Urmărește-ne în Social Media

Albume noi

Noul album Muse va fi gata până în vară

Matt Bellamy este optimist în privința finalizării viitorului album Muse. Solistul crede că până în vară discul va fi înregistrat, urmând ca materialul să fie lansat până la sfârșitul anului.

Publicat

pe

Muse
Muse

Invitat la The Woody Show, solistul trupei Muse a vorbit cu gazda emisiunii despre noul disc al formației. Înregistrările decurg, se pare, foarte bine, Matt fiind de părere că sunt șanse mari ca până în vară albumul să fie gata.

"Ne apropiem de jumătatea albumului. Piesa recent lansată (”Thought Contagion”) este cea de-a doua de pe album pe care am finalizat-o. Mai avem 4 sau 5 terminate. Vom avea noul album gata până în vară. Așa că sperăm că îl vom lansa în toamnă sau în iarnă.

Dar da, vom mai lansa câteva piese înainte, care se vor regăsi ulterior pe album", a dezvăluit Matt.

Piesa ”Thought Contagion”, lansată cu videoclip în luna februarie, va fi inclusă, așadar, pe următorul album Muse, la care se lucrează deja de mai bine de 4 luni. Trupa l-a cooptat pentru acest disc pe Rich Costey, producătorul cu care a lucrat și pentru albumele ”Absolution” și ”Black Holes And Revelations”.

Ultimul album Muse, ”Drones”, a fost lansat în iunie 2015. Discul a fost premiat la Grammy în categoria ”Cel mai bun album rock”. Pe acest material, formația a abordat tematica dezumanizării, vorbind despre controlul pe care ”dronele” îl exercită asupra oamenilor.

Drones” a fost promovat la București pe 29 iulie 2016, Muse concertând atunci pentru prima oară în Piața Constituției. Evenimentul s-a desfășurat în cadrul festivalului Rock The City 2016, din line-up făcând parte și veteranii de la Iron Maiden.

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Muzică nouă

AUDIO: Muse experimentează cu influențe electronice și futuriste în single-ul "Hexagons"

Muse își răsfață ascultătorii cu lansare după lansare. Cea mai nouă piesă dezvăluită de formația britanică se numește "Hexagons" și este extrasă de pe albumul "The Wow! Signal".

Publicat

pe

Matt Bellamy (chitară, voce)
Matt Bellamy (chitară, voce) │ FOTO: Ionut Paraschiv / InfoMusic.ro

Prin "Hexagons", Muse se adâncește în universul electronic și tehnologic al albumului "The Wow! Signal", conturat deja de "Unravelling", "Be With You" și "Cryogen". Noua lansare abundă în straturi hipnotice de muzică electronică și evoluează treptat într-o explozie de sintetizatoare distorsionate și ritmuri fulgerătoare. Toate sunt unite de vocea pătrunzătoare a lui Matt Bellamy.

"Hexagons" surprinde trupa în una dintre cele mai experimentale ipostaze ale sale, fără a pierde amprenta muzicală ce o definește de peste două decenii. Totodată, melodia reflectă temele centrale ale albumului, inspirate de misterul cosmic și de complexitatea existenței.

"The Wow! Signal" include 10 piese noi și va fi lansat pe 26 iunie. Tematica albumului a fost inspirată de o observație spațială celebră înregistrată în 1977, când un astronom a detectat o explozie radio puternică de 72 de secunde provenind din constelația Săgetător. Bănuind că ar putea proveni dintr-o sursă extraterestră, astronomul a încercuit secvența "6EQUJ5" și a scris "WOW!" lângă ea.

Tracklist Muse - "The Wow! Signal":

  1. The Dark Forest
  2. Nightshift Superstar
  3. Shimmering Scars
  4. Cryogen
  5. Be With You
  6. Hexagons
  7. The Sickness In You & I
  8. Unravelling
  9. Hush
  10. Space Debris

Formată în 1994 în Devon, Marea Britanie, trupa Muse, alcătuită din Matt Bellamy, Chris Wolstenholme și Dominic Howard, s-a impus drept una dintre cele mai spectaculoase și inovatoare formații ale rockului alternativ modern. Cunoscută pentru combinația distinctivă de rock progresiv, elemente electronice și influențe orchestrale, Muse a lansat o serie de albume de succes precum "Origin of Symmetry", "Absolution", "Black Holes and Revelations" sau "The Resistance". De-a lungul carierei, a câștigat numeroase premii de profil, inclusiv două trofee Grammy, și este renumită pentru spectacolele live grandioase, în care tehnologia, conceptele vizuale și temele distopice sau science-fiction se îmbină într-un univers artistic unic.

Ascultă Muse - Hexagons:

Citește în continuare

Muzică nouă

Muse a lansat "Cryogen", cel de-al treilea single extras de pe viitorul album, "The Wow! Signal"

Cel de-al 10-lea album din discografia Muse începe să prindă contur odată cu lansarea piesei "Cryogen", al treilea extras din tracklist. Poate fi ascultată în articol.

