Urmărește-ne în Social Media
Horia Brenciu - My Way (Crăciunul începe cu mine)

Concerte & turnee

Jazz-ul revine din februarie la ARCUB cu a doua stagiune Artist in Residence

Programul Jazz ARCUB - Artist in Residence continuă în 2018 cu o nouă serie de concerte bilunare. În cadrul stagiunii vor fi prezentate în premieră colaborări și proiecte inedite ale jazzului românesc și internațional, care , într-o serie de 12 concerte live, în perioada februarie – iunie 2018. 

Publicat

pe

Concert Luiza Zan pe 3 martie 2016 │ FOTO: Ionut Paraschiv / InfoMusic.ro

A doua stagiune Artist in Residence este curatoriată de muzicianul Mircea Tiberian care a prezentat, în perioada octombrie – decembrie 2017, șase concerte de jazz susținute de artiști români, europeni și americani.

Cu un lineup ce conține artiști din Statele Unite ale Americii, Macedonia, Germania, Moldova, Spania, Italia, Elveția, Serbia, Marea Britanie, Austria și România, Artist in Residence debutează în 2018 cu o lansare de album.

Astfel, joi, 1 februarie 2018, de la ora 20:00, Artist in Residence găzduiește primul concert din acest an: The Land of Nod, proiect prezentat de însuși artistul în rezidență, Mircea Tiberian – un proiect autentic care se adresează publicului deschis către experiment şi originalitate. Întâlnirea artiştilor din distribuția concertului pe scena ARCUB - Mircea Tiberian, Liviu Butoi, Chris Dahlgren, John Betsch reprezintă o oportunitate pentru iubitorii de jazz de a fi părtași la o performanță artistică intensă, plină de originalitate. De asemenea, The Land of Nod este şi titlul albumului care va fi lansat pe scena ARCUB.

Portofoliul stagiunii de jazz Artist in Residence se completează cu prestația celor mai în vogă jazzmani autohtoni: Luiza Zan, Oana Chițu, Valeriu Cașcaval, Marius Preda, Emil Bîzgă sau Sorin Zlat în colaborare cu artiști din Italia și Marea Britanie, sunt doar câteva dintre numele de rezonanță care vor concerta în lunile februarie și martie ale acestui an pe scena ARCUB.

Program ARTIST IN RESIDENCE februarie – martie 2017:

  • Mircea Tiberian Group | The Land of Nod
    Joi 1 Februarie | 20:00
    Liviu Butoi - saxofoane, flaut (RO) Mircea Tiberian - pian (RO) Chris Dahlgren – contrabas (SUA) John Betsch - baterie (SUA)
  • Sorin Zlat and Friends | Jazz Poems
    Joi 15 Februarie | ora 20:00
    Sorin Zlat -pian (RO) Michelle Montolli -contrabas (IT) Andy Trim -baterie (UK)
  • Dublu concert:
    • Oana Chițu & Band | Berlin - Bucharest - a love affair
      Joi 1 Martie | 20:00
      Oana Chițu –voce (DE | RO) Anton Slavici - vioara (SERBIA) Valeriu Cașcaval -țambal (DE | MD)
    • Marius Preda | Emil Bîzgă | The Baroque Jazz Duo
      Marius Preda -țambal, pian, contrabas ( NE)
      Emil Bîzgă (RO)
  • Luiza Zan Trio | AfroDizzy
    Joi 15 Martie |20:00
    Luiza Zan voce, Iulian Pavelescu – chitară, Lehel Vitalyos - contrabas

Biletele pot fi achiziţionate online sau de la casa de bilete de la sediul ARCUB (Strada Lipscani, nr. 84-90).

Prețuri: 35 lei (Categoria I). Elevii, studenţii și pensionarii care se prezintă la Casa de Bilete ARCUB cu legitimaţiile pot achiziţiona bilete la preţul de 25 lei (Categoria II).

Concerte & turnee

Artiști români și de peste hotare vin la The Jazz Cave Festival 2025; Consultă programul pe zile și ore

The Jazz Cave Festival ajunge în 2025 la cea de-a cincea ediție. Între 14 și 17 august 2025, festivalul aduce 21 de formații din Europa, Africa, America de Sud și SUA, care vor bucura publicul prin concerte de jazz în diferite stiluri ale genului. Participarea la concerte este gratuită, doar în baza biletului de acces în salina Ocnele Mari, respectiv Muzeul de Artă din Râmnicu Vâlcea.

