Urmărește-ne în Social Media

Albume noi

Mike Shinoda lansează Post Traumatic, un EP despre durere și vindecare - VIDEO

Fondatorul trupei Linkin Park, Mike Shinoda, lansează EP-ul intitulat "Post Traumatic", o compilație ce conține trei piese. Vă invităm să aflați mai multe detalii în articolul de mai jos.

Publicat

pe

„Ultimele șase luni au fost un adevărat roller-coaster emoțional. În mijlocul haosului, resimt totuși o intensă recunoștință: pentru tributurile voastre și mesajele de susținere, pentru cariera pe care mi-ați permis să o am și pentru simpla oportunitate de a crea.

Astăzi, împărtășesc cu voi aceste trei cântece pe care le-am compus și produs, cu ilustrații filmate, pictate și editate de mine. La bază, doliul este ceva personal, o experiență intimă. Așadar, aceste piese nu sunt Linkin Park, nici Fort Minor, sunt doar eu.

Arta a fost dintotdeauna locul în care am mers atunci când am avut nevoie să clarific confuzia și complexitatea drumului meu în viață. Nu știu unde conduce această cale, dar sunt recunoscător că o pot împărtăși cu voi.” – Mike Shinoda

„Place to Start”, „Over Again” și „Watching As I Fall” sunt primele producții la care Mike a lucrat după tragica pierdere a colegului de trupă și prietenului său, Chester Bennington. Revenirea în studio a fost cea mai grea, pentru că acolo își petrecea cel mai mult timp alături de Chester, despre care spune că este singura persoană, după soția sa - Anna Shinoda, cu care și-a petrecut cel mai mult timp din viață.

Cu acest proiect, Mike își dorește să lucreze spontan, să capteze audio și video emoții și sentimente în timp real. Ca de exemplu, chiar videoclipul „Over Again”, în care prima strofa este compusă și filmată cu câteva ore înainte de concertul tribut adus lui Chester de către trupă și prieteni, pe 27 octombrie 2017, la Los Angeles, iar a doua strofă captează trăirile din ziua de după show.

Producătorul a decis să lanseze acest EP cât mai rapid pentru a împărtăși procesul său de vindecare cu cei care trec prin aceleași stări și situații, un proces plin de întrebări fără răspuns adresate de sine sau de cei din jur și frustrarea cauzată de acestea. Vor urma și alte piese, pe măsură ce Mike va simți că este momentul să le facă publice.

În ceea ce privește viitorul Linkin Park, fondatorul trupei a declarat:

„Am toate intențiile de a continua proiectul Linkin Park și ceilalți băieți din trupă simt la fel. Doar că avem foarte mult de reconstruit și multe întrebări la care să găsim răspunsuri, deci va dura.” – Mike Shinoda

Comentează

Trending