Urmărește-ne în Social Media

Industria muzicala

Thom Yorke a compus o piesă pentru brandul de modă rag&bone

Solistul Radiohead, Thom Yorke, a compus o nouă piesă ce poate fi ascultată în scurtmetrajul "Why Can't We Get Along", al brandului de modă rag&bone. Vă invităm să aflați mai multe detalii mai jos.

Publicat

pe

Thom Yorke (Radiohead, Atoms for Peace)
Thom Yorke (Radiohead, Atoms for Peace) │ FOTO: TY www.facebook.com

În video joacă actorii Kate Mara, cunoscută din serialul House of Card și Ansel Elgort, ce apare în filmul Baby Driver. Este regizat de Benjamin Millepied, Aaron Dufft și Bob Partington, fiind filmat într-o singură zi.

Totodată, printre artiștii care apar în "Why Can't We Get Along" se numără și figuri cunoscute din American Ballet Theater, HipLet Ballerinas, Bulletrun Parkour sau Kandi Reign, apreciată pentru filmulețele de pe aplicația Musical.ly.

În vara anului 2017, trupa Radiohead, a lansat o variantă aniversară a faimosului album "OK Computer", denumită "OK Computer OKNOTOK 1997 2017". Pe lângă piesele într-o varintă nouă de master, se numără și melodii nelansate precum "I promise", "Man of War" sau "Lift".

Radiohead a realizat videoclipuri pentru cele trei piese noi. Materialul discografic a urcat rapid în topurile din Marea Britanie, culminând cu prestația televizată a trupei de la festivalul din Glastonbury. Acest re-release a fost precedat de postere misterioase care au apărut pe tot globul, dar şi de un clip video teaser.

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Albume noi

Thom Yorke ar putea lansa un nou album solo în 2026

Thom Yorke ar urma să lanseze un nou album solo până la finalul lui 2026, potrivit unei declarații făcute de colegul său din Radiohead, Ed O’Brien, într-un interviu acordat lui Kyle Meredith. Informația nu vine încă printr-un anunț oficial din partea lui Yorke, dar marchează primul indiciu clar că solistul pregătește un material nou, la șapte ani după Anima, apărut în 2019.

Publicat

pe

Thom Yorke, vocalistul Radiohead
Thom Yorke, vocalistul Radiohead │ FOTO: Captură YouTube Radiohead / Live in Berlin

Ed O'Brien (Edward John O'Brien, născut pe 15 aprilie 1968) este un muzician englez, cunoscut în principal ca fiind unul dintre cei trei chitariști ai trupei rock Radiohead. Ed este responsabil pentru atmosfera și „peisajele sonore” specifice trupei, folosind o gamă vastă de pedale de efecte, unități de sustain și EBow pentru a crea sunete ambientale.

O’Brien a vorbit recent despre felul în care proiectele individuale ale membrilor Radiohead coexistă cu activitatea trupei, descriind formația drept „nava mamă”, în timp ce restul inițiativelor rămân „sateliți” în jurul ei. În acest context, el a spus că Thom Yorke are „un album solo care va apărea mai târziu în cursul anului”, sugerând că 2026 va fi împărțit între activitățile solo ale membrilor și planurile de revenire live ale trupei din 2027.

Dacă informația se confirmă, viitorul disc va fi al patrulea album solo semnat de Thom Yorke, după The Eraser din 2006, Tomorrow’s Modern Boxes din 2014 și Anima din 2019. Între timp, artistul nu a stat deloc pe loc: a compus coloana sonoră pentru filmul Confidenza, a lansat trei albume alături de The Smile și a colaborat cu Mark Pritchard pentru Tall Tales, material apărut în mai 2025.

Declarația lui Ed O’Brien vine într-o perioadă aglomerată pentru universul Radiohead. Chitaristul își va lansa propriul album, Blue Morpho, pe 22 mai 2026, prin Transgressive Records, iar în paralel a confirmat recent și planurile Radiohead de a relua turneele începând cu 2027. Potrivit lui, trupa vrea să meargă înainte cu un program limitat, de câte 20 de concerte pe an, fiecare an fiind dedicat unui alt continent, tocmai pentru a evita senzația de rutină și pentru a păstra intensitatea fiecărui show.

Asta înseamnă că 2026 pare să fie anul proiectelor paralele pentru membrii Radiohead, în timp ce 2027 se conturează deja ca momentul în care trupa va reveni în format complet pe scenă.

Citește în continuare

Trending