Urmărește-ne în Social Media

Muzică nouă

Jo a lansat piesa "Stinge-mi luna" - AUDIO

În ton cu anotimpul ploios, Jo lansează o piesă melancolică, intitulată “Stinge-mi luna”. Piesa a fost interpretată în premieră la un eveniment privat, în cadrul căruia artista și-a sărbătorit ziua de naștere.

Publicat

pe

JO
JO

Noul single al lui Jo este disponibil pe platformele de streaming și download, inclusiv pe YouTube.

“«Stinge-mi luna» este o piesă în care îmi cânt sufletul și sper ca noul single să se bucure de succes! Mulțumesc tuturor pentru susținere! Vă iubesc!”, declară Jo.

Piesa "Stinge-mi luna" este compusă de Șerban Cazan, Andrei Tiberiu Maria, Florin Boka si Theea Miculescu, iar textul este scris de Serban și Theea Miculescu.

“Single-ul «Stinge-mi luna» este foarte sincer și reprezintă o parte din povestea lui Jo. Este prima colaborare dintre HaHaHa Production și Jo. A fost ceva spontan, fără să planuim nimic înainte. Suntem mulțumiți cu toții de ceea ce a ieșit și sperăm să vă placă mult”, a detaliat Șerban Cazan.

AUDIO: Jo - "Stinge-mi luna"

Până la vârsta de 18 ani, JO, pe numele său real Ioana Anuța, a avut participări de succes la numeroase concursuri, printre care: Locul 1 la Cerbul de Aur Jr, Locul 2 la Mamaia Copiilor, iar în 2009 a reprezentat România la Eurovision Junior cu piesa "Ai puterea în mâna ta". În 2012, a participat la X Factor, unde s-a clasat pe locul al doilea în finala concursului. A fost cooptată apoi de Cat Music și Famous Production, lansând piese cu priză la public precum ”Șoapte”, ”Mesajul meu”, ”Cu un picior în Rai”, ”Până vara viitoare” (Jo feat. Randi), ”Nimeni nu-i perfect” (GEØRGE feat. Jo), ”Lasă-mă pe mine” (Uddi feat. Jo), ”Cu un picior în rai”.

Cel mai recent hit al artistei este “Până vara viitoare”, cea de-a doua colaborare a sa cu Randi și continuarea piesei “Mă întreabă inima”.

Concerte & turnee

Smiley, Alina Eremia, Feli cântă la Big Little Festival, un eveniment dedicat conexiunii dintre părinți și copii

Între 21 și 23 iunie, Cetatea Râșnov și Dino Parc Râșnov se transformă într-un loc în care cei mari și cei mici se vor distra cu cele mai tari concerte și activități. Prima ediție Big Little Festival, singurul festival din Europa de Est dedicat exclusiv conexiunii dintre părinți și copii, promite să fie memorabilă. Te invităm să afli mai multe detalii despre bilete și program.

Publicat

pe

Artiști Big Little Festival 2024
Artiști Big Little Festival 2024 │ FOTO: Big Little Festival

Râșnov, localitatea aflată în centrul țării, cu nenumărate atracții, locuri de cazare și peisaje de vis, va deveni în primul weekend din vacanța de vară capitala distracțiilor în familie cu prilejul Big Little Festival care va avea 3 zone mari, diverse și atractive de desfășurare.

Nerf Arena, HaHaHa Production Music Camp, Slime Fest, Competiția Familiilor - un maraton de jocuri vechi și noi, Live Cooking Area, Gaming Area cu competiții de Minecraft, FIFA sau BrawlStars, Lego și Nintendo, zone interactive de lectură, spectacole de teatru, ateliere de yoga, aerobic, dans, pictură, tatuaje, gătit, zonă de filme și desene animate vor fi parte din experiențele care vor aduce copiii de ieri și de azi împreună.

Ce artiști cântă la Big Little Festival 2024

Smiley, Alina Eremia, Feli, Jean Gavril, Bibi, Andra Gogan, Jo, Mario Fresh, Mark Stam, Nicole Cherry, Cabron, Misha Miller sunt doar câțiva dintre artiștii care vor cânta, dar se vor și juca la Big Little Festival alături de prezentatorul Cosmin Seleși și cele 15 000 de familii, aproximativ 50 000 de persoane, așteptate să participe în spațiul de peste 11 hectare amenajat în cel mai creativ și colorat mod pentru a sărbători relația părinte-copil prin experiențe în tandem unice în România.

