Lista nominalizărilor Rock and Roll Hall of Fame 2018 anunţată: Rage Against the Machine şi Bon Jovi incluşi
Finalul de an ne aduce şi lista nominalizaţilor la Rock and Roll Hall of Fame 2018. Au rămas 19 finalişti, anunţaţi oficial în ultima săptămână. Avem câteva nume mari, dar şi câteva surprize şi clasici care ar fi putut fi incluşi în top şi acum 10 ani.
Nominalizaţi în premieră la Rock and Roll Hall of Fame 2018 sunt Rage Against the Machine, Eurythmics, Bon Jovi, Radiohead and Judas Priest. Pe listă se află şi Dire Straits, Kate Bush, The Moody Blues, Nina Simone şi Sister Rosetta Tharpe. Toate aceste nume sunt la prima propunere din carieră, dar avem şi nume familiare care au mai fost propuse, precum Depeche Mode, The Cars sau The Zombies.
O surpriză este apariţia lui LL Cool J printre nominalizări şi mai mult decât atât este pentru a patra oară când este propus acest artist. Pentru a fi ales în acest club select o trupă sau un artist trebuie să fi lansat primul său disc comercial cu cel puţin 25 de ani înainte de anul includerii în Hall of Fame. Votarea se realizează în rândul a peste 900 de artişti, istorici şi reprezentanţi ai industriei muzicale. Se vor lua în calcul influenţa asupra culturii muzicale, lungimea carierei, influenţa asupra altor artişti şi inovaţia.
Fanii muzicii vor avea un cuvânt de spus evident, putând vota la această adresă web. Cei mai populari 5 artişti aleşi de public vor intra într-o selecţie specială, asociată cu cea principală. În decembrie aflăm finaliştii, iar ceremonia de inducere în Rock and Roll Hall of Fame are loc pe 14 aprilie 2018. Va fi transmisă pe HBO şi se va desfăşura la Public Auditorium în Cleveland.
Nominalizaţi Rock and Roll Hall of Fame 2018:
Bon Jovi
Kate Bush
The Cars
Depeche Mode
Dire Straits
Eurythmics
J. Geils Band
Judas Priest
LL Cool J
MC5
The Meters
Moody Blues
Radiohead
Rage Against the Machine
Rufus featuring Chaka Khan
Nina Simone
Sister Rosetta Tharpe
Link Wray
The Zombies
În 2017 Pearl Jam au fost introduşi în acest club select, împreună cu Joan Baez, Tupak Shakur, Journey, Yes şi Electric Light Orchestra.
Avanpremiera filmului Depeche Mode: M - Când muzica devine doliu și dans
Aseară am avut șansa să fiu la avanpremiera Depeche Mode: M și încă port în mine senzația că am fost martoră la ceva mult mai mare decât un film. A fost o experiență care mi-a reamintit, cu o luciditate emoționantă, că nu suntem veșnici. Muzica poate deveni puntea dintre viață și moarte, dintre ceea ce pierdem și ceea ce ne rămâne, iar uneori dansul, durerea și bucuria pot coexista, chiar în același cadru.
Poster oficial film Depeche Mode: M │ FOTO: Depeche Mode www.facebook.com
Conceput și regizat de cineastul mexican Fernando Frias, filmul surprinde cadre din cele trei concerte sold-out ale trupei în Mexico City, la care au participat peste 200.000 de fani, combinând imagini din concerte cu interludii interpretative și materiale de arhivă. Astfel, este celebrată influența globală a trupei, explorând în același timp legătura profundă dintre muzică, mortalitate și tradiția mexicană.
Filmul nu urmărește structura clasică a unui concert filmat integral. Nu regăsim întregul setlist, ci doar anumite piese, alese parcă nu pentru a reda fidel show-ul, ci pentru a susține un fir emoțional, aproape ritualic. Fiecare creație este însoțită de secvențe din arhive, momente vizuale și reflecții filmate care amplifică sensul întregii povești. Nu este doar un concert, ci o contemplare sonoră asupra disparițiilor, legăturii puternice cu fanii și a demnității cu care întâmpinăm fragilitatea existenței.
Am avut norocul să fiu martoră la patru concerte din turneul "Memento Mori", iar fiecare spectacol a fost o călătorie în sine, o punte între durere și speranță, o celebrare a vieții în fața inevitabilului. Acele patru seri m-au conectat nu doar cu muzica, ci și cu un sentiment comun de efemeritate și de dorință de a trăi cu adevărat, acum și aici. În marea de spectatori în care mă aflam, am înțeles că nu am în fața mea doar show-ul uneia dintre cele mai bune formații din lume, ci particip la o formă de catharsis colectiv, un fel o promisiune că vom atinge din nou părti din absolut împreună, privind dincolo de pragul morții.
