Urmărește-ne în Social Media

Industria muzicala

Vama și byron sunt invitați speciali la MMB Live Showcase 2018

VAMA și byron vor fi invitați speciali în cadrul celei de-a treia conferințe dedicate industriei muzicale din România, Mastering The Music Business.

Publicat

pe

Concert Vama - Lansare de album la Sala Polivalenta │ FOTO: Alex Vlad Covaci / InfoMusic.ro

Trupe și artiști din șase țări – Cehia, Danemarca, Irlanda, Serbia, Austria și România - vor avea la dispoziție unul dintre cele mai cunoscute spații dedicate muzicii live din București pentru a-și prezenta recitalurile. Clubul Expirat este cel care va găzdui anul acesta MMB Live Showcase, în serile de 20 și 21 martie.

În fiecare dintre cele doua zile, începând cu ora 20.00, trupele și artiștii selectați vor susține recitaluri în fața participantilor la MMB2018, profesioniști ai domeniului de pe plan local și european – oportunitate care le-ar putea aduce viitoare colaborări - dar și în fața publicului neparticipant la conferință, dar dornic de a descoperi voci și acorduri fresh.

Trupele și artiștii selectați pentru cele două seri ale MMB Live Showcase sunt:

Marți, 20 martie:

Fried Friend (Romania), JazzyBIT (Romania), Jinxy Von D`ers (Romania), Lucia (Romania), Gramofone (Romania), Shane Ó Fearghail Music (Irlanda), Trupa SPAM (Romania), Thom Artway (Cehia);

Miercuri, 21 martie:

Ana & The Changes (Serbia), Am Fost La Munte Și Mi-A Plăcut (Romania), CeZar (Romania), FUNKorporation (Romania), Evon Rose (Austria), Kosmic Blues (Romania), Mathias Heise Quadrillon (Danemarca), Rockabella (Romania), Trees Orchestra (Romania).

Ficare dintre cele două seri se va bucura de prezența a doi invitați speciali: byron (20 martie) și VAMA (21 martie).

Participanții la Mastering The Music Business vor avea acces gratuit pe baza ecusonului de participant.

Mastering the Music Business, prima conferință dedicată industriei muzicale din România, a ajuns la cea de-a treia ediție și se va desfășura în perioada 20 – 22 martie 2018, la București. Acest eveniment le aduce participanților numeroase oportunități de relaționare cu persoane-cheie care activează în industria muzicală și în industriile adiacente, atât din România cât și din alte țări europene.

Prin intermediul unei serii de workshop-uri și dezbateri la care vor participa peste 70 de speakeri din România și din lume, Mastering the Music Business aduce informații relevante atât pentru artiștii care participă la conferință, cât și pentru toti profesioniștii din industria muzicală. Printre subiectele ediției de anul acesta se numără modalitățile prin care muzica poate aduce profit, strategiile de marketing online, plasarea melodiilor în mediile specifice. Nu vor fi ocolite nici poveștile de succes legate de muzica indie, festivaluri, conținutul muzical de la radio, jurnalismul muzical, exemplele de bune practici și multe altele.

Mai multe detalii despre bilete puteți afla din evenimentul de mai jos.

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Concerte & turnee

Festivalul Strada Armenească 2026: Subcarpați, Bosquito, byron & Muse Quartet, printre artiștii confirmați

Subcarpați, Bosquito, byron & Muse Quartet, Mădălina Pavăl Orchestra, Paulina și artiști din Armenia cântă la cea de-a zecea ediție a Festivalului Strada Armenească. Detalii pe larg în articol.

Publicat

pe

Subcarpați in concert la Electric Castle 2023 │ FOTO: Alex Vlad Covaci / InfoMusic.ro

Ediția aniversară a Festivalului Strada Armenească se desfășoară în perioada 31 iulie - 2 august 2026, în Grădina Botanică din București. Timp de trei zile, publicul va putea participa gratuit la concerte, spectacole de dans, expoziții, ateliere de meșteșuguri, experiențe culinare și întâlniri cu artiști din România, Armenia și diaspora. Accesul publicului este gratuit.