Program Big Litte Festival 2024

Vineri, 21 iunie

  • Bibi
  • Misha Miller
  • Alina Eremia
  • Jean Gavril

Sâmbătă, 22 iunie

  • Smiley
  • Andra Gogan
  • Feli
  • Mark Stam

Duminică, 23 iunie

  • Mario Fresh
  • JO
  • Cabron
  • Nicole Cherry

Biletul de festival deschide porțile Dino Parc Râșnov

Dino Parc Râșnov, Marele Câștigător al Premiului Telespectatorilor "Destinația anului 2023", și al categoriei Parcuri de distracție și aventură, va putea fi vizitat gratuit în weekendul 21-23 iunie, de către toți posesorii de bilet de acces la Big Little Festival. Acesta este cel mai mare parc de dinozauri din sud-estul Europei, dar și un muzeu în aer liber, situat în mijlocul pădurii transilvănene.

Cu o suprafață de peste 4 hectare, Dino Parc Râșnov găzduiește peste 120 de dinozauri certificați științific, reproduși în mărime naturală, conform celor mai recente descoperiri paleontologice. Pe lângă traseul impresionant cu 120 de dinozauri, parcul dispune și de locuri de joacă pentru copii, căsuțe în copaci cu expoziții științifice, un cinematograf, o cameră labirint cu lasere și alte zone interactive.

Cetatea Râșnov transformată într-o bibliotecă de basm

Cetatea Râșnov, aflată la 2 minute de mers pe jos de Dino Parc Râșnov, va deveni cu ocazia festivalului Cetatea educației, a jocului și a învățării prin joc. Decorată precum o bibliotecă nonconformistă, cu rafturi pline cu cărți de răsfoit, cu standuri de vânzare de carte, cu locuri amenajate cu perne, balansoare și hamace, ideale pentru citit, cu băncuțe pentru părinți și copii și mese de creație pentru desenat, pictat, modelat, decupat și bricolat, Cetatea Râșnov va fi locul perfect pentru activități de educație și distracție părinți-copii prin cultură. Ateliere artistice pentru copii, întâlniri cu autorii de cărți pentru copii, cu actori și păpușari, ateliere de face painting și de transformare în personaje celebre, toate vor fi parte din metamorfoza istoricei Cetăți Râșnov în filă de istorie fericită de familie.

Copiii de ieri și azi împreună

Platoul de 3000 de mp de la baza Dino Parc Râșnov va fi amenajat ca un orășel al distracției, creat și construit în spiritul conceptului primei ediții: Copiii de ieri și azi împreună. Copiii de ieri (părinții) vor avea posibilitatea să se joace jocurile copilăriei lor împreună cu copiii de astăzi și invers. Aici vor fi amenajate zone VERSUS: șotron vs. Dance Revolution, țeavă cu cornete vs. Nerf, Baba Oarba vs VR, "șapte pietre" vs. Lego, V-ați ascunselea vs. Treasure Hunt etc.

Main stage-ul pentru concertele marilor artiști, art stage-ul pentru spectacole de teatru, studiourile de creație muzicală ale HaHaHa Production și cel de creație multimedia, zona de gaming, organizată de Bucharest Gaming Week, zona de console, de tehnologie, de laptopuri și de mobile, zona retro cu Arcade Machines, zona Nintendo vor aduce variante infinite de interacțiune părinți-copii.

Distracție la cort

Organizatorii pun la dispoziția familiilor amatoare de experiențe complete și palpitante alături de copiii lor un număr limitat de pachete de cazare la cort în cadrul Big Little Festival, în care vor fi incluse activități nocturne de observare a stelelor și planetelor, precum și alte provocări memorabile.

800 de persoane dansează pe Calea Victoriei - flashmob-manifest

Big Little Festival va fi anunțat oficial și public printr-un flashmob-manifest în care cel puțin 800 de copii și părinți vor dansa sincron și își vor cânta și striga dorința de a-și petrece cât mai mult timp împreună. Flashmob-ul-manifest se va desfășura în cadrul evenimentului "Străzi Deschise", pe Calea Victoriei, în zona Bisericii Kretzulescu duminică, 14 aprilie, de la ora 11 unde sunt așteptați să participe toți părinții și copiii care își doresc timp și joacă împreună.

