Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Marius Moga, Robert Toma și Amna prezintă un spectacol de iluzionisism

Pe 8 noiembrie, începând cu ora 21:30, la The Vintage, în Centrul Vechi, Robert Toma, alături de Marius Moga și Amna, va susține primul spectacol care îmbină elementele muzicale cu cele de iluzionism.

Publicat

pe

Robert Toma a compus piese ale unor artiști precum Andra sau Amna, iar single-urile sale și colaborările cu Marius Moga, ADDA, Liviu Teodorescu, Amna, Grasu XXL l-au propulsat în vârful topurilor. Unul dintre talentele mai puțin cunoscute ale lui Robert este pasiunea sa pentru iluzionism, arta spectacolului pe care de-a lungul anilor a prezentat-o în toată țara prin show-uri dedicate.

Spectacolul aduce împreună cele mai cunoscute piese ale lui Robert Toma, prieteni de suflet precum Marius Moga sau Amna, dar si elemente de iluzionism ce vor surprinde cu siguranță publicul.

„Este un spectacol diferit față de celelalte evenimente la care ați mers până acum. Încerc să arăt și altceva în afară de un interpret cu un microfon și două dansatoare. Va fi un joc de imagine, un joc de sunete, un spectacol emoționant în care veți putea simți mai mult decât se întâmpla de obicei. Îmi doresc ca lumea să plece cu zâmbetul pe buze - să spună că nu se aștepta la așa ceva”, spune Robert.

Cel mai recent single al artistului, "Până vom îmbătrâni", are deja aproape 5 milioane de vizualizări.

Trending