Moartea neașteptată a lui Andrew Fletcher a lăsat o amprentă adâncă, evident prin motivele și piesele care au fost promovate ca single-uri de pe acest album. În timpul piesei "World in My Eyes", pe ecran a fost proiectată imaginea lui Andy, iar mulțimea a ridicat în semn de respect fotografii cu el. Acest moment, ca o reverență tăcută, a devenit pe parcursul tuturor spectacolelor un tribut emoționant pentru o prezență care continuă să trăiască în inimile tuturor care au apreciat rolul acestuia în destinul trupei.
La un moment dat, vocea lui Dave Gahan răsună puternic: "Remember!" - ca un strigăt care nu e doar pentru fani, ci pentru întreaga omenire. Ca o chemare de a nu uita ce contează cu adevărat, de a păstra vii amintirile, legăturile, oamenii. Este acel reminder profund că, dincolo de zgomot, trecerea ireversibilă a timpului și pierderi, ceea ce dăinuie este emoția trăită împreună.
Iar atunci când Dave ajunge la "Reach out and touch faith", simți că nu mai e doar un vers, ci un îndemn profund. Un apel la a nu uita că, dincolo de haosul lumii de astăzi, avem încă nevoie de credință - în ceva, în cineva, în noi. Se punctează că nevoia de a te apropia, a simți, a crede nu sunt gesturi naive, ci forme esențiale de rezistență, în mijlocul fragilității noastre "down to the bone".
Finalul filmului m-a atins adânc, aducând în prim-plan Epopeea lui Ghilgameș, un erou care înțelege că nemurirea nu înseamnă să trăiești veșnic, ci să rămâi viu în sufletele și amintirile celor pe care i-ai iubit și care te iubesc. Este o lecție despre cum faptele și legăturile noastre pot să dăinuie dincolo de timp, oferindu-ne o formă de eternitate plină de sens.
Lansarea concertului pe DVD și a pieselor în mod integral în toate formatele se va realiza pe 5 decembrie, urmând să fie incluse și patru noi creații, "In The End" (compusă de Martin Gore și Richard Butler), fiind lansată chiar astăzi și păstrând linia albumului:
"We're waiting For the day For hope to come our way For something to believe in To nullify this feeling Looking for a sign A light to guide the blind To save us from our death throes Where did all the time go?"
"Depeche Mode: M" distribuit aici de QRIOS Interactive va fi proiectat în cinematografele din toată lumea doar în datele de 28 și 30 octombrie și vă recomand să nu pierdeți această experiență emoționantă, o meditație profundă asupra vieții, a pierderii și a speranței. Răspundeți prezent invitației de a vă aduce aminte că deși timpul nostru aici este limitat, fiecare clipă trăită în adevăr și credință, cu intenție și curaj dă un real sens existenței noastre.
Radiohead vine în Europa; Trupa a anunțat primul turneu din ultimii 7 ani
După 7 ani de pauză, englezii de la Radiohead s-au reîntâlnit la repetiții și au hotărât să plece în turneu. Dorul de scenă îi va aduce în Europa, formația anunțând 20 de concerte destul de aproape de România, respectiv în Italia, Spania și Germania.
Thom Yorke, vocalistul Radiohead │ FOTO: Captură YouTube Radiohead / Live in Berlin
Radiohead a anunțat miercuri primele concerte ale formației după 7 ani de la ultimul lor turneu, ce promova albumul "Moon Shaped Pool". În 2018 se întâmpla asta, cu un an înainte formația fiind unul dintre headlinerii festivalului Glastonbury. De atunci, fanii au tot sperat că formația va reveni. Veștile bune au venit în cele din urmă pentru fanii europeni, care îi vor putea vedea pe britanici live chiar în 2025, în lunile noiembrie și decembrie.
"Anul trecut, ne-am întâlnit să repetăm, doar de dragul de a o face.
După o pauză de șapte ani, a fost o senzație foarte plăcută să cântăm din nou piesele noastre și să ne reconectam cu o identitate muzicală care s-a întipărit adânc în fiecare dintre noi cinci.
De asemenea, repetițiile ne-au făcut să vrem să susținem câteva concerte împreună, așa că sperăm că veți putea ajunge la una dintre următoarele date.
Deocamdată, vor fi doar acestea, dar cine știe unde ne vor duce", a scris bateristul formației, Philip Selway, într-un mesaj pe Instagram.
Trupa va susține câte patru concerte în 5 locații din Europa. În noiembrie, Radiohead va ajunge în Spania, Italia și UK, iar în decembrie în Germania. Biletele pentru aceste concerte vor fi puse în vânzare vineri, 5 septembrie. Ele vor putea fi cumpărate exclusiv de către cei care se înregistrează pe site-ul trupei, radiohead.com.
