Urmărește-ne în Social Media

Emisiuni radio-tv

Cele patru voci care au ajuns în finala de la Vocea României 2017

Seara de 8 decembrie a fost cea a semifinalei, o seară în care vocile au creat un adevărat spectacol și în care am aflat cine sunt finaliștii. Pentru prima dată în istoria emisiunii, în finală sunt doar voci feminine: Ana Munteanu, Zsuzsana Cerveni, Andrada Crețu și Meriam Jane Ndubuisi.

Publicat

pe

Zsuzsana Cerveni - finalista din echipa Loredana (Vocea României 2017)
Zsuzsana Cerveni - finalista din echipa Loredana (Vocea României 2017) │ FOTO: www.facebook.com

În cadrul semifinalei de la Vocea României 2017 am avut parte de momente individuale ale fiecărui concurent din cele patru echipe, dar și de momente muzicale ale concurenților alături de antrenorii lor. Astfel, fiecare echipă a încântat publicul cu trei prestații. Doar votului publicului a contat în alegerea finaliștilor.

Concurenții ce au urcat pe scenă în timpul semifinalei de la Vocea României au fost următorii:

  1. Echipa Smiley: Amir Arafat și Ana Munteanu
  2. Echipa Loredana: Diana Brescan și Zsuzsana Cerveni
  3. Echipa Despot: Manó Ráduly Botond și Andrada Crețu
  4. Echipa Tudor: Meriam Jane Ndubuisi și Ștefan Știucă

Față de edițiile trecute, această seară a vocilor nu a început cu interpretarea vreunui concurent, ci cu un moment muzical al unei artiste cu milioane de fani în întreaga lume - INNA. Artista a cântat piesele "Nirvana" și "Ruleta", a dansat și a dat startul unei seri pline de cântec și energie.

Primul finalist care a urcat pe scenă a fost Amir Arafat. Tânărul a spus că a primit un feedback pozitiv de la oameni, iar acest lucru i-a alimentat dorința de a da și mai mult. Amir a cântat piesa lui Michael Jackson, "Man In The Mirror". Dincolo de a dovedi încă o dată calitățile vocale remarcabile, Amir a vrut să transmită mesajul și emoția piesei.

Interpretarea lui Amir l-a făcut pe Tudor să își amintească o dragoste neîmpărtășită din liceu. "E o piesă grea și tu ai făcut-o foarte cald. Ești un personaj foarte cald. Felicitări pentru moment!", a adăugat antrenorul.

"Mă bucur că această melodie a fost începutul serii", au fost vorbele lui Adi, legându-se și el de mesajul piesei.

Diana Brescan a dorit să aibă o prezență specială în emisiune și să creeze momente frumoase. Pentru semifinală, Diana a pregătit piesa "Mad About You".

Smiley a apreciat puterea Dianei de a transmite emoție nu doar prin voce, ci și prin limbajul trupului. "Vocea ta e extraordinar de caldă și versatilă. Nu te-ai cantonat în același personaj", i-a spus Tudor tinerei. Loredana a punctat frumoasa evoluție a Dianei pe întreg parcursul în emisiune.

Primul trio al serii a fost cel al echipei Despot. Sub sloganul "Anul acesta trebuie să câștige echipa Despot", Andrada, Manó și Adrian au cântat "Free Fallin'", piesa lui Tom Perry.

Tudor a considerat că Andrada și Manó ar trebui să mai cânte împreună deoarece vocile lor s-au îmbinat foarte frumos. "Un moment emoționat. L-am văzut, în sfârșit, pe Adi zâmbind", a spus Loredana. "Îi iubesc pe ăștia doi de mor", a încheiat Despot.

A urmat momentul lui Jane Meriam Ndubuisi. Cântând piesa lui Janis Joplin,"Stay With Me Baby", Jane a demonstrat că locul ei e în competiție și că Tudor a luat o decizie înțeleaptă că a salvat-o în ediția trecută. Interpretarea sa i-a făcut pe antrenori să se ridice în picioare și l-a emoționat până la lacrimi pe Chirilă.

"Ai fost fantastică, ai ars. Catharsis. Te-ai transpus total în acest cântec. Ai reușit să mă atingi direct în inimă cu vocea ta, să-mi trimiți o vibrație extraordinară", i-a transmis Loredana concurentei. Pentru Adrian, Jane este o revelație. Acesta consideră că tânăra este mai bună de la o emisiune la alta, iar că în cadrul semifinalei, Jane a demonstrat ce înseamnă muzica.

"Jane, nu ai fost doar o voce în seara asta; ai fost mai mult", a spus Tudor.

