Urmărește-ne în Social Media

Premii muzicale

Câștigătorii MTV EMA 2017 și revenirea lui Eminem - VIDEO

Gala MTV EMA 2017 a găzduit revenirea lui Eminem în peisajul muzical. După o pauză de 4 ani de la apariția albumului ”The Marshall Mathers LP 2”, rapper-ul a deschis gala EMA din Londra intrepretând live, în premieră, noul său single ”Walk On Water”. Eminem a fost premiat, de asemenea, pentru Best Hip-Hop, pe lista câștigătorilor aflându-se și Shawn Mendes, Ed Sheeran și Dua Lipa.

Publicat

pe

Eminem @MTV EMA 2017
Eminem @MTV EMA 2017

Dacă anul trecut, gala MTV EMA a purtat amprenta trupei Green Day, ediția din acest an ni l-a readus în lumina reflectoarelor pe Eminem. "Pășind pe apă", la fel ca băieții de la 30 Seconds To Mars, rapper-ul a deschis gala alături de Skylar Grey, deși, în varianta de studio, piesa este înregistrată împreună cu Beyonce.

Noul single "Walk On Water" va fi inclus pe cel de-al 9-lea album de studio al lui Eminem, ”Revival”. Discul va fi lansat anul acesta prin intermediul Aftermath Entertainment, Shady Records și Interscope Records, fiind produs de Eminem, Dr. Dre și Rick Rubin, printre alții.

Revenirea lui Eminem a fost marcată și de un nou premiu MTV, rapper-ul primind trofeul pentru ”Best Hip-Hop”. Cele mai multe premii au mers, însă, la Shawn Mendes, artistul canadian de doar 19 ani plecând acasă cu 3 trofee - Biggest Fans, Best Song și Best Artist.

În lista câștigătorilor MTV EMA s-au aflat și Kendrick Lamar, Ed Sheeran, Dua Lipa, Coldplay, Zayn, 30 Seconds To Mars și Camila Cabello. Premiul pentru Global Icon a mers anul acesta la trupa U2.

Câștigătorii MTV EMA 2017:

  • BIGGEST FANS – Shawn Mendes
  • BEST HIP-HOP – Eminem
  • BEST VIDEO – Kendrick Lamar, ‘Humble’
  • BEST ALTERNATIVE – 30 Seconds To Mars
  • BEST POP – Camila Cabello
  • BEST SONG – Shawn Mendes, ‘There’s Nothing Holding Me Back’
  • BEST NEW – Duo Lipa
  • BEST LIVE – Ed Sheeran
  • BEST ELECTRONIC – David Guetta
  • BEST ARTIST – Shawn Mendes
  • BEST ROCK – Coldplay
  • BEST LOOK – Zayn
  • BEST PUSH – Hailee Steinfeld
  • BEST WORLD STAGE – The Chainsmokers – Live From Isle Of MTV Malta 2017
  • Global Icon - U2

VIDEO MTV EMA 2017: Eminem - "Walk On Water"

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Concerte & turnee

Cât ar costa un concert Eminem în România, potrivit lui Selly

Mulți și-ar dori un concert Eminem în România, inclusiv Selly. Întrebat care ar fi artiștii pe care și-ar dori să-i aducă la Beach, Please!, dacă bugetul ar fi nelimitat, așa zis-ul Slim Shady ar fi primul pe lista sa. Suma pe care Selly ar trebui să o plătească pentru Eminem depășește, însă, bugetul real al întregului festival.

Publicat

pe

Selly la Digi FM
Selly la Digi FM │ FOTO: Captură YouTube

Există artiști pe care organizatorii de festivaluri din România nu și-i permit. Eminem este un astfel de exemplu. Invitat la Digi FM, Selly i-a spus Oanei Zamfir că, în situația unui buget nelimitat, Eminem, The Weeknd, Drake și Travis Scott ar fi în lineup-ul său. Dintre aceștia, cel mai scump ar fi Eminem. Selly a acceptat apoi și provocarea de a răspunde la întrebarea: cât ar costa Eminem?

"Peste 10 milioane de euro", a spus organizatorul Beach, Please!, stârnind uimirea Oanei Zamfir.

Potrivit lui Selly, cel mai scump artist din lineup-ul ultimelor 5 ediții Beach, Please! a costat 3 milioane de euro, deci Eminem ar fi imposibil de inclus în lineup. Mai ales că întregul buget dedicat lineup-ului este de 10 milioane de euro.

"Acum suntem în discuții cu mai mulți artiști. (...) Tot bugetul nostru este 10 milioane. N-am avea bani nici măcar de un Eminem. Asta e realitatea. Sunt anumiți artiști pe care poți să-i aduci și artiști pe care pur și simplu nu ai cum să-i aduci", a concluzionat Selly.

Cum a fost la Beach, Please 2026

Ediția de anul acesta a Beach, Please! s-a desfășurat în perioada 8 - 12 iulie. Pe scenele festivalului au urcat artiști precum Playboi Carti, Don Toliver, Tyla și Future, dar și rapperi și traperi români apreciați, precum BUG Mafia, Deliric și Killa Fonic.

Sâmbătă noapte, pragul festivalului era trecut de peste 150.000 de tineri, un număr record pentru România. Cel mai așteptat moment din weekend a fost cel al concertului susținut de rapper-ul Future.

Extrem de discutat a fost show-ul lui Playboi Carter. Inițial programat pentru joi, 9 iulie, concertul lui Carter a fost anulat. Deși părea imposibil, din cauza agendei încărcate a lui Playboi Carti, organizatorii au reușit să reprogrameze show-ul, rapper-ul ajungând la Beach, Please! sâmbătă, aproape de răsăritul soarelui.

Citește în continuare

Trending