Urmărește-ne în Social Media

Emisiuni radio-tv

X Factor 2017: Horia Breciu și-a ales concurenții pentru dueluri

Etapa de Bootcamp reprezintă un pas important în cadrul "jocului" X Factor. Prima parte a acestei etape este reprezentată de ocuparea scaunelor mult visate pentru a putea trece în runda următoare.

Publicat

pe

Juriu X Factor 2017
Juriu X Factor 2017 │ FOTO: www.facebook.com

Pe scenă se află patru scaune pentru fiecare categorie care pot duce mai departe cei mai buni concurenți. În urma interpretării susținute de fiecare concurent, juratul desemnat ca îndrumător muzical al respectivei categorii, decide dacă acesta va fi sau nu așezat pe scaun. Așezarea pe scaun a unui concurent are semnificația salvării acelui concurent. Dacă la finalul interpretării un concurent nu a fost așezat pe scaun, acesta va părăsi concursul.

Totuși, chiar dacă un concurent a fost așezat pe scaun de către juratul îndrumător, acesta nu este în siguranță până când nu termină de cântat și ultimul concurent din categoria respectivă. Chiar dacă toate locurile pe scaune sunt ocupate, un concurent poate impresiona juratul îndrumător, iar acesta din urma poate decide să ridice de pe scaun un concurent și să îl trimită acasă, iar scaunul sa fie ocupat de alt concurent.

Echipa lui Horia Brenciu la X Factor 2017

În seara de 1 decembrie 2017, concurenții din echipa lui Horia Brenciu au ajuns în pragul emoțiilor din Bootcamp. Vlad Gliga, Katerina Biehu, Alexandra Crăiescu și Jeremy Ragsdale pot răsufla liniștiți pentru moment.

Vlad Gliga este un tânăr de 28 de ani din Cluj-Napoca, care provine dintr-o familie în care muzica este tradiție. Vlad a interpretat piesa "Dancing On My Own".

Ucraineanca de 25 de ani, Katerina Biehu, a impresionat cu interpretarea piesei "If I Were A Boy".

Alexandra Crăescu este o cântăreață cunoscută în lumea artistică de mai mulți ani, iar anul acesta a ajuns chiar și în semifinala Eurovision România. Tânăra a impresionat publicul și de data aceasta cu abilitățile sale vocale. Alexandra a cântat "One", piesa celor de la U2.

Jeremy Ragsdale este un profesor de canto din SUA, care s-a îndrăgostit de România. În Bootcamp, Jeremy a interpretat melodia "I Have Nothing" a lui Whitney Houston.

Echipa lui Ștefan Bănică la X Factor 2017

Prima echipă care a trecut prin emoțiile primei runde de Bootcamp a fost cea a lui Ștefan Bănică - echipa băieților. Artistul a ales să meargă mai departe cu Salvatore Pierluca, Gabriel Haralambie Lefter, Anton Banaghan și Alin Buruiană.

Salvatore Pierluca este un tânăr de 23 de ani, originar din Italia. În Bootcamp, Salvatore a interpretat piesa "A Sky Full of Stars", iar interpretarea sa i-a asigurat un loc în concurs.

Gabriel Haralambie Lefter, tânărul de 19 ani, i-a uimit pe cei patru jurați cu vocea sa și cu abilitatea de cânta mai multe genuri muzicale. Piesa cântată de Gabriel și cu ajutorul căreia a ocupat un scaun a fost "A Song For You" a lui Ray Charles.

Povestea tristă de viață a lui Anton Banaghan (a fost abandonat de părinții biologici din România, dar și de către cei adoptivi din Irlanda) nu l-a oprit din a-și fructifica visul, iar momentul său din acestă etapă a emisiunii a fost apreciat atât de juratul îndrumătorii, cât și de ceilalți antrenori.

Alin Buruiană, tânărul de 22 ani cu voce de operă a încântat din nou, ascultătorii cu un glas remarcabil. Alin a cântat melodia "Ave Maria", interpretată de Luciano Pavarotti.

Echipa Deliei la X Factor 2017

Delia a fost următorul jurat care a trecut prin emoțiile alegerilor. Echipa fetelor a luat o nouă formă, iar Alina Mocanu, Ioana Mîrți, Teodora Sava și Francesca Nicolescu sunt norocoasele care au mers mai departe.

