Urmărește-ne în Social Media

Industria muzicala

Vunk lansează primul documentar al unei trupe rock românești: "VUNK - Jur să spun adevărul"

Trupa Vunk continuă seria premierelor în rockul românesc lansând documentarul “VUNK - Jur să spun adevărul”. Acesta prezintă istoria formației VUNK, din 1989 până în pezent.

Publicat

pe

Cornel Ilie (VUNK)
Cornel Ilie (VUNK)

Trupa Vunk a fost fondată de Cornel ILIE și Nicu Sârghea, când cei doi erau în clasa a patra. Începută atunci, povestea formației continuă cu procesul firesc al oricărui artist care-și dorește să trăiască pentru muzică si din muzică.

“Am ales să facem acest documentar pentru că vrem să demonstrăm că, dacă muncești temeinic și mergi pe drumul tău, poți face din pasiune o meserie. Noul val de artiști, indiferent cărui gen muzical aparțin, trebuie ajutați să nu se dea bătuți, atâta timp cât cred în talentul lor.

Veti vedea filmări din toate perioadele carierei, începând cu participarea la "Cântarea României" din 1988 și continuând cu momente cheie din 1989, 1990, 1992, 193, 1994, etc, până în prezent.

Povestim despre curajul de a experimenta lucruri noi, despre cât de greu este să te depășești an de an, despre prietenie și încredere.

O parte importantă din documentar este dedicată fanilor, pe care i-am invitat să se filmeze și să ne trimită cele mai frumoase momente care îi leagă de noi la adresa [email protected]

Sunt sigur că vom avea surprize și vom descoperi multe povești inedite”, a declarat solistul formației Vunk, Cornel ILIE.

Timp de 14 ani, membrii formației - Victor, Alex, Nicu și Cornel - au activat sub numele de scenă Vank. La împlinirea a 10 ani de carieră și după o pauză de aproximativ patru ani, trupa se reinventează și devine Vunk. Astăzi, Vunk înseamnă Cornel Ilie, Nicu Sârghea, Daniel Ionuț Onel și Gabi Maga.

Vunk are în repertoriu hituri precum: “Pleacă”, “Așa și”, “Scapă-mă de ea” sau “Numai la doi”. În mai 2017, s-a lansat cel de-al 8 album al trupei, Extrovertit, în cadrul unui show indoor spectaculos -” Secretul tău.”

PUBLICITATE
Comentează

Muzică nouă

Vunk și Elena Gheorghe au lansat piesa "Ce m-aș face fără tine" - AUDIO

Vunk și Elena Gheorghe marchează o colaborare plină de melancolie. Muzicienii au lansat "Ce m-aș face fără tine", o baladă emoționantă, pe care te invităm să o asculți în articol.

Publicat

pe

Vunk & Elena Gheorghe - Ce m-aș face fără tine
Vunk & Elena Gheorghe - Ce m-aș face fără tine │ FOTO: captură YouTube

Compusă de Cornel Ilie și Gabriel Maga, "Ce m-aș face fără tine" vorbește despre dragostea ideală, acel suflet pereche pe care, se spune, îl întâlnești o singură dată în viața. Versurile sunt acompaniate de o partitură muzicală delicată și emoționantă.

AUDIO: Vunk & Elena Gheorghe - Ce m-aș face fără tine

Vunk este trupa inovației în rock-ul românesc: primul videoclip 3D, primul concert multimedia, primul afiș exclusiv din GIF-uri sau primul videoclip filmat live pe Facebook. Single-uri precum "Pleacă", "Vreau o țară că afară", "Așa și", "Numai la doi" sau "Vino du-te" au ocupat primul loc în topurile muzicale de-a lungul anilor, timp de mai multe săptămâni.

În 2018, formația Vunk a devenit protagonista primului documentar al unui artist român - "Jur să spun adevărul". Folosind tehnologia de ultima generație, show-urile spectaculoase și cântecele cu mesaj profund, Vunk își continuă viziunea de a conecta oamenii și de a le aduce bucurie, încredere și speranță. În 2019, trupa Vunk a lansat albumul "Domnul Portocaliu şi Maşina Timpului" printr-un concert excepţional la Sala Polivalentă din București.

Elena Gheorghe s-a făcut remarcată inițial ca solista trupei Mandinga, alături de care a lansat două albume de studio: "...de corazón" (2003) și "Soarele meu" (2005), cel din urmă primind discul de aur pentru vânzări de peste 15.000 de exemplare.

În 2006, Elena Gheorghe a părăsit trupa Mandinga și a început o carieră solo de succes. Artista are în portofoliu piese apreciate de public, precum "Body Song", "Ecou", "Antidot", "Autograf", "Până dimineață". Hituri ca "Mamma Mia", "Midnight Sun" și "Senor Loco" au depășit granițele țării, ocupând primele poziții în topuri din Japonia, Israel, Spania, Polonia și Italia. În ultima vreme, Elena Gheorghe s-a îndreptat către muzica armânească, lansând o serie de melodii, dar și un album, "Lunâ Albâ" (2019).

