Managerul trupei Metallica a explicat de ce a triplat prețurile biletelor la concertele formației
În ultimii ani, prețurile biletelor la concertele Metallica au crescut constant, ajungând la un nivel de 3 ori mai ridicat comparativ cu prețul mediu al pieței. În opinia managerului John Giddings, această creștere a fost necesară, decizia fiind luată pe fondul schimbărilor imprimate de era digitalizării.
Promoterul și managerul trupei Metallica, John Giddings, a fost invitat de curând în emisiunea "Hits, Hype & Hustle: An Insider's Guide to the Music Business", difuzată de BBC. Cu acest prilej, Giddings a vorbit despre creșterea prețurilor biletelor la concertele Metallica, explicând cum s-a ajuns ca aceastea să coste triplu față de cât ar fi costat în urmă cu câțiva ani.
"În anii 90 încă trăiam după regulile vechi. Vânzările de albume erau încă uriașe, ajungând până la 80% din profitul trupei...dar lucrurile urmau să se schimbe.
Când am auzit pentru prima oară de Napster, eram la mine în birou. A trebuit să găsim singura persoană cu PC din întregul birou. Am scris ceva la calculator și au apărut, nici nu mai știu, vreo 50 de versiuni pentru ”Enter Sandman”.
Am avut atunci sentimentul că jocul s-a schimbat? Da....Știam că am dat de naiba”, a povestit John Giddings.
În următorii 5 ani, vânzările de albume au scăzut cu 50%, cererea pentru show-urile live urcând la un nivel la care nu mai ajunsese până atunci.
”Noi nu mai lansaserăm un album de ani de zile. Pentru că așa se întâmplă de obicei - se cântă în fața fanilor. Trupele rock au ținut mereu concerte pentru fani.
În anii ce au urmat, am făcut niște teste. Am realizat că prețul maxim pe care îl puteam cere pentru un concert Metallica ar putea fi mult mai ridicat decât cel pe care îl ceream, așa că am acționat în consecință - iar publicul a susținut creșterea, cumpărând în continuare bilete.
Concerte care înainte ar fi adus încasări în valoare de X, aduc acum încasări ce se ridică la suma 3X. Creșterea prețurilor pe bilete a schimbat totul”, a justificat Giddings.
Cu un album lansat în 2016, Metallica se află în prezent în turneu. Anul trecut, formația a înregistrat încasări în valoare de 66.5 milioane de dolari, fiind plasați pe poziția a 10-a în topul Forbes al celor mai bine plătiți muzicieni. Câștigurile au fost influențate și de succesul discului "Hardwired…To Self-Destruct", trupa vânzând cele mai multe albume rock în 2017.
Metallica dezvăluie o nouă piesă live din show-ul de la București, "Holier Than Thou" - VIDEO
După "Lux Æterna", Metallica a publicat un alt fragment muzical din concertul pe care l-a susținut la Arena Națională din București pe 13 mai 2026. Este vorba de melodia "Holier Than Thou", extrasă de pe cel de-al cincilea album de studio din discografie.
Metallica - Holier Than Thou la București, 13 mai 2026 │ FOTO: captură YouTube
Dincolo de agresivitatea riff-urilor și energia specifică erei "The Black Album", interpretarea piesei "Holier Than Thou" scoate în evidență și conversația muzicală dintre membrii trupei, fiecare instrument găsindu-și locul într-un schimb constant de replici sonore care transformă melodia într-o demonstrație de precizie și virtuozitate. Noua filmare publicată de Metallica surprinde exact această atmosferă: un cântec construit pe tensiune, viteză și interacțiunea permanentă dintre muzicieni.
Concertul din București s-a bucurat de o producție spectaculoasă, cu o scenă circulară amplasată în centrul terenului, iar în deschidere au cântat Gojira și Knocked Loose. Show-ul a făcut parte din amplul turneu "M72", început în aprilie 2023, în Amsterdam. De atunci, Metallica a adus spectacolul în fața a aproximativ patru milioane de fani și a fost apreciat de presa internațională.
Mai multe despre piesa "Holier Than Thou"
"Holier Than Thou" a apărut în 1991 pe albumul "Metallica", cunoscut și ca "The Black Album". Materialul a reprezentat momentul în care Metallica a trecut de la statutul de gigant al scenei metal la fenomen mainstream global, devenind primul album al formației care a ajuns pe locul 1 în clasamentul Billboard 200.
Deși nu a fost lansată ca single, "Holier Than Thou" are o istorie interesantă. În timpul sesiunilor de înregistrare, producătorul Bob Rock a considerat că piesa ar putea fi primul extras de pe album. În cele din urmă, formația a ales "Enter Sandman", decizie care avea să schimbe definitiv traiectoria comercială a discului.