Prețuri bilete Big Little Festival 2024

  • Abonamentele și biletele pe zi se găsesc online, la prețuri ce pornesc de la 125 lei (+comision). Pentru mai multe detalii despre bilete și modalitatea de achiziționare, accesează agenda InfoMusic.
  • Activitățile din cadrul Big Little Festival sunt gratuite, pe baza biletului de intrare ce include și accesul în Dino Parc și în Cetatea Râșnov.
  • Accesul la Big Little Festival este permis doar pe baza biletului de intrare și doar împreună cu un copil în grup. Niciun adult nu poate cumpăra separat bilet la Festival, doar împreună cu un copil, alături de care să-și petreacă timpul, să se joace, să concureze, să râdă și să se distreze, pentru că misiunea Big Little Festival este să creeze scena perfectă de joacă pentru copiii de ieri și de azi împreună.
Citește în continuare

Emisiuni radio-tv

Opt perechi de celebrități participă la cel de-al 20-lea sezon "Te cunosc de undeva!"

"Te cunosc de undeva!" le pregăteşte telespectatorilor un sezon cu energie la puterea 20 şi foarte multe surprize. Opt echipe au acceptat provocarea spectaculosului show al transformărilor şi vor putea fi urmărite în curând pe Antena 1 şi AntenaPLAY.

Publicat

pe

Concurenţi "Te cunosc de undeva!" sezonul 20
Concurenţi "Te cunosc de undeva!" sezonul 20 │ FOTO: Antena 1

Numeroase surprize, provocări majore și transformări memorabile sunt doar câteva dintre ingredientele celui de-al 20-lea sezon "Te cunosc de undeva", ce va avea premiera pe 17 februarie, de la ora 20:00. Transforming show-ul promite un sezon cât o petrecere imensă, care adună laolaltă toată muzica lumii, pe cea mai mare scenă.

Ei sunt concurenţii "Te cunosc de undeva!" sezonul 20

  • Ilona Brezoianu şi Florin Ristei
  • Emi şi Cuza
  • Connect-R şi SHIFT
  • Jo şi Liviu Teodorescu
  • Eliza Natanticu şi Zarug
  • Barbara Isasi şi Bella Santiago
  • Alexia Țalavutis şi Dima Trofim
  • Paula Chirilă şi Romică Țociu

"Pornim în sezonul 20 cu gânduri de pace, însă este liniştea dinaintea furtunii, pentru că vrem să câştigăm! Dacă sezonul trecut am luat locul 3, sezonul acesta ţintim cel puţin locul doi!", dezvăluie Connect-R, care mai spune că cel mai teamă, în acest sezon, îi este de colegi: "Sunt foarte buni toţi! Se anunţă un sezon foarte greu pentru noi, dar foarte bun pentru telespectatori!"

Partenerul lui de transformări, SHIFT, e hotărât însă să nu uite nici de distracţie: "

"Sunt mai relaxat acum, mă simt bine şi îmi doresc sincer să mă distrez mult mai tare! Data trecută am luat lucrurile prea în serios, am început să mă distrez abia spre finalul sezonului!"

Cu mult calm ies la joc Alexia şi Dima, matinalii de la Antena Stars în sezonul 20 "Te cunosc de undeva!":

"Ne place să ne facem treaba cât mai bine, suntem perfecţionişti, iar treaba asta ne cam încurcă puţin. Ne-am propus să fim calmi, nu ştim cât de mult o să reuşim, important este ca cei de acasă să primească energia noastră bună, energie la 2.20, aşa cum este sezonul acesta <<Te cunosc de undeva!>>. Experienţa acestui show este cea mai tare pe care am trăit-o până acum, sunt pregătită pentru un nou sezon şi, mai ales, sunt pregătită pentru noile provocări pe care ni le-a pregătit ruleta!", a dezvăluit Alexia Ţalavutis.

Surprizele se ţin lanţ în sezonul 20 "Te cunosc de undeva!", astfel că telespectatorii vor putea descoperi şi o echipă total neaşteptată, formată din Eliza Natanticu şi Zarug:

"Cu siguranţă cei de acasă nu se aşteptau la un asemenea duet, cum şi noi doi am avut plăcuta surpriză să descoperim o chimie fantastică între noi! Mă simt ca şi cum îl cunosc de 100 de ani, iar asta îmi dă exact starea de relaxare de care am nevoie. Zarug e partenerul perfect, mă face să râd mereu, e un super coleg, nu puteam să am alături pe cineva mai bun! Sigur o să câştigăm experienţă împreună şi o să ne bucurăm enorm de fiecare moment", a spus Eliza.

Zarug a adăugat:

"Îmi era viaţa mult prea uşoară şi m-am gândit să mi-o complic cu o harpie! ( n.r. râde). Doar că, ce să vezi, s-a dovedit că este cea mai simpatică şi mai drăgută colegă ever! Îmi place la nebunie echipa noastră! Rămâne, în cazul meu, ce mai mare temere legată de coregrafie, însă vreau să mă distrez! Sezonul ăsta este 100% pentru distracţie şi involuntar ne-am propus să mai distrugem şi nişte limitări personale şi psihologice, căci, ce să vezi, de coregrafie n-am scăpat!"