După momentul lui Jane a venit un alt moment remarcabil - cel al Anei Munteanu. Smiley crede că e ca o tornadă pe scenă și că are puterea să redea mesaje grele. Și antrenorul a avut dreptate deoarece mesajul "I'd Rather Go Blind" a fost transmis în stilul propriu al Anei.

"Ești stăpână pe tine, se vede că ești o fată ambițioasă. Ai fost la înălțime!", a spus Loredana. Tudor a vorbit despre importanța alipirii dintre voce și emoția interioară. Smiley nu a avut nimic de spus, dar îmbrățișarea acordată Anei a făcut mai mult decât o mie de cuvinte.

Echipa fetelor de la Vocea României a adus pe scenă un moment dinamic care a îmbiat publicul la dans. Loredana, Zsuzsana și Diana au cântat "Hai la joc". Scopul antrenoarei a fost să aducă bucurie și să distreze publicul și i-a reușit.

"Băi, sunteți foarte, foarte mișto! Momentul, beton!" a avut de spus Chirilă.

Cu o melodie gândită ca un antidot pentru timiditatea sa, în opinia antrenorului său, Manó a interpretat piesa "I'm The Fire".

"Felicitări, Manó! Felicitări, Adi! Piesa asta e o piesă excepțional de grea, este o piesă pe voce de femeie, și de data asta, ție ți-a ieșit foarte bine", a comentat Tudor. Adrian a vorbit despre alegerea piesei. Atât el, cât și Manó au știut că este o melodie riscantă, însă "muzica trebuie abordată cu tupeu", așa cum s-a exprimat artistul.

Cunoscuta piesă a celor de la The Beatles, "Yesterday", a fost interpretată la Vocea României de Ștefan Știucă. Adrian a făcut referire la faptul că maniera proprie de a cânta o melodie foarte cunoscută reprezintă un risc, dar lui Ștefan i-a ieșit foarte bine.

"În seara asta tu ai interpretat acest cântec nemuritor în maniera ta personală. Tu întotdeauna ești extrem de teatral în toate interpretările tale și, de fiecare dată, ne transmiți o emoție profundă. Felicitări!", a spus Loredana.

Făcând o trimitere la poezia lui Nichita Stănescu, "Lecția despre cub", Tudor a fost de părere că Ștefan s-ar strica dacă ar fi perfect.

Smiley, Amir și Ana au creat un moment funk cu ajutorul piesei lui Bruno Mars, "Uptown Funk". Antrenorii s-au ridicat de pe scaune, au dansat și s-au bucurat de moment.

Pentru Smiley, muzica înseamnă și dans, iar interpretarea și energia pe care le-a gândit împreună cu cei doi concurenți ai săi au evidențiat acest lucru.

Zsuzsana Cerveni a fost diva serii. Interpretarea și prezența scenică ne-au arătat o altă latură a concurentei. "Where Do I Begin" a fost piesa cântată de concurentă. Adrian s-a declarat "vândut" Zsuzsanei, manifestându-și regretul că nu s-a întors la audiții.

"Cred că ai ajuns aici ca să înveți ceva", a menționat Smiley, referindu-se la ceva mai mult decât perfecționarea calităților vocale. "Ai clasă și ăsta a fost pariul meu cu tine", a declarat Loredana.

"Fata cu pianul de la Vocea României", Andrada Crețu a emoționat cu "Nothing Else Matters", cunoscuta piesă Metallica.

"Îți mulțumesc că ai cântat acest cântec care înseamnă foarte mult pentru mine" a spus Adrian cu lacrimi în ochi. "Ai făcut cinste acestui cântec", au fost cuvintele lui Chirilă. Interpretarea Andradei a fost și pe placul lui Smiley care a considerat-o foarte emoționantă.

Momentele muzicale s-au încheiat cu trio-ul "chirilian". "Omul Plajei", piesa interpretată de Ștefan, Jane și Tudor ne-a transpus într-un mediu plăcut, ce aparține universului apei.

"Felicitări pentru moment! Apreciez foarte tare efortul pentru crearea momentelor", a spus Adrian. "Mulțumesc, Tudor, pentru călătorie", a comentat Loredana. Artista nu a uitat să laude felul în care Jane cântă în română.

Pe toată durata emisiunii, publicul și-a putut vota preferatul. După ultima interpretare a serii, am aflat care sunt cele patru voci care se vor mai "lupta" o dată pentru câștigarea titlului Vocea României 2017.

Echipa Smiley merge mai departe cu Ana Munteanu, echipa Loredana cu Zsuzsana Cerveni, echipa Despot o are ca finalistă pe Andrada Crețu și Meriam Jane Ndubuisi reprezintă echipa Tudor în finala celui de-al șaptelea sezon.

