"Firepower" va sosi în martie 2018 şi judecând după cele 15 secunde pe care le puteţi asculta mai jos este un material încărcat cu energie. Tobe cu BPM ridicat şi o voce nervoasă tipică Judas ne arată că Rob Halford rămâne un zeu metal şi după 40 de ani de carieră. Halford a intrat în studio cu colegii de trupă imediat după ce a încheiat turneul "Redeemer of Souls".
Colaborarea cu noul chitarist Richie Faulkner a fost fructuoasă pentru noul album. Richie a făcut o impresie excelentă şi pe ultimul LP, chiar dacă era prima oară când scria pentru Priest. Odată cu viitorul release trupa ajunge la 18 albume de studio, iar pe acest material şi-au pus amprenta Andy Sneap şi Tom Allom, colaboratori de ani buni cu grupul britanic.
Judas Priest va promova noile melodii cu un turneu nord american, care debutează pe 13 martie în Pennsilvania şi se termină pe 1 mai în San Antonio. Rob Halford consideră că e foarte important ca LP-ul din 2018 să nu fie un "Redeemer of Souls II", ci să reprezinte un disc de sine stătător, unul heavy metal care să fie total diferit ce s-a auzit până acum. Procesul de compoziţie şi înregistrare s-a finalizat în iunie şi acum aşteptăm single-urile.
Grupul britanic este pe lista nominalizaţilor pentru introducerea în Rock and Roll Hall of Fame 2018. Trupa ne-a vizitat în vara lui 2015 la Romexpo, avându-i în deschidere pe cei de la Helloween şi 9.7 RICHTER.