Deși emoțiile au fost la ele acasă, Alina a reușit să treacă peste ele și să creeze un moment care cu greu poate fi uitat. "All I Could Do Was Cry" a fost melodia interpretată de tânără.

La doar 15 ani, Ioana Mîrți a reușit să îi impresioneze pe Delia, Horia Brenciu, Ștefan Bănică și Carla’s Dreams. Ioana a cântat piesa lui Adele, "When We Were Young".

Teodora Sava, o adolescentă de doar 15 ani din Piatra Neamț s-a dedicat muzicii încă din primii ani de viață. Iubirea pentru muzică și pasiunea cu care interpretează au putut fi observate și în Bootcamp unde Teodora a cântat "Firework", melodia lui Katy Perry.

Interpretarea extrem de emoționantă și de sensibilă a Francescăi, tânăra de 14 ani, i-a cucerit pe cei patru jurați și a înlăcrimat-o și pe Delia. Piesa "Jealous" a fost cântată în amintirea profesoare de română a fetei.

 

 

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Concerte & turnee

Nibiru se deschide azi; Cine cântă și care e programul festivităților pe 16 iulie

Deschiderea stațiunii Nibiru are loc astăzi, pe 16 iulie. Programul artistic al zilei include concerte Delia și Puya, spectacole de circ, dans și acrobații, artiști stradali și show de artificii. La ceremonia de deschidere vor fi prezenți Selly, Dan Negru și Dumitru Prunariu. Vezi programul complet al zilei.

Publicat

pe

Stațiunea Nibiru
Stațiunea Nibiru │ FOTO: Captură Facebook Selly

Nibiru se deschide oficial astăzi, 16 iulie, la ora 18:00, în Costinești. Publicul se va bucura de un program vast și variat de momente artistice. Delia, Puya și Mario Fresh vor concerta pe Center Stage, unde accesul este gratuit, achitând biletul de 25 de lei care include o băutură. În ziua deschiderii vor avea loc, de asemenea, show-uri acrobatice, spectacole de dans, show-uri aviatice și spectacol de artificii.

Selly: "Este incredibil ce va fi aici"

"Azi noapte au avut loc ultimele repetiții ale show-urilor acrobatice pentru Marea Deschidere. Sute de costume de zeci de mii de euro, un spectacol absolut incredibil regizat de Razvan Ioan Dinca, zeci de toboșari din Columbia, Brazilia și Portugalia sunt pregătite pentru voi. Este incredibil ce va fi aici", a spus Selly într-un mesaj postat online în urmă cu câteva ore.

Nibiru rămâne deschis zilnic, până la finalul lunii august. Ora de acces este 18:00, iar programul general este până la ora 03:00. Pentru festivaluri, concerte și alte evenimente, orele de acces pot fi diferite și sunt afișate în calendarul fiecărui eveniment.

Detalii de acces pentru copii și tineri:

  • Copiii sub 5 ani au acces gratuit.
  • Studenții au acces gratuit. Pentru revendicarea accesului trebuie completat formularul dedicat pe studenti.nibiru.net și încărcată o fotografie cu legitimația sau carnetul de student vizat pentru anul în curs.
  • Tinerii care nu au împlinit 15 ani trebuie să fie însoțiți și supravegheați de un adult pe durata vizitei.

Ce se întâmplă la Marea Deschidere Nibiru:

Center Stage (Scena Centrală)

  • Circus of Wonders
  • Spectacol de dans & acrobații
  • Concerte pregătite de către Delia, Puya și Mario

Momente speciale în ziua deschiderii Nibiru

  • Ceremonia de deschidere: Selly vs. Dan Negru x Dumitru Prunariu
  • Balon cu aer cald, Sumii România
  • Show aviatic: Aeroclubul României
  • Rave party Zoom Mueve to Nibiru
  • Sunset Ceremony – Muzeul Planetelor – Ainjina
  • Show acrobatic, tiroliană și show de artificii
  • Mascote / Caricaturiști / Street artists
  • Acrobații pe sârmă

Experiențe

  • Muzeul Planetelor • Taranterra • Expo reptile
  • Parc de distracții • Proiecție imersivă Mina
  • Hype Play • Skill Games

Day Zero Pre-Party Galaxia Festival /Astral Night (Biletul Galaxia îți oferă acces gratuit la Galaxia Day & Astral Night Party)

