Urmărește-ne în Social Media

Muzică nouă

E.M.I.L. lansează videoclipul piesei "Camarazi" - TEASER VIDEO

Trupa de punk-rock E.M.I.L. lansează videoclipul noului single "Camarazi" în cadrul unui concert la Club Fabrica. Evenimentul va avea loc pe 10 noiembrie.

Publicat

pe

E.M.I.L.
E.M.I.L.

Înființată în anul 2000, E.M.I.L. este una dintre cele mai longevive și mai cunoscute trupe din România. Cu puternice rădăcini în punk, sound-ul lor a evoluat în ultimii ani în direcții alternative rock și post-hardcore.

Vineri, 10 noiembrie, de la ora 21:00, trupa lansează videoclipul unei piese noi, intitulate „Camarazi”. Concertul de lansare va avea loc la Club Fabrica, iar invitați speciali vor fi cei de la Divided By Perception (post-hardcore/Cluj-Napoca).

Biletele pentru concertul E.M.I.L. din Fabrica costă 30 de lei, în presale, și 40 de lei la intrare, în limita stocului rămas.

"”Camarazi” este un cântec dedicat publicului nostru. Este modul în care le spunem mulțumesc pentru energia si motivația pe care ne-o oferă!" – E.M.I.L.

TEASER VIDEO: E.M.I.L.- "Camarazi"

În decembrie 2016, E.M.I.L. a lansat un video cu versuri pentru piesa "Eroi", single ce vorbește despre ”felul în care noi, românii, ne găsim modelele”.

E.M.I.L. a urcat pe scenele tuturor festivalurilor importante din țară: B’ESTFEST (București), Stufstock (Vama Veche), Tuborg live (Costinești) și altele. În 2007, E.M.I.L. au concertat în deschiderea concertului legendarei trupe americane de punk-rock NOFX. În 2009 și 2010 au desfășurat 2 turnee naționale care au culminat cu lansarea DVD-ului "10 Ani de Abuzuri, Excese și Imoralități".

Trupa are la activ 4 albume: ”Cocktail Verde” - martie 2003, ”Rom, Fum și Vanilie” - noiembrie 2005, ”Știu, ți se pare absurd...” - iulie 2009, ”I M E N S” - iunie 2015

Cei șase E.M.I.L. sunt: Sorin Bădulescu - voce, Andrei Stoianovici - chitară, Gabi Georgescu - chitară, Barbu Niculae - bas, Chester - tobe, Vlad Staricu - voce.

Apasă pe eveniment pentru informații suplimentare:

Concerte vineri, 10 noiembrie 2017

E.M.I.L.

Loc
Fabrica

rock

Sorin Bădulescu (E.M.I.L.) despre "MELANCoOLIC": "Perioada în care acest album s-a născut coincide cu multe provocări personale

E.M.I.L. a revenit în atenția ascultătorilor cu muzică nouă, toată cuprinsă în "MELANCoOLIC". Mai multe despre proaspătul album ne-a povestit Sorin Bădulescu, solistul și compozitorul trupei, într-un interviu pe care te invităm să-l citești în articol.

Publicat

pe

E.M.I.L. - lansare album "MELANCoOLIC"
E.M.I.L. - lansare album "MELANCoOLIC" │ FOTO: Năluca

La o distanță de aproape 10 ani de la anteriorul album, trupa E.M.I.L. a lansat la sfârșitul lunii ianuarie discul "MELANCoOLIC". Cele 14 melodii spun diferite povești, purtând ascultătorul într-o călătorie cu suișuri și coborâșuri. Ritmuri dinamice se împletesc cu partituri mai temperate, iar versurile ridică întrebări și oferă răspunsuri, trezind astfel un melanj de gânduri și trăiri.

Albumul "MELANCoOLIC" este marcat și de prezența a doi invitați speciali. Ell și Satoshi au colaborat cu E.M.I.L. pentru trei piese de pe acest material. Este vorba despre "Nu Vreau să Pleci", "AltUnivers" și "ær".

Noul disc a beneficiat de un concert de lansare în Expirat pe 25 ianuarie. Mai mult, trupa va porni într-un turneu național de promovare, cu evenimente în Constanța, Timișoara, Cluj-Napoca, Craiova și Baia Mare.