Liric, melodia atacă ipocrizia, aroganța și tendința oamenilor de a-i judeca pe ceilalți dintr-o poziție de falsă superioritate morală. Chiar expresia "holier than thou" provine dintr-o formulare biblică și este folosită în limba engleză pentru a descrie persoanele care se consideră mai virtuoase decât cei din jur. Muzical, piesa ocupă un loc aparte în discografia Metallica deoarece păstrează mai mult din ADN-ul thrash al formației decât alte compoziții de pe "The Black Album". Ritmul alert, riff-urile compacte și durata redusă o transformă într-una dintre cele mai directe și agresive apariții de pe album.
VIDEO: Metallica - Holier Than Thou la București, 13 mai 2026
VIDEO: Metallica a lansat "Lux Æterna" în varianta live de la București 2026
Metallica a publicat pe canalul său de YouTube o interpretare live filmată în timpul show-ului de la Arena Națională din București, transformând energia publicului român într-o parte oficială din arhiva turneului "M72".
Metallica la București, în timpul piesei "Lux Æterna" │ FOTO: captură YouTube
Metallica menține vie emoția concertului pe care l-a susținut la București pe 13 mai și prezintă "Lux Æterna", un extras din setlistul pregătit pentru fanii din România. Clipul concentrează în cele 5 minute energia, intensitatea și entuziamsul care au acaparat Arena Națională acum două săptămâni. Show-ul s-a bucurat de o producție spectaculoasă, cu o scenă circulară amplasată în centrul terenului, iar în deschidere au cântat Gojira și Knocked Loose.
Concertul din capitală a făcut parte din amplul turneu "M72", început în aprilie 2023, în Amsterdam. De atunci, Metallica a adus spectacolul în fața a aproximativ patru milioane de fani și a fost apreciat de presa internațională.
Așa cum și-a obișnuit fanii, Metallica va dona o parte dintre veniturile obținute din fiecare bilet vândut organizațiilor caritabile locale prin intermediul fundației trupei, All Within My Hands. Înființată în 2017 pentru a sprijini comunitățile care au fost alături de Metallica de-a lungul anilor, fundația a strâns până în prezent peste 20 de milioane de dolari. Dintre aceștia, 11,4 milioane au fost direcționați către programe de educație profesională și tehnică, inclusiv inițiativa inovatoare Metallica Scholars, ajunsă la a șaptea ediție, peste 7,4 milioane au fost alocate combaterii insecurității alimentare, iar peste 4,7 milioane au susținut eforturi de intervenție în caz de dezastre.
Mai multe despre piesa "Lux Æterna"
"Lux Æterna" ("lumină eternă" în latină) este una dintre cele mai de succes piese lansate de Metallica în ultimii ani. A venit ca o surpriză pe 28 noiembrie 2022, simultan cu anunțul albumului "72 Seasons", primul material de studio al formației după "Hardwired… to Self-Destruct" din 2016.
Din punct de vedere muzical, "Lux Æterna" este construită ca un omagiu adus perioadei thrash metal clasice a trupei, mulți critici și fani observând influențe puternice din valul New Wave of British Heavy Metal care a inspirat Metallica încă de la începuturile carierei.
Melodia s-a bucurat de o recepție pozitivă la lansare. A intrat în topurile muzicale din mai multe regiuni, ajungând inclusiv pe locul 1 în Billboard Mainstream Rock și pe locul 13 în topurile Bubbling Under Hot 100 din Statele Unite. A fost nominalizată la premiul pentru "Cea mai bună interpretare rock" la cea de-a 66-a ediție anuală a Premiilor Grammy, în timp ce videoclipul muzical a fost nominalizat la premiul pentru "Cel mai bun videoclip rock' la Premiile MTV Video Music Awards din 2023. În timp, "Lux Æterna" a devenit și cea mai cântată piesă de pe albumul "72 Seasons" în show-urile live ale trupei.
VIDEO: Metallica - Lux Æterna la București, 13 mai 2026
Povestea piesei "Cine ești tu, oare?" (Compact), cântată de Metallica în concertul de la București din 2026
În concertul din 13 mai de la Arena Națională, Metallica nu doar că a interpretat live unele dintre cele mai apreciate piese din discografia sa, dar s-a și aventurat împreună cu publicul într-o incursiune în muzica românească. Trupa a creat un moment special cu melodia "Cine ești tu, oare?", lansată de Compact (asociată cu Compact B) în 1991. Mai multe detalii despre acest fragment din istoria noastră muzicală găsești în articol.