  • Lineup: Dirty Nano / Pado Belu / Deny / Ozlemex / Alina Eremia / Jo / ADI

Music Spots

  • Retrograde Party – Odometrie Metrie – DJ Fly
  • Nebula X Party – Eclipse – Sebastian
  • Galaxia Party – Pizza Mafia – Alzaro x Sky Show
  • Rock Days Party – The Bus
  • K-Pop Party – Piațeta Nibiru – Ioni

The Fool

  • Open Mic: MCs Gherghe & Moise

Berăria Nibiru

  • Meteor, Bogdan DLP & DJ: Crisko

Programul pe ore al principalelor atracții la Marea Deschidere Nibiru

18:00

  • Zbor cu balonul cu aer cald cu ridicare de la Muzeul Planetelor
  • Deschiderea Berăriei Nibiru – DJ Crisko

18:45

  • Show aviatic Șoimii României

19:00

  • Concert de pian & voce – Daniel Crețu & Adrian Stănescu

20:00

  • Opening Party – DJ Fly – Domeniile Mitroi
  • The Sky Show – DJ Sebi – Eclipse Bar

20:20

  • Show aviatic Șoimii României

20:25

  • Concert Mario – Center Stage

20:45

  • Dumitru Prunariu × Dan Negru + Răzvan Dincă
  • Latino Drum Show Aainjaa – Muzeul Planetelor

21:00

  • Proiecție interactivă – Peretele Mina
  • Open Mic – MCs Gherghe & Moise

21:30

  • DJ Alzaro – Pizza Mafia

21:40

  • Concert Delia – Center Stage

22:00

  • Galaxia Day 0 Pre-Party – Nibiru Arena

22:30

  • Ozlemek × Pado & Belu – Nibiru Arena
  • The Sky Show – Pizza Mafia

22:40

  • Concert Puya – Center Stage

23:00

  • Bogdan DLP – Berăria Nibiru
  • Street Party cu DJ Ioni – Piațeta Nibiru

00:00

  • Dirty Nano – Alina Eremia, Adi Istrate, Giulia, JO – Nibiru Arena

01:30

  • Deny – Nibiru Arena

Bilet de intrare la Marea Deschidere Nibiru de pe 16 iulie:

  • Ai acces gratuit pe promenadă (fără consumație minimă) dacă ai mers anul ăsta la Beach, Please! sau ai bilet la oricare dintre festivalurile de la Nibiru (Galaxia, Nebula X, K-Pop Days, Rock Days, Stardust, Pong Fest, Retrograde).
  • 25 de lei, achiziționat online (primești în costul biletului un voucher cu care îți poți plăti consumația minimă).
  • 35 de lei, achiziționat la fața locului (primești în costul biletului un voucher cu care îți poți plăti consumația minimă).

*Biletul de 25 de lei online/35 de lei la fața locului oferă acces pe Promenada NIBIRU, însă atracțiile și experiențele cu plată, precum Hype Play sau activitățile din Parcul de Distracții, se achită separat. Accesul poate necesita un bilet dedicat, tokenuri sau plata directă a atracției respective.

*Biletul de 25 de lei online/35 de lei la fața locului oferă acces la concertele și spectacolele organizate pe Center Stage, zonele de entertainment, activările și accesul la restaurantele și cafenelele din Promenadă. Biletul standard luat online înainte de ora 17:00 include și un voucher de 25 de lei pentru băuturi.

Citește în continuare

Muzică nouă

Abuzurile au chip în piesa lui Cojo și Delia, "Nu e despre tine" - AUDIO

Nu e ușor să vorbești despre abuzuri ce li s-au petrecut celor din familie, însă Cojo o face, dând astfel chip unor oameni ce se ascund în spatele unor poziții de putere. Ironic, piesa lui cu Delia se numește "Nu e despre tine", chiar dacă abuzatorul vine aici cu o identitate.

Publicat

pe

Cojo / Delia
Cojo / Delia │ FOTO: Colaj capturi Instagram

Abuzurile lasă urme adânci, care nu se vindecă ușor. Afectați sunt atât cei direct implicați, cât și restul familiei și oamenii apropiați. Cojo are curajul să vorbească despre proprii părinți și să deschidă o rană a lui, dar și a societății în care trăim. Pentru că piesa "Nu e despre tine" pornește de la o traumă personală, dar oferă o pârghie pentru toți cei care au trecut prin experiențe similare.