Datele turneului european Radiohead din 2025:
Movistar Arena, Madrid, Spania - 4, 5, 7 și 8 noiembrie
Unipol Arena, Bologna, Italia - 14, 15, 17 și 18 noiembrie
The O2, London, UK - 21, 22, 24 și 25 noiembrie
Royal Arena, Copenhaga, Danemarca - 1, 2, 4 și 5 decembrie
Uber Arena, Berlin, Germania - 8, 9, 11 și 12 decembrie
Thom Yorke ajungea în România în iunie 2024, cu trupa The Smile, din care face parte și Johnny Greenwood. Evenimentul a avut loc la Arenele Romane, iar în deschidere a cântat britanicul James Holden.
Radiohead este considerată una dintre trupele care au contribuit major la dezvoltarea rock-ului alternativ. Formată din Colin Greenwood, Ed O'Brien, Philip Selway, Thom Yorke și Jonny Greenwood, trupa și-a început activitatea în urmă cu 40 de ani, oferind publicului albume de referință precum "OK Computer" și "Kid A".
Două surprize de la Bon Jovi; trupa a lansat o piesă nouă și o colaborare cu Bruce Springsteen - VIDEO
Bon Jovi își revizuiește albumul "Forever", lansat anul trecut, și îi aduce un suflu nou prin intermediul unor colaborări speciale. Trupa americană le oferă ascultătorilor nu una, ci două mostre din această versiune, lansând piesele "Red, White And Jersey" și "Hollow Man" (feat. Bruce Sprinsteen). Mai multe detalii și video în articol.
Concert Bon Jovi pe 21 iulie 2019 în Piața Constituției din București │ FOTO: Ionut Paraschiv / InfoMusic.ro
Bon Jovi va lansa versiunea "Forever (Legendary Edition)" pe 24 octombrie, prin intermediul casei de discuri Island Records. Noul material va include colaborări cu Bruce Springsteen, Jelly Roll, James Bay, Robbie Williams, Jason Isbell, Ryan Tedder, The War And Treaty, Joe Elliott (Def Leppard), Lainey Wilson, Avril Lavigne și Marcus King. Mai mult, tracklistul "Forever (Legendary Edition)" este deschis de o piesă nouă - "Red, White And Jersey". Este o compoziție optimistă, dinamică, ce vorbește despre dragostea trupei pentru orașul natal.
În ceea ce privește "Hollow Man", Bon Jovi și Bruce Springsteen adoptă un ton mai serios, punând în versuri întrebări filosofice și imagini metaforice. Balada a fost și ea lansată oficial, alături de un videoclip cu versuri.
"Acest album este mai mult decât o simplă colecție de colaborări, este un album născut din necesitate. Vindecarea corzilor mele vocale a fost o călătorie bine documentată care s-a desfășurat în timpul lansării albumului <<Forever>> în 2024. Cântam bine în studio pentru înregistrări, dar cerințele vocale și rigorile turneelor erau încă puțin inaccesibile pentru mine. Fără posibilitatea de a face turnee la acea vreme, am continuat să lucrez în studio și am chemat câțiva prieteni, cântăreți grozavi, artiști, muzicieni, niște oameni minunați.
Rezultatul este un album cu o perspectivă nouă și un spirit nou - un album de colaborare care dovedește că ne descurcăm cu toții în această lume cu puțin ajutor din partea prietenilor noștri. Simt o bucurie și o recunoștință imense lansând acest album și cred că se vede în muzică. Pot spune cu certitudine că există întotdeauna ceva mai mare decât <<MINE>>, și acela este <<NOI>>", a transmis Jon Bon Jovi.
TRACKLIST "Forever (Legendary Edition)":
Red, White, and Jersey
Legendary (ft. James Bay)
We Made It Look Easy (ft. Robbie Williams)
Living Proof (ft. Jelly Roll)
Waves (ft. Jason Isbell)
Seeds (ft. Ryan Tedder)
Kiss The Bride (ft. Billy Falcon)
The People’s House (ft. The War & Treaty)
Walls Of Jericho (ft. Joe Elliott)
I Wrote You A Song (ft. Lainey Wilson)
Living In Paradise (ft. Avril Lavigne)
My First Guitar (ft. Marcus King)
Hollow Man (ft. Bruce Springsteen)
We Made It Look Easy / Hicimos Que Pareciera Fácil (ft. Carin León)
VIDEO: Bon Jovi - Red, White And Jersey
Lyric video: Bon Jovi & Bruce Springsteen - Hollow Man