Publicat

pe

The Jazz Cave Festival 2025
The Jazz Cave Festival 2025 │ FOTO: Captură afiș oficial

The Jazz Cave Festival se va desfășura anul acesta în trei zone-concept din județul Vâlcea. Scena subterană INNERLAND este amplasată în inima Salinei Ocnele Mari, în decorul spectaculos și răcoros al galeriilor săpate în sare. Scena supraterană DREAMLAND se mută într-un spațiu urban accesibil și plin de istorie, Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea. Scena ARTS DISTRICT este găzduită și în acest an de Muzeul de Artă din Râmnicu Vâlcea (str. Carol I nr. 25), parte a Muzeului Județean "Aurelian Sacerdoțeanu". Tema sonoră a acestei ediții a concertelor din muzeu este "Her Voice", care promovează exclusiv voci feminine din jazzul românesc.

Line-up-ul Jazz Cave Festival 2025

Festivalul continuă să prezinte muzica jazz în spații spectaculoase, atrăgând un public divers, de la iubitorii de jazz și artă plastică, până la familii cu copii. Festivalul omagiază diversitatea artei sunetelor improvizatorice printr-un program complex de patru zile de recitaluri susținute de formații apreciate din țări precum Argentina, Austria, Azerbaidjan, Belgia, Elveția, Germania, Irlanda, Libia, Olanda, Tunisia și desigur - România.

Line-up-ul divers aduce nume noi din țară și străinătate, precum:

  • Sarah Buechi Quintet (Elveția), Sorvina (Germania), Yumi Ito Quartet (Elveția), Tango Jazz Quartet (Argentina), Rain Sultanov & Hikmat Baba Zada (Azerbaidjan), David Helbock Trio (Austria) sau
  • Sebastian Burneci Bucharest Jazz Orchestra (România),
  • dar și artiști îndrăgiți care au participat la edițiile anterioare ale Festivalului, precum Soul Serenade (România), Sorina Rotaru (România), Ana Maria Galea (România) și mulți alții.

Programul The Jazz Cave Festival 2025

Programul The Jazz Cave Festival începe joi, 14 august, orele 18:00, pe scena ARTS DISTRICT "Her Voice" - de la Muzeul de Artă din Râmnicu Vâlcea.

De vineri până duminică, concertele încep pe scena INNERLAND din Salina Ocnele Mari, unde au loc concerte de la orele 11:00 până la orele 17:00, audiția se mută apoi la Muzeul Județean de Artă Vâlcea "Aurelian Sacerdoțeanu" din Râmnicu Vâlcea, de la orele 18:00, iar, de la orele 19:00 și respectiv 17:00, pe scena DREAMLAND amplasată în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea.

Programul pe zile și ore al The Jazz Cave Festival 2025

Joi, 14 august 2025

Scena Arts District – Muzeul de Artă din Râmnicu Vâlcea

  • 18:00 – Soul Serenade (România)

Vineri, 15 august 2025

Scena Innerland – Salina Ocnele Mari

  • 11:00 – Sufian Ararah & Paul Rittel (Libia - Germania)
  • 13:00 – Sarah Buechi Quintet (Elveția)
  • 15:00 – Sorvina (SUA - Germania)

Scena Arts District – Muzeul de Artă din Râmnicu Vâlcea

  • 18:00 – Aleka și Chris Guilfoyle (Irlanda), invitat Sorin Romanescu

Scena Dreamland – Parcul Zăvoi

  • 19:00 – Sage (Olanda)
  • 21:00 – Nightlosers (România)

Sâmbătă, 16 august 2025

Scena Innerland – Salina Ocnele Mari

  • 11:00 – Wajdi Riahi Trio (Belgia - Tunisia)
  • 13:00 – Sebastian Burneci Bucharest Jazz Orchestra (România)
  • 15:00 – Yumi Ito Quartet (Elveția)

Scena Arts District – Muzeul de Artă din Râmnicu Vâlcea

  • 18:00 – Sorina Rotaru Trio (România)

