Urmărește-ne în Social Media
Horia Brenciu - My Way (Crăciunul începe cu mine)

Albume noi

Evanescence lansează albumul "Synthesis", ce include compoziţii orchestral-electronice

După câteva single-uri pline de orchestraţii complexe, Evanescence a lansat în sfârşit albumul "Synthesis". Acest LP este o colecţie de melodii ale trupei refăcute prin aportul unei orchestre, dar şi al sample-urilor electronice.

Publicat

pe

Evanescence Synthesis
Evanescence Synthesis │ FOTO: Evanescence

Odată cu noul disc au venit şi două noi piese, printre care şi "Hi-Lo", care include contribuţia violonistei Lindsey Stirling. Cealaltă piesă nouă este "Imperfection", pe care se simte mai puternic influenţa muzicii electronice. "Synthesis" mai include 10 piese celebre Evanescence remixate şi re-înregistrate cu orchestră, plus 4 interludii muzicale cu aer melodramatic.

Au trecut 6 ani de la ultimul release al trupei, perioadă în care Amy Lee s-a dedicat vieţii personale, carierei solo şi cărţilor pentru copii. Cu "Synthesis" trupa americană a ajuns la 4 albume de studio, iar acest debut a venit prin casa de discuri BMG Rights Management. De aranjamentele orchestrale s-a ocupat David Campbell, care are la activ un număr gigantic de 450 de albume care au ajuns Gold sau Platinum de-a lungul anilor.

Campbell a orchestrat albume ale lui Adele, Muse, Leona Lewis, Linkin Park, Beyonce sau Miley Cyrus. După lansarea discului "Evanescence" în 2011 şi turneul din 2011-2012, grupul s-a aflat într-o pauză de 3 ani, în care fiecare membru s-a ocupat de proiecte personale. Revenirea pe scenă s-a făcut în 2015, cu ocazia festivalului Ozzfest din Tokyo. În perioada care a urmat s-au înmulţit reprezentaţiile ce includeau elemente de orchestră, ducând la noua direcţie Evanescence.

În 2016 sosea o compilaţie numită "Lost Whispers", care include piese B Side şi bonus track-uri din primele 3 LP-uri. Odată cu "Synthesis" Amy Lee and co îşi văd împlinit visul de a ajunge la sound apropiat de perfecţiune, îmbinând muzica clasică şi pe cea electronică. Sunt tratate în piese teme precum depresia, singurătatea şi imaginea falsă a celor din jur.

Acum la finalul lui 2017 trupa se află într-un turneu împreună cu o orchestră, oferind reprezentaţii live ale pieselor noi şi remasterizate. Formaţia ne-a vizitat la final de lună iunie la Arenele Romane, pentru un concert încărcat de emoţie, unde am auzit toate hiturile sale clasice - Vezi galeria de poze!

Comentează

Albume noi

Amy Lee confirmă: noul album Evanescence vine în 2026!

La doar câteva luni de la lansarea piesei "Afterlife" în colaborare cu Netflix și seria animată Devil May Cry, Amy Lee a oferit un update așteptat de fani: următorul album de studio Evanescence „probabil va apărea la începutul lui 2026”. Într-un interviu acordat postului american WDHA-FM 105.5, solista a vorbit deschis despre planurile creative ale trupei, turneele care urmează și filosofia actuală: „nicio clipă pierdută, YOLO full-on”.

Publicat

pe

Videoclip Evanescence Bring Me To Life
Videoclip Evanescence Bring Me To Life │ FOTO: Evanescence

Amy a povestit cum piesa "Afterlife" a prins viață într-o perioadă intensă de tranziție între turnee și ședințe scurte în studio alături de producătorul Nick Raskulinecz. „A fost un haos creativ – dar unul revigorant. Ne simțim mai vii ca niciodată. Vreau să lansăm muzică pe măsură ce o facem, fără să mai așteptăm un album complet. Dacă piesele sunt gata și avem ceva de spus, le vom lansa.”

Trupa va continua în 2025 cu un mix între studio și scene legendare: un show special cu My Chemical Romance în septembrie, o mega-stagiune în Australia cu Metallica în octombrie și câteva apariții cu Poppy, prietenă apropiată a lui Amy. „Doar concerte cool anul ăsta, între sesiunile de creație. Ne distrăm, dar și muncim mult”, spune Amy.

