsa lui de interes.”
”Al m-a învățat despre magia unei piese”
”După câteva săptămâni, am renunțat, aruncându-mi chitara pe scările din subol și rupându-mi în mod convenabil un cui de tuning. Acea chitară a stat în întuneric până am împlinit 15 ani și un tip pe nume Al Parinello s-a mutat la noi în cartier. Al cânta cânta la evenimente și nunți. Era un tip grozav, un familist. A adunat o gașcă de copii din cartier și ne-a învățat câteva piese.
Stilul de lucru al lui Al era foarte diferit de cel al tipului care fuma la pipă. Nu am învățat repede, și nici nu eram foarte priceput, dar Al m-a învățat despre magia unei piese.”
”Totul a început în beciul unui prieten”
”(...) Orice puști care a cântat vreodată în garaj visează să cânte într-o ”Trupă Mare Rock”, iar eu îmi doream același lucru. Totul a început în beciul unui prieten și la mine în curte. Am cântat la show-ul de talente local, am ieșit pe locul 2, am cântat la petreceri, apoi în cluburi, iar acolo am simțit că am prins o scânteie din ceea ce însemna succesul. La 17 ani, am intrat într-o trupă de 10 oameni, Atlantic City Expressway, care cânta piesele eroilor mei din copilărie: The Animals, Thin Lizzy, Springsteen și Southside Johnny.”
”Câteva luni mai târziu, ”Runaway” se auzea la radio”
”(...) Până în 1982, am scris și am înregistrat mai multe piese, dar una a ieșit în evidență. Se numea ”Runaway”. (...) Era un post de radio nou în New York intitulat WAPP. Era atât de nou, încât nu aveau nici măcar recepționist, așa că am putut intra fără probleme - acolo am discutat cu John Lastman și DJ-ul Chip Hobart. I-am povestit despre piesele mele și despre cât de frustrat eram că nicio casă de discuri nu voia să le asculte. Chip a ascultat caseta și mi-a spus că ar trebui inclusă în playlist în categoria “Homegrown” - muzică locală originală. Câteva luni mai târziu, ”Runaway” se auzea la radio, nu doar în New York, ci și în Tampa, Chicago, Detroit, Denver și alte orașe. Aveam expunerea de care aveam nevoie pentru a-mi face auzite piesele. Nu-mi mai lipsea decât o trupă.”
”Mi-a luat mai puțin de un minut să-mi dau seama că Richie are o voce grozavă și că e un compozitor și un instrumentist foarte bun”
În următoarele luni s-a închegat și trupa. Succesul piesei ”Runaway” l-a ajutat pe Jon Bon Jovi să-i coopteze pe David, Tico, Alec și Snake Sabo, la scurtă vreme alăturându-li-se și Richie Sambora.
”Conform legendei, Richie mi-ar fi spus că va intra în trupa mea. Eu i-am spus <<Hai să ne întâlnim și să scriem împreună>>, ca să văd dacă stilul lui se potrivea cu viziunea mea. Mi-a luat mai puțin de un minut să-mi dau seama că Richie are o voce grozavă și că e un compozitor și un instrumentist foarte bun, și nu a durat mult până a fost de acord să intre în trupă.”
”Vă mulțumesc vouă, tuturor celor care ne-ați permis să vă deschidem concertele și să învățăm de la voi.”
În 1983, au semnat un contract cu Polygram, din acest moment lucrurile prinzând contur.
”(...) Am învățat cum să câștigăm simpatia unei mulțimi care nici măcar nu-ți știe numele, sau piesele, sau limba, totul în 40 de minute sau mai puțin. Vă mulțumesc vouă, tuturor celor care ne-ați permis să vă deschidem concertele și să învățăm de la voi.”
”Se spune că ce nu te omoară, te face mai puternic. Pe noi aproape că ne-a omorât.”
”(...) Scoteam hituri constant și în final am ajuns headlineri. Toți cei care au fost implicați în realizarea acelui album (”Slippery When Wet”) și în desfășurarea turneului, au scos la iveală ce era mai bun din noi. Multe milioane de albume și sute de show-uri mai târziu a apărut discul ”New Jersey”, alte 5 single-uri în Top 10, după care au urmat alte milioane de albume vândute și sute de show-uri. Aceeași echipă, aceleași rezultate.
Se spune că ce nu te omoară, te face mai puternic. Pe noi aproape că ne-a omorât. Dar am supraviețuit, pentru a deveni mai puternici. Le mulțumesc tuturor celor care ne-au ajutat să scriem acel capitol.”
”Le mulțumesc stelelor mele norocoase pentru timpul pe care l-am petrecut cu fiecare dintre voi. Alec, Richie, Hugh, Tico, David”
Discursul lui Jon Bon Jovi a continuat într-o manieră etapizată, muzicianul prezentând momentele cheie din cariera de peste 30 de ani a trupei. În partea de încheiere le-a mulțumit părinților săi, prietenilor și colaboratorilor lui, celor 4 copii (Stephanie, Jesse, Jacob și Romeo) și, nu în ultimul rând, soției sale, Dorothea Hurley. Ultimele cuvinte de mulțumire au fost adresate publicului și colegilor de trupă.
”Le mulțumesc stelelor mele norocoase pentru timpul pe care l-am petrecut cu fiecare dintre voi. Alec, Richie, Hugh, Tico, David. Mă adresez vouă și publicului...În seara aceasta, trupa care a fost de acord să-mi facă o favoare, stă în fața voastră. Pentru a vă putea mulțumi tuturor că ați făcut ca acest vis să devină realitate.”
Anul acesta au fost introduși în Rock and Roll Hall of Fame și The Moody Blues, Dire Straits, Nina Simone și The Cars. Pe lista nominalizărilor s-au aflat și Radiohead, Kate Bush, Rage Against The Machine, Depeche Mode, Eurythmics, MC5, LL Cool J și Judas Priest.
Întrebat ce părere are despre trupele și artiștii nominalizați care nu au fost incluși anul acesta, Jon Bon Jovi a mărturisit că îi admiră pe toți.
”Simt că toți cei care au fost nominalizați ar trebui incluși.”
