Urmărește-ne în Social Media

Muzică nouă

Ascultă noul single Evanescence cu sound electronic, "Imperfection" - AUDIO

După ce şi-a reorchestrat piesele mai vechi, Evanescence lansează şi o piesă nouă, numită "Imperfection". Melodia are un sound proaspăt, marcat de percuţii şi sample-uri electronice.

Publicat

pe

Evanescence Synthesis
Evanescence Synthesis │ FOTO: Evanescence

Acest single este extras de pe viitorul album "Synthesis", care va debuta pe 10 noiembrie. Melodia este inedită prin prisma combinaţiei între elemente simfonice şi electronice, perfect integrate cu vocea înălţătoare a lui Amy Lee. "Imperfection" este una dintre cele două melodii noi scrise pentru LP-ul din 2017. Trupa a lucrat cu producătorul Will Hunt şi compozitorul David Campbell pentru a reorchestra piesele grupului într-o variantă modernă.

Amy Lee consideră "Imperfection" drept cea mai importantă melodie de pe album, fiind scrisă din perspectiva unei persoane "rămase în urmă". E vorba despre persoana care rămâne în viaţă după ce cineva se sinucide sau o părăseşte. Fanii Evanescence vor avea o ocazie unică de a auzi piesele trupei cântate live cu o orchestră amplă în Las Vegas pe 14 octombrie.

Despre acest proiect Amy Lee a declarat următoarele:

Aceasta e prima oară când suntem în turneu cu o orchestră şi sunt încântată să cânt astfel, să mă axez pe voce şi pe emoţiile şi povestea construite de-a lungul anilor.

Solista a oferit detalii şi despre noul single şi felul cum a luat naştere:

M-am luptat multă vreme cu versurile pentru că trebuia să fie la înălţimea precedentelor creaţii. Nu eram sigură ce să spun şi cum să fac pentru a fi destul de bune. Când au început să "curgă" versurile nu am avut de ales. Este pentru toţi oamenii pe care i-am pierdut, pentru toţi cei pe care i-am putea pierde, pentru suicid şi depresie.

Cânt din perspectiva persoanei care a rămas în urmă, în camera de aşteptare. Este un mesaj de a lupta pentru viaţă, de a rămâne, de a nu ceda în faţa fricii. Nimeni nu e perfect, suntem toţi imperfecţi şi fix imperfecţiunile ne fac cine suntem. Există frumuseţe în aceste diferenţe şi viaţa merită luptă.

Evanescence ne-au vizitat la Arenele Romane pe 29 iunie, în cadrul unui concert plin de emoţie, la care am auzit piesele clasice ale grupului american.

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Albume noi

Evanescence anunţă albumul "Sanctuary" şi lansează primul single, "Who Will You Follow"

Trupa Evanescence deschide oficial un nou capitol discografic și anunță albumul „Sanctuary”, programat pentru lansare pe 5 iunie 2026. Vestea a venit odată cu debutul single-ului „Who Will You Follow”, publicat pe 10 aprilie. Piesa marchează un preview asupra direcției sonore a materialului și vine după o perioadă intensă pentru formație, dominată de colaborări și lansări punctuale în 2025.

Publicat

pe

Videoclip Evanescene - Afterlife
Videoclip Evanescene - Afterlife │ FOTO: captură YouTube

„Who Will You Follow” este rezultatul colaborării cu producătorii Zakk Cervini și Jordan Fish, nume asociate în ultimii ani cu zona modernă a rockului alternativ și metalului. Din punct de vedere sonor, piesa combină sunetul clasic Evanescence — pianul melancolic și vocea expresivă a lui Amy Lee, cu o producție mai agresivă, dominată de riff-uri dense și accente electronice. Track-ul Evanescence evoluează rapid dintr-o introducere minimalistă într-un wall of sound apăsător, sugerând o orientare mai heavy decât în materialele recente ale trupei.

Single-ul anunță albumul „Sanctuary”, un proiect la care s-a lucrat mai bine de trei ani. Pe lângă Cervini și Fish, materialul include contribuții de producție din partea lui Nick Raskulinecz, cunoscut pentru colaborările cu trupe precum Korn, Foo Fighters sau Rush. Albumul va fi disponibil în multiple formate — digital, CD standard și deluxe, box set — iar ediția pe vinil dublu este programată pentru lansare pe 4 septembrie.

Într-un mesaj transmis odată cu anunțul, Amy Lee descrie „Sanctuary” ca pe un proiect profund personal, realizat într-o perioadă marcată de incertitudine și presiune. Artista subliniază că albumul a funcționat ca un mecanism de procesare emoțională și ca o încercare de a transmite speranță prin muzică, menționând că lansarea vine după o implicare intensă și constantă în procesul creativ.

Tracklist-ul confirmat include 12 piese, printre care „Afterlife”, single lansat anterior și integrat ulterior pe album. Acesta a avut un parcurs comercial puternic, ajungând pe primul loc în topurile rock din SUA și Canada. Materialul mai include titluri precum „Rapture”, „Self Destruct” sau piesa care dă numele albumului, „Sanctuary”.

Lansarea va fi urmată de un turneu mondial care începe pe 11 iunie 2026 și traversează America de Nord și Europa. În prima parte a turneului, Evanescence va fi însoțită de Spiritbox și Nova Twins, în timp ce pentru concertele din Europa line-up-ul o include pe Poppy. Pentru show-urile din Marea Britanie este confirmată și artista K.Flay, care a colaborat recent cu trupa.

Citește în continuare

Trending