Citește în continuare

Lifestyle

Cornel Ilie (Vunk): "După iubire poate să rămână dragoste"

Cornel Ilie a vorbit cu multă candoare despre schimbările recente din viața sa. Invitat în podacastul lui Mihai Morar, "Fain și Simplu", vocalistul Vunk a oferit detalii cu privire la relația lui cu fosta soție, Eliza Suditu, dar și alte momente cheie din ultimul an.

Publicat

pe

Cornel Ilie (Vunk) la podcastul Fain & Simplu al lui Mihai Morar
Cornel Ilie (Vunk) la podcastul Fain & Simplu al lui Mihai Morar │ FOTO: Captură YouTube

Cornel Ilie nu obișnuiește să vorbească des despre viața lui intimă, însă în podcastul lui Mihai Morar a atins mai multe subiecte sensibile. Artistul a confirmat că este în relații bune cu fosta soție, Eliza Suditu, și că în ciuda neplăcerilor care apar în cazul oricărui divorț, ei încă se respectă reciproc și amândoi fac tot ce le stă în putință pentru a le oferi copiilor tot ceea ce au nevoie.

"Am împărțit atât de multe lucruri. Există o formă de dragoste care rămâne acolo, orice ar fi. Adică dacă ești puțin atent și iubești oamenii și iubești viața și te iubești pe tine și te respecți pe tine, în primul rând, că de aici și pleacă. Nu poți să respecți pe altul, dacă tu nu te respecți pe tine", a declarat Cornel.

Cornel Ilie (Vunk): "Suntem într-un punct absolut superb, ca relație, și foarte puțini oameni ne cred când le spunem asta"

Vocalistul Vunk făcea publică despărțirea lui de Eliza printr-o postare pe care o încheia cu mesajul: "după iubire, rămâne dragoste". Întrebat de Mihai Morar dacă mai crede acest lucru și la un an de la divorț, artistul a întărit ceea ce spunea anul trecut

"A trecut aprope un an de la acea postare. Acum este și mai mare certitudinea că atunci a fost o profeție, de fapt. (...) Puterea cuvântului este fantastică. Energia fantastică a cuvintelor. Dacă gândul e puternic, după care și manifești cumva, cu siguranță se va înfăptui. (...)

Sunt cumva mândru că am putut să spun chestia aia acolo, care nu știu de unde mi-a venit. Că nu am stat: <<Mamă, să scriu eu ceva care să impresioneze.>> Nu, era pur și simplu. Am scris repede în notițe ce vreau să postez ca să nu uit. Și acum, privind în urmă... suntem într-un punct absolut superb, ca relație, și foarte puțini oameni ne cred când le spunem asta. Și foarte puțini oameni cred că este posibil așa ceva și e, pe de o parte, interesant, că-mi place când oamenii își pun întrebări."

Cornel Ilie: "E greu să înțelegi o lecție atunci când îți pierzi părintele"

Tot în ultimul an, Cornel Ilie și-a pierdut tatăl. A povestit în cadrul podcastului și despre acest tragic eveniment, artistul încercând să pună în cuvinte ceea ce a simțit și cu ce lecție a rămas.

"Toată perioada asta a fost maximum de până acum, pentru mine. Dar nu cred că a fost întâmplător, în același timp. Până la urmă, toate cred că vin cu lecții. (...)

E greu să înțelegi o lecție atunci când îți pierzi părintele. Adică de aici nu prea poți să înțelegi decât că ok, o lecție pe care am învățat-o cu toții, să-i apreciezi mult mai mult când sunt în viață. Și să petreci maximul de timp pe care-l ai vorbind, ascultându-i sau stând lângă ei. Știu că gândul care mă măcina cel mai tare era: <<Sunt în punctul în care mi-am îngropat ambii părinți>>. Și când mi-am spus asta în minte, mi s-a tăiat suflul. Sunt în punctul ăsta al vieții în care am conștientizat chestia asta. Și am conștientizat că la un moment dat și copiii mei vor trăi același lucru. Și cred că asta m-a făcut să învăț să trăiesc și mai intens viața cu ei și pentru ei."

Cornel i-a povestit lui Mihai Morar și despre refugiile sale pentru trup, minte și suflet. Refugiile pentru trup sunt tenisul și scena, refugiul pentru minte este menținerea sa cât mai departe de televizor și media, iar pentru suflet, refugiul favorit rămâne muzica clasică, care artistul mărturisește că îl emoționează și îl inspiră. Puteți urmări întreaga discuție mai jos.

VIDEO: Cornel Ilie în podcastul lui Mihai Morar

Citește în continuare

AGENDA DE CONCERTE

<< dec. 2021 >>
lmmjvsd
29 30 1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31 1 2

Trending