Programul concertelor: Subcarpați, Bosquito, byron și Mădălina Pavăl Orchestra

Scena principală a festivalului va găzdui unele dintre cele mai apreciate nume ale muzicii românești. Subcarpați revine cu mixul său de folclor românesc, hip-hop și muzică electronică, în timp ce Bosquito promite un concert plin de energie, cu influențe rock, latino și balcanice. Unul dintre cele mai așteptate momente va fi concertul susținut de byron & Muse Quartet, unde rockul alternativ se va îmbina cu sonoritățile unui cvartet de coarde.

Pe scenă va urca și Mădălina Pavăl Orchestra, care va interpreta atât propriile compoziții inspirate din folclor, cât și piese din patrimoniul muzical armenesc. Lineup-ul este completat de Paulina, precum și de proiectul special realizat de Lin Pelin (noul nume al trupei Via Dacă) și Frate Gheorghe, artiști din Republica Moldova.

Artiști din Armenia la Festivalul Strada Armenească

Ediția aniversară aduce la București și reprezentanți ai noii scene muzicale armene. Printre invitați se numără Hayk Karoyi, Ero Aslanyan, Anna Kostanyan, David Melkonyan, Katil și Gorgeouz Beats, artiști care îmbină tradiția muzicală armeană cu jazzul, muzica electronică și experimentele sonore contemporane.

Festivalul îi aduce pe scenă și pe membrii ansamblurilor Haykyanner (Armenia) și Vardavar (România), care vor prezenta spectacole de dans și muzică tradițională armenească.

Gastronomie armenească, ateliere și activități pentru copii

Pe lângă concerte, vizitatorii vor putea descoperi preparate din bucătăria armenească, expoziții, instalații artistice, ateliere de meșteșuguri tradiționale și contemporane, activități pentru copii și întâlniri cu artiști.

Organizat de Uniunea Armenilor din România și Centrul Cultural Armean din București în parteneriat cu Departamentul pentru Relaţii Interetnice din cadrul Guvernului României, Festivalul Strada Armenească continuă și anul acesta să aducă în același loc artiști din Armenia, România și diaspora, construind un program în care patrimoniul cultural își găsește expresii contemporane prin muzică, dans, arte vizuale, gastronomie și dialog.

Citește în continuare

Muzică nouă

Vama lansează "Căderea mea", o piesă despre iubiri care îneacă rațiunea

Vara aceasta, Vama ne oferă soundtrack-ul iubirilor cu final sfâșietor. "Căderea mea", noua piesă a trupei, descrie acele relații în care o inimă deschisă și plină de speranță ajunge să fie străpunsă de îndoieli și dezamăgiri.

Publicat

pe

Imagini din videoclipul "Doare" al trupei Vama
Imagini din videoclipul "Doare" al trupei Vama │ FOTO: Captură YouTube

Noul single Vama abordează un subiect des întâlnit în "literatura" muzicii pop. Iubirile toxice sunt descrise în piesa "Căderea mea", o baladă care, înainte de a fi lansată, este promovată prin diverse teasere. Aici poți asculta un fragment din noua piesă, iar mai jos regăsești o parte din versurile melodiei. Single-ul integral, cu videoclip, apare joi, pe 9 iulie.

"Pot să văd prea limpede-n privirea ta

Cum poți să mă rănești

Și cum mă vei trăda...

Ce repede am ajuns o cauză pierdută

Cu inima-n franjuri, multă durere mută.

Și am toate motivele să-ți rezist

Îmi recunosc căderea în ochii tăi triști...

Și am toate motivele să-ți rezist

Și nu-ți rezist, nu, nu-ți rezist.

"De ce-ai vrut să te bagi tu în așa ceva?"

Mereu se mai găsește să întrebe cineva", cântă Tudor Chirilă.

Tot din campania de teasing fac parte și capturile din imaginea recomandată a articolului. Aflăm astfel că videoclipul va avea drept protagonistă o tânără actriță. Puteți urmări un fragment din videoclip aici.

Vara aceasta, Tudor Chirilă și colegii din VAMA vor urca pe scena de la Arenele Romane. Trupa aniversează 20 de ani de activitate în cadrul unui concert programat pe 25 iulie.