"Am început să simt că urăsc bărbații de la 5 ani,

Când o auzeam pe mama cum îi povestea lui tata că o hărțuiește șefu

Și vedeam pe fața lui tata cum vrea să meargă să-l omoare

Și mama-i spunea c-o să facă mai rău și că n-o să creadă restul.

Când am auzit prima oară de-o fată care să vorbească public despre abuzatorul ei

Simțeam că prin curajul ei se vindecă și mama

Și când am început să simt cât de sensibil sunt cu nervii

A durat o vreme să-ncep să vorbesc", spune Cojo în versurile sale.

Împreună cu Delia, Cojo pune o lupă acolo unde mulți se feresc să privească. Deschis, vulnerabil, atent la propriile emoții, artistul le oferă o voce celor care au amuțit în fața propriilor frici. Refrenul interpretat de către Delia se simte ca o sabie în mâinile celor care a fost până acum dezarmați. Nu e vorba despre a răspunde cu violență la abuz, ci despre a avea curajul să spui ceea ce simți.

"Nu e despre tine, dacă nu te simți (...)

Nu e despre tine cu noduri în gât

Sper să simți pe pielea ta cum se simte ce-ai făcut", spune Delia pe refren.

Piesa "Nu e despre tine" se regăsește pe albumul "Erupt" al lui Cojo, versiunea Deluxe. Melodia este compusă de Cojo (muzică, versuri), Delia (muzică) și Alina Elena Anghel (versuri). În curând va fi lansat și videoclipul piesei, Cojo anunțând online că a fost deja filmat.

AUDIO: Cojo și Delia - "Nu e despre tine"

Citește în continuare

Emisiuni radio-tv

Juriul de la Vocea României 2026 a fost dezvăluit

După multe știri și zvonuri privind plecarea unora dintre antrenori, aflăm componența juriului de la Vocea României 2026 chiar în prima zi de filmări. Pavel Bartoș revine în rolul de prezentator, iar din echipa de promovare a show-ului în mediul digital vor face parte Miruna Rumina, Ines Stana și Acoustic Boyz.

Publicat

pe

Vocea României 2026
Vocea României 2026 │ FOTO: Captură Facebook Vocea României

Atât Irina Rimes, cât și Theo Rose rămân în juriu pentru încă un sezon la Vocea României. Lor li se alătură Tudor Chirilă, Smiley și Horia Brenciu. Cu alte cuvinte, juriul rămâne neschimbat la Vocea României 2026. Cel de-al 14-lea sezon al emisiunii de talente vine, totuși, cu niște surprize.

Reguli noi la Vocea României 2026

Anul acesta, atât antrenorii, cât și Pavel Bartoș vor avea la dispoziție noi avantaje și "ași" în mânecă. Dinamica va fi, astfel, diferită, iar fiecare decizie va deveni cu atât mai dificilă și mai imprevizibilă. Producătorii show-ului vor anunța schimbările în perioada următoare.

Proiectul Vocea din online continuă; Cine face parte din echipă

Cu o comunitate de peste 1,1 milioane de urmăritori pe TikTok și Instagram, Miruna Rumina revine pentru al treilea sezon consecutiv în echipa Vocea din online.

"Sunt extrem de fericită că mă întorc pentru al treilea an la Vocea României. Pentru mine, parcă vara nici nu începe cu adevărat dacă nu revin în culisele acestui proiect. Simt și o responsabilitate foarte mare să le arăt oamenilor tot ce se întâmplă în culise, pentru că există atât de multă muncă, emoție și magie în spatele fiecărei ediții. Oricât aș încerca să surprind totul prin telefon, experiența de acolo este și mai frumoasă în realitate", spune Miruna.

Cu peste un milion de urmăritori pe TikTok și Instagram, Ines Stana se alătură echipei Vocea României pentru primul ei sezon.

"De mică am fost fascinată de Vocea României, era una dintre emisiunile la care ne uitam împreună în familie și sunt extrem de încântată să am ocazia să particip (din culise) la un așa proiect fain, pe social media."

​Cu o comunitate de peste 850.000 de urmăritori pe TikTok și Instagram, Acoustic Boyz, trioul format din Denis, Paul și Robert, completează echipa din online.

"Ne bucurăm tare mult să facem parte din acest proiect și vă mulțumim pentru oportunitate. Ne plac experiențele noi, dar mai ales să cunoaștem oameni noi, așa că vom fi acolo să ne distrăm și să vă aducem zâmbetul pe buze. PULL UP!"

Citește în continuare

Trending