Show-ul transformărilor totale şi totodată una dintre cele mai longevive emisiuni din România, "Te cunosc de undeva!", revine la Antena 1 cu cel de-al 20-lea sezon, din 17 februarie, în fiecare sâmbătă, de la 20.00.

Citește în continuare

Concerte & turnee

Află ce concerte în aer liber au loc de Revelion 2024

A început numărătoarea inversă pentru trecerea în noul an, eveniment celebrat cu muzică și dans. Pentru cei care nu vor să stea acasă în noaptea dintre ani, dar nici nu vor să dea o avere pentru o petrecere la restaurant, există și varianta unui concert în aer liber, cu acces gratuit. Îți prezentăm câteva idei în acest sens.

Publicat

pe

Fan filmând cu telefonul concertul
Fan filmând cu telefonul concertul │ FOTO: Ionut Paraschiv / InfoMusic.ro

Tradiția Revelionului în aer liber continuă și în acest an cu spectacole în marile orașe din țară. Românii și străinii, deopotrivă, sunt așteptați să-i asculte live pe cei mai apreciați artiști, să fredoneze piese cunoscute și să își etaleze cele mai bune mișcări de dans. Temperaturile primăvăratice oferă cadrul perfect pentru o distracție în aer liber, ce va fi încununată de spectaculoase focuri de artificii la miezul nopții.

Reverie de iarnă - Revelion 2024 în București

Primăria Sectorului 3 continuă tradiționala petrecere de Revelion din Parcul Titan și organizează pe 31 decembrie un eveniment la care nume sonore din industria muzicală vor participa. Smiley, Irina Rimes, Holograf, Bitză, Cobzality, Alexia și Sasha Lopez vor urca pe scenă și vor bucura spectatorii cu cele mai îndrăgite piese.

Revelion 2024 în Arad

Orașul Arad va găzdui tradiționalul spectacol dedicat trecerii dintre ani pe platoul din fața Primăriei. Pe scenă vor urca Cargo, Dragoș Moldovan, trupa Progresiv A și Springtime Band.

Revelion 2024 în Brașov

Piața Sfatului din Brașov găzduiește o dublă petrecere de Revelion. Pe 30 și 31 decembrie, participanții vor asculta muzică de la Partydul Kiss FM, Cosmin Soare, Lexu, ROA, DJ Dark, MC Marian Maican și Paul Groove.

Revelion 2024 în Cluj-Napoca

În Piața Unirii din Cluj-Napoca a fost pregătită o petrecere cu artificii, concerte și șampanie. Programul ultimei zile a anului 2023 va fi deschis de Ad Libitum Voices care urcă pe scena din Piața Unirii la ora 22:00, urmată de trupa Compact la ora 23:00.

Tot în Piața Unirii va avea loc un impresionant spectacol de artificii la ora 00:00, care va marca trecerea în Noul An. Concertele continuă cu trupa Royal Avenue de la 00:10.

Revelion 2024 în Craiova

Trecerea în noul an va fi celebrată la Craiova printr-un show incendiar, ce se va desfășura pe Strada A.I. Cuza, Zona Universitate. Pe scenă vor urca MIRA, Raluka x Balkanic, DJ Emil Safta, The Southern Coackroachers și MC Cringureanu Tom.

Revelion 2024 în Iași

Primăria Municipiului Iași va organiza în noaptea dintre ani o petrecere de Revelion ce va avea loc în Piața Palatului Culturii. Andra Botez, DJ Line, JO și JUNO vor susține concerte începând cu ora 21:00.

Revelion 2024 în Sibiu

Trecerea dintre ani va fi celebrată la Sibiu printr-un adevărat spectacol organizat în Piața Mare. Pe scenă vor urca Lupii lui Calancea și Surorile Osoianu, împreună cu o orchestră folclorică. Artiștii au conceput un show cu muzică și lumini ce va dura aproximativ 2 ore. De warm-up se va ocupa DJ Funky Drop, care își va începe set-ul o oră mai devreme.

Revelion 2024 în Timișoara

Pe 31 decembrie, timișorenii sunt așteptați în Piața Victoriei la o petrecere de Revelion de neratat, unde vor interpreta The Motans, Pragu' de Sus, Dincolo de Ziduri, Phaser, Blazzaj, TM Groove, Versus, Monokrom.

Citește în continuare

Trending