Interviu Sorin Bădulescu despre "MELANCoOLIC":

InfoMusic: Noul album înglobează o combinație de genuri muzicale. Cum ai gestionat această diversitate în procesul de creație și cum ai păstrat coerența în sunetul trupei?

Sorin: În primul rând, existau numitori comuni în muzica pe care o ascultăm noi, de aici e ușor să ai un limbaj similar și să angrenezi toate elementele necesare pentru un produs final. În ceea ce privește coerența, e foarte simplu atunci când ai un singur compozitor, acesta fiind și cazul trupei E.M.I.L. unde eu scriu muzica. Diversitatea genurilor sau a influențelor vine până la urmă din multitudinea de genuri pe care le ascult.

InfoMusic: Care a fost prima piesă scrisă pentru "MELANCoOLIC" și ce rol a jucat ea în imaginea completă a albumului?

Sorin: Prima piesă scrisă este chiar melodia care dă titlul albumului și care a fost compusă acum mult timp, prin 2016. Nu știu ce rol a jucat sau urmează să joace pentru că nu noi determinăm asta, ci comunitatea de ascultători.

InfoMusic: Care sunt principalele teme sau mesaje pe care ai încercat să le transmiți prin acest material?

Sorin: Temele diferă și în general sunt născute din experiențele mele sau din ce observ în jurul meu. Încerc ca versurile să fie credibile, dar nu directe, să existe un efort nu de descifrare, ci mai degrabă de impact, de emoție atunci când realizezi ce înseamnă un vers sau o piesă.

InfoMusic: Există anumite influențe sau experiențe de viață care au contribuit în mod special la acest disc?

Sorin: Absolut, perioada în care acest album s-a născut coincide cu multe provocări personale. Credința și dialogul spiritual, mintea, gândurile, efortul zilnic de a trăi într-o țară ca România, avansul în vârstă și provocările profesionale au determinat o experiență profundă și unică în ceea ce privește versurile.

InfoMusic: "MELANCoOLIC" cuprinde și piese în colaborare cu Ell și Satoshi. Cum a fost să lucrezi împreună cu ei și cu ce amintiri ai rămas din acea experiență?

Sorin: Impresionante experiențele. Pe Elena am cunoscut-o la Cosmin, producătorul nostru, ea fiind chiar sora lui. Îmi doream de mult un collab cu o artistă din România și Elena a ieșit în față imediat.

Satoshi a fost ceva organic, admiram ce face și nu puteam să nu observ "melancolia" din muzica lui. I-am trimis piesele și, la distanță foarte mică, Satoshi ne-a trimis capturile lui.

InfoMusic: Cum crezi că fanii voștri vor reacționa la noile piese? Ai anumite așteptări în legătură cu impactul lor muzical?

Sorin: Nu am nicio așteptare. Nu știu cum o să reacționeze.

InfoMusic: Ce cântece de pe noul album ai alege să interpretezi în concert și de ce?

Sorin: Toate!

InfoMusic: Și că a venit vorba de concerte, lansarea "MELANCoOLIC" a beneficiat de un show special în Expirat. Cum a fost acea seară?

Sorin: Concertul de la Expirat a ieșit demențial, abia așteptăm restul cântărilor din turneu. Îi așteptăm pe fanii noștri pe 8 februarie la Constanța, pe 1 martie la Timișoara, pe 2 martie la Craiova, pe 22 martie la Baia Mare și pe 23 martie la Cluj.

InfoMusic: Dacă ai avea superputeri muzicale, care ar fi ele și cum le-ai folosi?

Sorin: O să aleg două puteri, nu strict muzicale că ar însemna să trișez, dar legate de muzică în general și nu doar. Prima ar fi să am mai multă încredere în mine și să fiu mai prezent în contextul de artist și a doua, mai bold un pic :), să pot să mă susțin din muzică ca să pot la rândul meu să ofer tot. 23 de ani și încă nu sunt acolo so I need a superpower fast :).

InfoMusic: Petreci câteva ore într-un gigantic magazin cu muzică. Cu ce produse pleci în traistă și cum îți justifici alegerile?

Sorin: Plec cu un sistem de in ear nou că mi-a fost furat cel vechi.

Citește în continuare

Trending