Concert Metallica la București pe 13 mai 2026 │ FOTO: George Stanculeanu / InfoMusic.ro
Recentele turnee Metallica sunt marcate de o tradiție interculturală: de fiecare dată când concertează într-o țară nouă, formația încearcă să creeze un moment special pentru publicul local interpretând o piesă reprezentativă pentru scena muzicală respectivă. În 2019, de exemplu, când a concertat tot la Arena Națională, trupa a surprins audiența cu un cover după "De vei pleca" de la IRIS. Zilele trecute, în Grecia, la primul concert din etapa de anul acesta a turneului "M72", Metallica a reinterpretat popularul cântec "Zorba's Dance".
Românii au luat cu asalt poll-urile realizate în mediul online, încercând să ghicească ce melodie din repertoriul româneasc ar putea cânta Metallica la București. Printre cele mai populare sugestii s-au aflat "Ciocârlia", "Ciuleandra", "Made in Romania", "Dragostea din tei" sau "În umbra marelui urs". Alegerea formației americane i-a surprins, însă, pe spectatori.
Doi membri Metallica au reinterpretat piesa "Cine ești tu, oare?" a trupei Compact; reacția publicului a fost "controversată"
Chitaristul Kirk Hammett și basistul Robert Trujillo au devenit protagoniștii unui duet special, realizat pe fundalul "Cine ești tu, oare?", una dintre cele mai cunoscute balade ale trupei Compact.
Momentul a fost primit cu entuziasm de o parte dintre spectatorii care au recunoscut piesa, însă reacția generală a publicului nu a avut amploarea pe care astfel de momente o generează uneori în alte țări. Diferența de generații și faptul că mulți dintre spectatorii mai tineri nu sunt familiarizați cu repertoriul clasic al rockului românesc au făcut ca interpretarea să fie întâmpinată mai degrabă cu surpriză și curiozitate decât cu ovații uriașe venite din partea întregului stadion.
Totuși, alegerea piesei nu a fost întâmplătoare. "Cine ești tu, oare?" este una dintre melodiile-emblemă ale rockului românesc al începutului anilor '90 și unul dintre cele mai importante hituri din cariera Compact.
Cover Metallica - "Cine ești tu, oare?" în concertul de la București
Istoria piesei "Cine ești tu, oare?": lansare, recepție și un posibil plagiat
"Cine ești tu, oare?" este una dintre cele mai cunoscute balade rock românești și una dintre piesele definitorii pentru perioada de succes a trupei Compact. Melodia a fost lansată în 1991 și dă numele celui de-al treilea album al formației, apărut prin casa de discuri Migas Real Compact.
Piesa a fost compusă de Adrian Ordean, unul dintre membrii-cheie ai formației și principalul compozitor din acea perioadă. Versurile și atmosfera melodiei se înscriu în direcția romantică și melancolică adoptată de Compact la începutul anilor '90, perioadă în care vocea lui Leo Iorga a devenit strâns asociată cu identitatea sonoră a trupei.
Melodia a fost extrem de bine primită încă de la lansare, "Cine ești tu, oare?" devenind rapid una dintre piesele-emblemă ale formației și o prezență constantă în concertele Compact. De succes s-a bucurat și albumul "Cine ești tu, oare?", considerat de mulți fani drept unul dintre materialele esențiale din rockul românesc post-revoluționar. Discul include și alte piese devenite clasice, precum "Trenul pierdut", "Te visez mereu" sau "Să te gândești la mine".
De-a lungul timpului, sursele de inspirație ale melodiei s-au aflat sub semnul întrebării, existând discuții în comunitățile online și în rândul fanilor rock despre asemănările dintre "Cine ești tu, oare?" și piesa "Somebody Save Me" a formației Cinderella. Totuși, nu există o declarație oficială larg documentată din partea trupei Compact care să confirme explicit o influență directă sau un cover asumat.
Compact - Cine ești tu, oare?
Cinderella - Somebody Save Me
Mai multe despre trupa Compact
Compact este una dintre cele mai longevive și importante formații rock din România. A fost fondată în 1977 la Cluj-Napoca de către Teo Peter și Costi Cămărășan și a devenit cunoscută în anii '80 printr-un stil care combina hard rock-ul melodic cu baladele romantice. Primul album, "Fata din vis", a apărut în 1984 și a contribuit la popularizarea formației la nivel național.
De-a lungul decadelor, Compact a trecut prin numeroase schimbări de componență, cea mai notabilă fiind scindarea formației în două ramuri, cea de la Cluj (Compact C) concentrată în jurul vechiului lider Constantin Cămărășan, și cea din București (Compact B), cunoscută publicului ca și Compact, avându-l în centru pe Teo Peter. Trupa a cântat în deschiderea unor artiști internaționali precum Deep Purple, Scorpions, Nazareth sau Europe și a influențat generații întregi de muzicieni și ascultători din România.