Urmărește-ne în Social Media

Muzică nouă

Urmărește-l pe Sam Smith interpretând la SNL noul single "Pray" - VIDEO

Sam Smith a interpretat live pentru prima oară noul single "Pray" în cadrul emisiunii Saturday Night Live (SNL). Melodia este extrasă de pe cel de-al doilea album de studio al artistului, "The Thrill of It All".

Publicat

pe

Sam Smith live@SNL
Sam Smith live@SNL

După single-ul "Too Good At Goodbyes", o piesă ce a urcat pe prima poziție în topurile iTunes din Marea Britanie și Statele Unite, Sam Smith continuă promovarea celui de-al doilea album de studio lansând piesa "Pray". Pentru această melodie, artistul a lucrat cu Timbaland, sound-ul mergând în aceeași direcție gospel trasată și de piesa anterioară.

Show-ul lui Sam Smith din cadrul SNL a evidențiat, încă o dată, ușurința cu care artistul transmite emoție prin vocea sa, linia melodică a piesei "Pray" permițându-i să-și valorifice timbrul.

"Pray" poate fi descărcată automat de către toți cei care precomandă noul album “The Thrill of It All”. Povestind despre procesul creativ din spatele acestui disc, Sam Smith a mărturisit că s-a bucurat să lucreze din nou cu Jimmy Napes, cu care mai colaborase înainte pentru piesele "Stay With Me" și "Writing's on the Wall" (soundtrack-ul Bond premiat cu Oscar).

”În timp ce compuneam pentru album, a fost important să simt că mi-e frică și că sunt pus în fața unei noi provocări.”

VIDEO: Sam Smith - "Pray" (live@SNL)

Albumul “The Thrill of It All” va fi lansat pe 3 noiembrie.

Tracklist "The Thrill of It All":

  1. "Too Good At Goodbyes"
  2. "Say It First"
  3. "One Last Song"
  4. "Midnight Train"
  5. "Burning"
  6. "Him"
  7. "Baby, You Make Me Crazy"
  8. "No Peace" (feat. YEBBA)
  9. "Palace"
  10. "Pray"

U.S. Deluxe Edition bonus tracks:

  1. "Nothing Left For You"
  2. "The Thrill Of It All"
  3. "Scars"
  4. "One Day At A Time"

Cu primul său album, ”In The Lonely Hour”, Sam Smith a scris istorie: materialul a stabilit un nou record, staționând 67 de săptămâni consecutive în Top 10 Official Albums Chart UK. Deși a fost un album de debut al unui artist englez, necunoscut publicului până atunci, LP-ul a reușit performanța de a urca până pe poziția a doua în topul american Billboard 200, fiind totodată dublu certificat cu platină pentru vânzări ce au depășit două milioane de copii.

Concerte & turnee

UNTOLD 2024 anunţă primii artişti: britanic premiat cu Oscar, trupă legendară de muzică EDM

Organizatorii UNTOLD Festival 2024 au anunţat în primele zile din luna decembrie câteva nume pentru festivalul programat la anul. E vorba despre o trupă de muzică EDM din Suedia, dar şi despre un artist britanic cap de afiş în ultimii ani.

Publicat

pe

Prima zi UNTOLD 2023
Prima zi UNTOLD 2023 │ FOTO: Alive Coverage

Sam Smith e primul nume, iar pe el trebuia să îl vedem în România în vara lui 2023, în cadrul festivalului Summer In the City. Din păcate nu a mai ajuns şi a fost înlocuit de Jason DeRulo. Ei bine, Sam va ajunge în ţara noastră, dar la Cluj-Napoca, în august 2024.

Sam Smith are la activ un Oscar, un Glob de Aur şi 5 premii Grammy, la cele mai importante categorii: Best Pop Vocal Album, Best New Artist, Record of the Year şi Song of the Year. Sam Smith a mai luat acasă şi două trofee Brit Awards: Best British Breakthrough şi Global Success Award. Premiul Oscar venea în anul 2016, alături de Globul de Aur pentru piesa "Writing's On the Wall", de pe coloana sonoră a filmului "James Bond - Spectre".

Celălalt nume anunţat oficial este Swedish House Mafia, trio de DJ reunit acum câţiva ani după aproape un deceniu de pauză. E vorba despre Axwell, Sebastian Ingrosso şi Steve Angello. Aceşti pionieri EDM sunt figuri cât se poate de relevante în zona progressive house şi în cultura dance. Cei 3 suedezi pulsează de euforie şi au un sound specific.

Printre hiturile lor se numără "One (Your Name)", featuring cu Pharrell, care a urcat pe locul întâi în Billboard Dance Chart Breakout, dar şi "Miami 2 Ibiza", la care au colaborat cu Tinie Tempah. În mai 2011 Swedish House Mafia lansa "Save the World", un hit care a urcat pe locul 10 în UK. În 2013 îşi încheia activitatea, pentru o reunire în 2019 şi o revenire cu muzică nouă în 2021.

Până să vedem aceşti artişti la UNTOLD Festival 2024, vă reamintim că există şi UNTOLD Dubai, care are loc între 15 şi 18 februarie 2024. Se desfăşoară la Expo City Dubai, iar pe scenele de acolo vor urca Armin van Buuren, Bebe Rexha, Don Diablo, Ellie Goulding, G-Eazy, Hardwell, Major Lazer Soundsystem, Paul Kalkbrenner şi Timmy Trumpet.

Citește în continuare

Trending