Scena Dreamland – Parcul Zăvoi

  • 17:00 – Tango Jazz Quartet (Argentina)
  • 19:00 – Rain Sultanov & Hikmat Baba-Zada (Azerbaidjan)
  • 21:00 – Gabi Matei, David Berkman, Michael Acker (România - SUA)

Duminică, 17 august 2025

Scena Innerland – Salina Ocnele Mari

  • 11:00 – Amphitrio (România)
  • 13:00 – Red Swing (România)
  • 15:00 – Luiza Zan & Muse Quartet (România)
  • Scena Arts District – Muzeul de Artă din Râmnicu Vâlcea
  • 18:00 – Ana Maria Galea Trio (România)

Scena Dreamland – Parcul Zăvoi

  • 17:00 – Nurlan Huseynzade (Azerbaidjan)
  • 19:00 – David Helbock Trio (Austria)
  • 21:00 – JazzyBIT (România)

Copiii vor avea un Kids Corner în Salina Ocnele Mari, unde vor putea desfășura activități, în zilele de weekend, de la orele 12:00.

Dreamland nu e doar o scenă, ci un schimb de energie creativă și interacțiune autentică între muzicieni și public, în care artiștii vor include în sesiunile lor muzicale spectatorii care își doresc să ia parte la adevărate jam sessions.

The Jazz Cave Festival este un proiect cultural cofinanțat de Consiliul Județean Vâlcea și inclus în Europe Jazz Network. Participarea la concerte este gratuită, doar în baza biletului de acces în salina Ocnele Mari, respectiv Muzeul de Artă din Râmnicu Vâlcea.

Despre UCIMR

Fondată în anul 1995, la inițiativa prim-violistului Filarmonicii bucureștene, Ștefan Gheorghiu, Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România este o organizație nonprofit de utilitate publică. UCIMR susține arta interpretativă, de la soliști, coriști și instrumentiști până la dansatori sau balerini, prin inițierea și implementarea de proiecte culturale menite să faciliteze schimbul de experiență și promovarea artiștilor în medii cât mai diverse.

Citește în continuare

Concerte & turnee

Vadoo Fest 2025 o aduce pe Judith Hill în România; Vezi lineup-ul complet

Vadoo Fest revine între 21 și 24 august cu cea de-a șaptea ediție. Artista americană Judith Hill, premiată cu Grammy și recunoscută pentru colaborările cu Michael Jackson și Prince, se regăsește în lineup, alături de Robin and the Backstabbers, Ada Milea și Luiza Zan. Festivalul are loc în mijlocul naturii, la Vadu Oii din județul Buzău.

Publicat

pe

Judith Hill
Judith Hill │ FOTO: Captură YouTube / In Concert for Cancer

Într-o poiană liniștită, ascunsă printre dealurile și pădurile din Vadu Oii, județul Buzău, Vadoo Fest revine între 21 și 24 august cu o ediție care nu caută să impresioneze prin zgomot, ci prin profunzime, conexiune și libertate trăită sincer. Ajuns la ediția a șaptea, Vadoo Fest e despre oameni, despre artă, despre ce înseamnă un festival atunci când eviți agitația și alegi să simți. De la funk și reggae, la jazz, soul sau rock alternativ, fiecare concert de la Vadoo e o invitație la prezență.

Line-up-ul Vadoo Fest 2025: profunzime, groove și libertate

Judith Hill e o prezență rară și memorabilă. Câștigătoare a premiului Grammy, colaboratoare directă cu legende precum Michael Jackson, Prince și Stevie Wonder, artista vine la Vadoo Fest cu un show soul-funk-R&B care îți atinge fiecare fibră.

Fiecare piesă pe care o cântă devine o confesiune – intensă, sinceră, înrădăcinată în moștenirea gospel, soul și jazz. A impresionat lumea la The Voice, a emoționat în documentarul Netflix 20 Feet From Stardom și a cucerit scenele mari cu o prezență magnetică și o autenticitate care nu se uită.