Muzica, crede Tudor Chirilă, nu este doar pentru cei care vor să urmeze o carieră în domeniu. Vocalistul Vama sfătuiește părinții să-și dea copiii la o școală de muzică, chiar dacă aleg altă direcție în viață. Studiind un instrument muzical, îți însușești aptitudini precum "disciplină, organizare, coordonare, răbdare", toate extrem de importante, indiferent de parcursul profesional ales. "Nu am niciun sfat de parenting. Am un sfat de viață. Dați-vă copilul la o şcoală de muzică. Dați-i șansa asta, dacă puteți", a spus Tudor. Găsești declarația sa completă în articolul nostru de pe InfoMusic.

Citește în continuare

Concerte & turnee

byron continuă turneul simfonic "Minunata Lume Nouă" cu un concert la Ploiești

După succesul producției "Minunata Lume Nouă" prezentate la Sala Palatului și după concertele susținute în mai multe orașe din țară, trupa byron continuă turneul simfonic. Următorul concert va avea loc pe 25 iunie la Casa de Cultură a Sindicatelor din Ploiești și îi va aduce pe membrii formației pe aceeași scenă cu Orchestra Simfonică a Filarmonicii "Paul Constantinescu".

Publicat

pe

Concert byron la Sala Radio pe 9 noiembrie 2024 │ FOTO: Alex Vlad Covaci / InfoMusic.ro

Concertul simfonic "Minunata Lume Nouă" este construit în jurul albumului "Nouă", un material de referință prin care byron a explorat, fără filtre și fără decor, teme precum identitatea, apartenența și relația complexă cu România contemporană. În această interpretare, piesele capătă o dimensiune diferită prin intermediul aranjamentelor muzicale scrise special pentru orchestră, transformând concertul într-o experiență profundă și fluidă în care energia rockului și măreția orchestrei se completează reciproc.

"Pentru noi, concertele sunt mai mult decât concerte. Sunt o formă de terapie de grup, în care ne dorim să plecăm cu toții cu ochii un pic mai deschiși și cu creierul un pic mai liniștit. Minunata lume nouă nu e doar despre muzică. Este și despre prezentul nostru, despre felul în care trăim printre frânturi de imagini, știri și emoții", declară Dan Byron, solistul trupei.

Într-o țară care ne doare și ne fascinează în același timp, proiectul vorbește despre realitatea care ne înconjoară, cu tot ce are ea deopotrivă minunat și straniu. În mijlocul unei lumi tot mai polarizate, în care oamenilor le vine din ce în ce mai greu să se asculte, byron propune o căutare a speranței, a empatiei și a acceptării.

VIDEO: byron - "Consumatori de vise simfonic" - Minunata Lume Nouă (live la Sala Palatului)

Lansat în premieră la Sala Palatului, în cadrul celei mai ample producții din istoria trupei, proiectul "Minunata Lume Nouă" continuă să ajungă în fața publicului din întreaga țară. După concertele susținute la Brașov și Târgu Mureș, următoarea întâlnire dintre universul byron și muzica simfonică va avea loc la Ploiești, într-o producție realizată împreună cu Orchestra Simfonică a Filarmonicii "Paul Constantinescu".

Despre byron

byron este una dintre cele mai consistente și inventive prezențe din muzica românească a ultimelor două decenii. Înființată în 2006, trupa cântă rock cu influențe diverse și a crescut organic, construind în jurul muzicii sale o comunitate loială și implicată.

În aproape 20 de ani de activitate, byron a lansat 8 albume de studio, a realizat producții speciale filmate și a explorat constant formate de concert diferite, de la show-uri electrice pe scene mari de festival până la concerte acustice sau colaborări cu cvartet de coarde și orchestră simfonică. În 2025, albumele "nouă" și "Eternal Return" au fost certificate cu discul de platină, iar concertul "Minunata lume nouă", prezentat în premieră la Sala Palatului alături de o orchestră de 54 de muzicieni condusă de Simona Strungaru, a devenit cea mai amplă producție a trupei de până acum.

Citește în continuare

Trending