Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Black Lips - un concert live în Club Control

Black Lips, una dintre trupele americane reprezentative ale scenei alternative actuale ajunge în România, în cadrul unui concert ce va avea loc în Club Control pe 25 noiembrie 2017.

Publicat

pe

Black Lips
Black Lips

Black Lips este o trupă de garage rock originară din Atlanta, Georgia. Povestea formației a început în 1999, când Jared Swilley și Cole Alexander, prieteni din copilărie și proaspăt exmatriculați din liceu, hotărăsc să pună bazele unei trupe, animați de pasiunea comună pentru The Stooges și The Ramones.

Universul Black Lips începe să prindă contur prin susținerea unor show-uri live surprinzătoare și pline de energie în diferite baruri și locații din orașul natal. În această perioadă, formația își crează un sound original – garage rock cu influențe blues, psihedelice și punk.

Au trecut 18 ani de atunci, dar pasiunea pentru turneele live nu a părăsit trupa. Black Lips a lansat nu mai puțin de nouă albume de studio și a concertat pe tot globul, din Statele Unite până în India și Orientul Mijlociu.

"Dintotdeauna ne-am dorit să forțăm limitele. Când cineva ne spune că nu putem face ceva, simțim că e de datoria noastră s-o facem. Suferim de opoziționism", a declarat Jared Swilley.

Pentru cel mai recent album, "Satan's Graffiti or God's Art?"Black Lips a făcut echipă cu Sean Lennon, fiul lui John Lennon și al lui Yoko Ono. Sean este cântăreț, compozitor și actor. Înregistrările au avut loc în studioul acestuia, aflat într-o fermă izolată din statul american New York, iar produsul final este oglinda evoluției muzicale a trupei Black Lips.

Discul a beneficiat și de contribuția lui Yoko Ono și Saul Adamczewski (Fat White Family) în rol de co-producător.

Sâmbătă, 25 noiembrie, după ora 21, Black Lips promite publicului bucureștean un show dinamic și antrenant, în compania trupelor locale The Nuggers (București) și Palma Hills (Cluj-Napoca).

Apasă pe eveniment pentru informații suplimentare:

Concerte sâmbătă, 25 noiembrie 2017

Black Lips

Loc
Club Control

Trending