Lansată în primăvară, piesa "Afterlife" a fost compusă cu Alex Seaver (Mako) și produsă alături de Raskulinecz. Sound-ul? Cinematic, dark, cu riffuri energice și vocea recognoscibilă a lui Amy Lee într-o poveste ce completează perfect universul Devil May Cry. Clipul a fost filmat într-o casă istorică (și aparent bântuită) din Tennessee și include easter eggs savuroase pentru fanii francizei.

Piesa a devenit rapid un succes viral – cu peste 20 de milioane de streamuri și 10 milioane de vizualizări în doar câteva săptămâni. Este, oficial, single-ul cu cea mai rapidă ascensiune din istoria Evanescence.

Luna aceasta, Evanescence a lansat și "Fight Like A Girl", o colaborare cu K.Flay pentru filmul Ballerina, din universul John Wick. Piesa apare pe generic și aduce o doză intensă de empatie, forță feminină și beat-uri industriale. Co-produsă de Tyler Bates (compozitorul filmului), melodia vine în continuarea colaborării dintre Amy și Halsey de pe coloana sonoră, "Hand That Feeds".

Într-un peisaj dominat de nume masculine precum Linkin Park sau Staind, în 2003 apărea Evanescence cu „Fallen” – un album care a redefinit nu-metal-ul prin sensibilitate gotică, pian și orchestră. "Bring Me to Life" și "My Immortal" deveneau imnuri globale, iar albumul câștiga 2 premii Grammy și peste 17 milioane de exemplare vândute la nivel mondial. Astăzi, este certificat Diamond în SUA și rămâne printre cele mai de succes albume rock ale secolului XXI.

Citește în continuare

Muzică nouă

EVANESCENCE colaborează cu K.Flay pe piesa „Fight Like A Girl”, din filmul „Ballerina”

O nouă colaborare inedită zguduie scena rock alternativă: trupa premiată cu Grammy, EVANESCENCE, și vizionara K.Flay își unesc forțele pentru prima oară, pe piesa „Fight Like A Girl”, compusă special pentru genericul final al filmului „Ballerina”, spin-offul exploziv al universului John Wick. Melodia și filmul debutează vineri, 6 iunie, într-un dublu atac de adrenalină și emoție pură.

Publicat

pe

Scrisă de Amy Lee, K.Flay, Dylan Eiland și Tyler Bates (compozitorul filmului, care semnează și producția piesei), „Fight Like A Girl” merge mână în mână cu temele centrale ale peliculei: răzbunarea, forța feminină și reziliența. Piesa explodează cu o energie viscerală, perfect sincronizată cu stilul intens, aproape visceral, care definește deja franciza John Wick. Amy Lee a declarat că apelul lui Tyler Bates a venit „într-un moment perfect”, iar colaborarea cu K.Flay este „un vis devenit realitate”.

„Amy mi-a trimis demo-ul și am simțit imediat o explozie de energie. Eram în turneu și am scris versurile mele chiar în culise, după un concert, cu adrenalina la cote maxime”, a spus K.Flay. Pentru ambele artiste, piesa este o formă de declarație: despre durere, putere și ce înseamnă să alegi cine vrei să fii – erou sau antierou.

„Ballerina”, cu Ana de Armas în rolul principal, se desfășoară în universul John Wick, între evenimentele din capitolul al treilea al francizei. Regizat de Len Wiseman și scris de Shay Hatten, filmul promite acțiune de top, emoție brută și o distribuție impresionantă: Keanu Reeves, Ian McShane, Norman Reedus, Anjelica Huston și Gabriel Byrne completează acest festin cinematografic.

TEASER:

În paralel, EVANESCENCE continuă să domine scena rock globală. După succesul piesei „Afterlife” din seria Devil May Cry, cu peste 20 de milioane de streamuri și 10 milioane de vizualizări pe YouTube în doar câteva săptămâni, trupa pregătește concerte în cadrul turneelor My Chemical Romance – The Black Parade și METALLICA – M72 World Tour.

La peste 20 de ani de la debutul exploziv cu „Fallen” – unul dintre cele mai bine vândute albume ale secolului XXI – Amy Lee și trupa sa (în formula actuală cu Tim McCord, Will Hunt, Troy McLawhorn și Emma Anzai) demonstrează că nu și-au pierdut forța, emoția sau relevanța. Dimpotrivă, „Fight Like A Girl” este o reamintire clară că EVANESCENCE știe cum să evolueze fără să-și trădeze ADN-ul muzical.

Citește în continuare
Horia Brenciu - My Way (Crăciunul începe cu mine)

CONCERTELE LUNII

Trending