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Lifestyle

Ce sfaturi de viață are Smiley pentru versiunile lui din trecut

Smiley a dorit să ne împărtășească câteva dintre lucrurile care l-au adus în punctul actual al vieții și carierei sale. Dacă la 10 ani, Smiley era copilul care-și dorea să ajungă mai repede adult, iar la început de carieră era nesigur și plin de îndoieli, aflăm că acum Smiley tatăl apreciază timpul alături de cei dragi. Descoperă ce sfaturi și-ar da Smiley dacă ar trece din nou prin cele mai importante etape ale vieții.

Publicat

pe

Smiley
Smiley │ FOTO: Petru Ivu

Smiley se confesează publicului răspunzând la câteva întrebări pe care și le pune frecvent. Cum ar vorbi acum cu Smiley din trecut, dacă ar avea ocazia? Ce i-ar spune lui Smiley copilul, sau Smiley adolescentul, ori Smiley la început de carieră? Ar schimba oare ceva?

"Adevărul este că n-aș schimba nimic. Fiecare etapă m-a adus exact aici. Iar pentru asta sunt recunoscător", spune Smiley într-o postare online.

Chiar dacă nu ar schimba nimic, Smiley ar avea câteva sfaturi pentru fiecare etapă a vieții lui. Toate aceste gânduri au fost împărtășite de artist într-un mesaj publicat pe Instagram. Regăsiți mai jos sfaturile lui pentru vârsta copilăriei, perioada adolescenței, etapa devenirii în tânăr adult și momentul prezent, al maturului devenit tată.

Ce sfaturi de viață are Smiley pentru versiunile lui din trecut

Pentru Smiley la 10 ani:

  • Să nu te grăbești să crești. Bucuria de a fi copil este ceva special, pentru că într-o zi o să înțelegi că cele mai simple momente sunt, de fapt, cele mai prețioase.

Smiley în adolescență:

  • Nu încerca să fii pe placul tuturor. Curajul de a fi autentic îți va deschide mai multe uși decât dorința de a impresiona.

Smiley la început de carieră:

  • Vor exista refuzuri, îndoieli și zile în care vei crede că nu e suficient. Nu contează numărul eșecurilor, importante sunt perseverența și încrederea în talentul tău.

Smiley fondator HaHaHa Production:

  • Fii pregătit să-ți asumi riscuri. Succesul nu vine imediat, uneori trebuie să-l cauți. pasiunea îți dă energie să continui când rezultatele întârzie, iar disciplina transformă visele în realitate.

Smiley tatăl:

  • Uneori descoperi că știi mai puține decât ai fi crezut. Viața te surprinde în cele mai frumoase feluri, iar la finalul zilei cel mai valoros este timpul pe care îl petreci cu cei pe care îi iubești.

Smiley astăzi:

  • Nu încerca să controlezi fiecare detaliu. Succesul nu înseamnă doar să ajungi departe, ci să ai timp să trăiești timpul.

Din același spectru al destăinuirilor face parte și piesa "Confesiune". Vă invităm să o ascultați mai jos și să reflectați la propriile voastre versiuni din trecut.

AUDIO: Smiley - "Confesiune"

Citește în continuare

Emisiuni radio-tv

Juriul de la Vocea României 2026 a fost dezvăluit

După multe știri și zvonuri privind plecarea unora dintre antrenori, aflăm componența juriului de la Vocea României 2026 chiar în prima zi de filmări. Pavel Bartoș revine în rolul de prezentator, iar din echipa de promovare a show-ului în mediul digital vor face parte Miruna Rumina, Ines Stana și Acoustic Boyz.

Publicat

pe

Vocea României 2026
Vocea României 2026 │ FOTO: Captură Facebook Vocea României

Atât Irina Rimes, cât și Theo Rose rămân în juriu pentru încă un sezon la Vocea României. Lor li se alătură Tudor Chirilă, Smiley și Horia Brenciu. Cu alte cuvinte, juriul rămâne neschimbat la Vocea României 2026. Cel de-al 14-lea sezon al emisiunii de talente vine, totuși, cu niște surprize.

Reguli noi la Vocea României 2026

Anul acesta, atât antrenorii, cât și Pavel Bartoș vor avea la dispoziție noi avantaje și "ași" în mânecă. Dinamica va fi, astfel, diferită, iar fiecare decizie va deveni cu atât mai dificilă și mai imprevizibilă. Producătorii show-ului vor anunța schimbările în perioada următoare.

Proiectul Vocea din online continuă; Cine face parte din echipă

Cu o comunitate de peste 1,1 milioane de urmăritori pe TikTok și Instagram, Miruna Rumina revine pentru al treilea sezon consecutiv în echipa Vocea din online.