Ce artiști completează lineup-ul Vadoo Fest 2025:

  • Robin and the Backstabbers – rock alternativ cu ecouri dintr-o altă lume, într-un concert rar și cinematografic, care-ți rămâne în piele;
  • Basska – mix exploziv de reggae, ska și world music, cu good vibes all the way;
  • Ada Milea – concert ludic și plin de sens, între râs și gândire, așa cum doar ea știe să facă;
  • Luiza Zan – jazz de seară, ca o respirație comună în natură;
  • Eyedrops – post-pop și indie-rock care vindecă și trezește, în același timp.
  • Funky Misfits - energie proaspătă de funk, jazz și neo-soul, în cadrul platformei Vadoo Discovers, dedicată artiștilor emergenți.

La BIRT Stage se dă tonul pe vinil, cu DJ set-uri memorabile de la:

  • K-lu,
  • UFe,
  • Zo,
  • Dubase,
  • Tănase
  • Pur și Simplu.

Alt Real: artă, instalații și experiențe care te transformă

Într-un colț umbros al pădurii, ascuns între foșnet de frunze și râsete târzii, se află Zona Alt Real – un spațiu dedicat artei contemporane care se schimbă de la un an la altul, în urma laboratorului de creație Natural Bond ce se desfășoară cu două săptămâni înaintea festivalului. Aici, artiști din diverse domenii co-creează lucrări site-specific, în dialog cu natura, comunitatea și realitățile contemporane. Ghidat de artiștii Lia și Dan Perjovschi, laboratorul devine o operă vie – un spațiu al explorării, conexiunii și libertății artistice radicale și transformă pădurea într-o galerie vie.

Experiențe unice la Vadoo:

  • În Chill Zone te poți lăsa purtat de gânduri pe hamace și baloți de paie; poți păși pe o alee senzorială, unde fiecare pas declanșează o amintire;
  • Pentru cei care simt nevoia unei atingeri care vindecă, există sesiuni de masaj Shiatsu;
  • Îți poți testa veleitățile de super-spy într-o versiune eco a celebrelor lasere din Mission Impossible, printre copaci, la Mission Impossible Tree
  • Când soarele coboară, începe observarea stelelor prin telescop – un moment de liniște cosmică în mijlocul agitației pământene;
  • Ateliere pentru toate vârstele – yoga, astronomie, aerial movement, nature therapy, tobe africane, hula-hoop, jonglerie, desen mandale & more;
  • Întâlniri cu artizani locali și creațiile lor autentice;
  • Arome delicioase și cocktailuri organice unice, în zonele de food & bar.

Noutățile ediției cu numărul 7

  • Vadoo Exhibits – o expoziție en plein air, unde artiști plastici creează pe parcursul festivalului, inspirați de natură și de vibe-ul locului. Lucrările prind contur chiar sub ochii publicului, în timp real;
  • Earth Talks – întâlniri informale între artiști și public – sesiuni de dialog și schimburi de idei despre artă, libertate și inspirație;
  • Spații noi de campare – zona de corturi a fost extinsă și reorganizată pentru mai mult confort și intimitate.

Bilete la Vadoo Fest 2025

Abonamentele sunt disponibile atât individual, cât și în varianta de grup. Pe lângă accesul în toate cele patru zile de festival, biletele includ și: accesul în campingul amenajat cu toalete și dușuri, toate activitățile și atelierele, acces în Chill Zone și Zona Alt Real.

Copiii sub 14 ani au acces gratuit. Numărul participanților este limitat la 600, pentru ca totul să rămână personal, cald și autentic.

Prețurile biletelor:

  • Vadoo Pass - 499 lei
  • Vibe x 4 - 450 lei
  • Tribe Pack x 6 - 435 lei
  • Early Bird - 400 lei (Sold Out)

Despre Vadoo Fest 2025

Vadoo Fest este un festival de muzică, artă și reconectare, organizat anual în mijlocul naturii, la Vadu Oii, Gura Teghii (jud. Buzău). Ajuns la ediția cu numărul 7, Vadoo propune o experiență alternativă, centrată pe prezență, libertate și comunitate – cu muzică live, instalații, ateliere și întâlniri artistice, într-un cadru intim și prietenos.

Vadoo Fest este evenimentul fără aglomerație sau cozi, sigur pentru copii și animale, atent la nevoile oamenilor și la natură.

Citește în continuare
Horia Brenciu - My Way (Crăciunul începe cu mine)

CONCERTELE LUNII

Trending