Urmărește-ne în Social Media

Lifestyle

Solistul Stereophonics, copleșit de faptul că Bob Dylan îi apreciază muzica: "E foarte ireal"

Kelly Jones s-a simțit extrem de flatat de un compliment primit de la Bob Dylan. Solistul Stereophonics îl consideră pe veteran ”un fel de Shakespeare al muzicii”, declarând că i s-a părut ireal când a aflat că Dylan îi ascultă muzica.

Publicat

pe

Kelly Jones. solistul Stereophonics
Kelly Jones. solistul Stereophonics

Distins anul acesta cu Premiul Nobel pentru Literatură, Bob Dylan rămâne o personalitate de mare influență în domeniul muzicii, chiar și trupe consacrate, precum Stereophonics, rămânând impresionate de orice compliment venit din partea veteranului.

Deși s-au împlinit nu mai puțin de 20 de ani de când este solistul trupei Stereophonics, Kelly Jones a reacționat ca un puști emoționat atunci când a auzit că idolul său îl apreciază. Într-un interviu acordat anul acesta cu prilejul lansării LP-ului ‘Triplicate’,  Bob Dylan a mărturisit că ascultă Stereophonics și că este chiar printre formațiile sale ”noi” favorite.

“E foarte ireal“, a declarat Kelly Jones pentru revista Rolling Stone, ca răspuns la aprecierea lui Dylan. ”Ştii, am fost crescut cu doi fraţi mai mari şi ei obişnuiau să asculte Creedence şi Neil Young şi Dylan mai tot timpul, cât eram copil. Aşa că atunci când am auzit că ne-a menționat, am avut ceva emoții, până să aflu dacă e adevărat, și apoi am fost foarte, foarte flatat.

Mi-am petrecut mult timp încercând să scriu versuri care să însemne ceva pentru mine, sperând că ele vor însemna ceva și pentru alte persoane. Așa că să auzi că s-a spus așa ceva despre tine, și că a spus-o cineva care pentru tine e un fel de Shakespeare al muzicii...e foarte...e ceva care te lasă blocat. E încurajator, știi?”

Stereophonics pregătește, în prezent, lansarea unui nou album, intitulat ”Scream Above The Sounds”. LP-ul marchează 20 de ani de activitate a trupei, melodiile captând acest moment prin sound și mesaj. Discul va fi lansat oficial pe 3 noiembrie 2017, cel mai recent single extras fiind ”Caught By The Wind”.

Comentează

Trending