"Sunt extrem de fericită că mă întorc pentru al treilea an la Vocea României. Pentru mine, parcă vara nici nu începe cu adevărat dacă nu revin în culisele acestui proiect. Simt și o responsabilitate foarte mare să le arăt oamenilor tot ce se întâmplă în culise, pentru că există atât de multă muncă, emoție și magie în spatele fiecărei ediții. Oricât aș încerca să surprind totul prin telefon, experiența de acolo este și mai frumoasă în realitate", spune Miruna.

Cu peste un milion de urmăritori pe TikTok și Instagram, Ines Stana se alătură echipei Vocea României pentru primul ei sezon.

"De mică am fost fascinată de Vocea României, era una dintre emisiunile la care ne uitam împreună în familie și sunt extrem de încântată să am ocazia să particip (din culise) la un așa proiect fain, pe social media."

​Cu o comunitate de peste 850.000 de urmăritori pe TikTok și Instagram, Acoustic Boyz, trioul format din Denis, Paul și Robert, completează echipa din online.

"Ne bucurăm tare mult să facem parte din acest proiect și vă mulțumim pentru oportunitate. Ne plac experiențele noi, dar mai ales să cunoaștem oameni noi, așa că vom fi acolo să ne distrăm și să vă aducem zâmbetul pe buze. PULL UP!"

Citește în continuare

Muzică și film

Urmărește trailer-ul noului serial cu Tudor Chirilă, "Trafic" - VIDEO

Tudor Chirilă este un procuror de temut în lumea interlopă, dar lucrurile se complică atunci când află că fiica sa este iubita unui dealer. Trailer-ul noului serial românesc "Trafic" ne dezvăluie care sunt mizele personajelor principale, respectiv Laurențiu Crețu, jucat de Tudor, și Doru Alexe, interpretat de Dragoș Bucur.

Publicat

pe

Tudor Chirilă și Dragoș Bucur în serialul "Trafic"
Tudor Chirilă și Dragoș Bucur în serialul "Trafic" │ FOTO: Captură YouTube

"Cu ce-am greșit eu în viață de am ajuns în situația asta", spune Dragoș Bucur în debutul trailer-ului, dezvăluind conflictul interior al personajului pe care îl joacă. El este în serialul "Trafic" Doru Alexe, un curier cu o viață banală, care ajunge implicat într-un caz investigat de procurorul Laurențiu Crețu, jucat de Tudor Chirilă. Mizele celor două personaje principale au legătură atât cu lumea interlopă, cât și cu proprii copii. Băiatul lui Doru este dealer, iar fata procurorului Laurențiu este iubita acestui dealer. "Întrerupe orice relație cu băiatul ăla", îi spune Tudor Chirilă fiicei sale din serial, certând-o și pe soția lui, interpretată de Adela Popescu. "Tu știai că e dealer? Știai că se droghează?", o întreabă Tudor pe Adela.

Unul dintre cele mai tensionate momente din trailer este acela al dialogului dintre procurorul Laurențiu și Doru Alexe.

"Poate ar fi bine să te gândești de partea cui ești", îi spune Tudor Chirilă lui Dragoș Bucur, insinuând că acesta dorește mai mult să-și salveze fiul, decât să ajute la prinderea interlopilor.

VIDEO Trailer: "Trafic" (noul serial de la PRO TV)

Premiera serialului are loc marți, pe 13 iulie. "TRAFIC" va putea fi urmărit la PRO TV și pe VOYO.

"Nu aveam în plan un serial anul ăsta, în general nu-ți poți planifica viața de actor de film decât dacă ești Brad Pitt, Cillian Murphy, Leonardo, Benicio sau cine mai doriți. Așa că, să fie primit. Mă bucur să mă întâlnesc cu Dragoș Bucur în acest "parteneriat" în care amândoi jucăm cumva roluri de contre emploi, dar și cu o întreagă distribuție foarte mișto și o echipă foarte profi. Regizori sunt Anghel Damian, Milo Simulov și Mihai Brătilă", a spus Tudor Chirilă. 

Anterior acestui rol din "TRAFIC", Tudor Chirilă a jucat și în serialul "Vlad", tot de la PRO TV. În acea producție l-a interpretat pe Drăgoi, un politician important.

Anul acesta, Tudor Chirilă a fost premiat la Gala Premiilor Radio România Cultural. Tudor a luat premiul în categoria Teatru pentru rolul Bérenger din spectacolul "Rinocerii". Găsești mai multe detalii în articolul nostru de pe InfoMusic.

Citește în continuare

Trending