Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Mădălina Manole va fi omagiată în cadrul unui concert In Memoriam la Sala Palatului

Pe 3 martie, la Sala Palatului, va avea loc un concert In Memoriam Mădălina Manole. Spectacolul este un omagiu adus regretatei artiste, la eveniment urmând să participe mulți dintre colegii de breaslă și prietenii cu care aceasta a împărțit scena ani la rând.

Publicat

pe

Mădălina Manole
Mădălina Manole

În luna martie, Sala Palatului va găzdui un eveniment încărcat de emoție, dedicat memoriei Mădălinei Manole și publicului care a cunoscut-o, a aplaudat-o și a iubit-o necondiționat pe ”Fata cu părul de foc”. Spectatorii vor avea ocazia să fredoneze șlagărele Mădălinei împreună cu artiștii invitați în spectacol: fiecare dintre ei va interpreta câte o piesă din repertoriul ”Fetei dragi” a muzicii ușoare românești.

Va fi o seara specială, un spectacol unic, cu aduceri-aminte, imagini inedite, prezentate în exclusivitate, dar și cu mari nume ale muzicii ușoare românești, ale muzicii populare, ale teatrului și comediei. Pe scenă vor urca Mirabela Dauer, Alexandru Arșinel, Maria Dragomiroiu, Gabriel Dorobanţu, Anastasia Lazariuc, Aurelian Temișan, Mihai Constantinescu, Nico, Romică Țociu și Cornel Palade, Annes, Daniel Iordăchioae, Anca Țurcașiu, Alesis, Jean Paler, Oana Sîrbu, Carmen Rădulescu, Silvia Chifiriuc, Maria Crăciun.

Artiștii vor fi acompaniați de Orchestra MAJESTIC condusă de Viorel Gavrilă. Prezentator este Octavian Ursulescu care a fost alături de Mădălina încă de la debut și de-a lungul întregii sale cariere, în sute de spectacole. Regia spectacolului este semnată de Cosmin Man.

Realizator este Stoian Anghel, omul care stă în spatele celor mai de succes concerte din showbiz-ul românesc, cum ar fi cele susținute de Loredana, Ștefan Bănică, Horia Brenciu, ș.a De-a lungul timpului, Stoian Anghel a organizat zeci și zeci de spectacole având-o ca protagonistă pe Mădălina Manole.

Prețuri bilete concert In Memoriam Mădălina Manole:

  • VIP - 200 lei
  • Categoria I - 150 lei
  • Categoria II - 100 lei

Trending