Publicat

pe

Matthew Bellamy
Matthew Bellamy │ FOTO: Ionut Paraschiv / InfoMusic.ro

Discul "The Wow! Signal" va explora, printre altele, misterele cosmice și spectrul vast al emoțiilor umane, iar "Cryogen" nu face decât să adauge la poveste. Versurile proaspetei melodii lansate explorează singurătatea, suferință și anxietatea. Aceste trăiri sunt gândite sub forma unor imagini metaforice inspirate din natură: "Icicles pierce my heart", "Loneliness, she lеft me trembling / In a polar desеrt wilderness", "Frostbite, I am lost in the wild".

Din punct de vedere muzical, "Cryogen" bifează toate cerințele unei piese semnate Muse: riff-uri de chitară (mulți ascultătorii s-au dus cu gândul la "Plug In Baby"), acutele și texturile caracteristice vocii solistului Matt Bellamy și un solo de bass cum numai Chris Wolstenholme știe să facă.

"The Wow! Signal" include 10 piese noi și va fi lansat pe 26 iunie. Tematica albumului a fost inspirată de o observație spațială celebră înregistrată în 1977, când un astronom a detectat o explozie radio puternică de 72 de secunde provenind din constelația Săgetător. Bănuind că ar putea proveni dintr-o sursă extraterestră, astronomul a încercuit secvența "6EQUJ5" și a scris "WOW!" lângă ea.

Tracklist Muse - "The Wow! Signal":

  1. The Dark Forest
  2. Nightshift Superstar
  3. Shimmering Scars
  4. Cryogen
  5. Be With You
  6. Hexagons
  7. The Sickness In You & I
  8. Unravelling
  9. Hush
  10. Space Debris

AUDIO: Muse - Cryogen

Formată în 1994 în Devon, Marea Britanie, trupa Muse, alcătuită din Matt Bellamy, Chris Wolstenholme și Dominic Howard, s-a impus drept una dintre cele mai spectaculoase și inovatoare formații ale rockului alternativ modern. Cunoscută pentru combinația distinctivă de rock progresiv, elemente electronice și influențe orchestrale, Muse a lansat o serie de albume de succes precum "Origin of Symmetry", "Absolution", "Black Holes and Revelations" sau "The Resistance". De-a lungul carierei, a câștigat numeroase premii de profil, inclusiv două trofee Grammy, și este renumită pentru spectacolele live grandioase, în care tehnologia, conceptele vizuale și temele distopice sau science-fiction se îmbină într-un univers artistic unic.

Citește în continuare

Muzică nouă

VIDEO: Muse pregătește muzică nouă; ascultă un fragment din "Be With You"

Muse promite tensiune și intensitate cu următorul single din discografie. Până la lansarea oficială, formația britanică a dezvăluit un teaser video, ce îl are ca protagonist pe Matt Bellamy cântând la orga unei biserici.

Publicat

pe

TEASER VIDEO Muse - Be With You
TEASER VIDEO Muse - Be With You │ FOTO: captură YouTube

Muse a stârnit entuziasmul fanilor după ce a publicat un teaser enigmatic care sugerează lansarea unei piese noi - "Be With You". Clipul, cu o durată de aproximativ un minut și jumătate, îl prezintă pe solistul Matt Bellamy cântând la orgă într-o biserică, mai exact la First Congregational Church of Los Angeles. Atmosferă este dramatică, dominată de jocuri de lumini și de o estetică aproape ritualică, iar fragmentul audio include versuri intense și o orchestrație inspirată din muzica religioasă.

La finalul teaserului apare un cod misterios - 6EQUJ5 - care, potrivit internauților, face trimitere la celebrul "Semnal Wow!", un semnal radio puternic, de origine necunoscută, detectat pe 15 august 1977 de radiotelescopul Big Ear, care a durat 72 de secunde și a venit din constelația Săgetătorului. Rămâne de văzut dacă data de 15 august 2026 le rezervă fanilor Muse vreo surpriză. Un nou album de studio și un eventual turneu de promovare ar fi cu siguranță pe gustul ascultătorilor.

"Be With You" este prima bucată muzicală nouă lansată de Muse în ultimele luni, după piesa "Unravelling" (2025). Trupa și-a prezentat cel mai nou album în 2022 ("Will of the People"), apoi a luat o pauză de la lansări până anul trecut, așa s-a menționat mai sus.

Formată în 1994 în Devon, Marea Britanie, trupa Muse, alcătuită din Matt Bellamy, Chris Wolstenholme și Dominic Howard, s-a impus drept una dintre cele mai spectaculoase și inovatoare formații ale rockului alternativ modern. Cunoscută pentru combinația distinctivă de rock progresiv, elemente electronice și influențe orchestrale, Muse a lansat o serie de albume de succes precum "Origin of Symmetry", "Absolution", "Black Holes and Revelations" sau "The Resistance". De-a lungul carierei, a câștigat numeroase premii de profil, inclusiv două trofee Grammy, și este renumită pentru spectacolele live grandioase, în care tehnologia, conceptele vizuale și temele distopice sau science-fiction se îmbină într-un univers artistic unic.

TEASER VIDEO Muse - Be With You:

Citește în continuare

Trending