Urmărește-ne în Social Media

Premii muzicale

Alina Eremia și Dorian Popa prezintă Media Music Awards 2017, prima ediție organizată la București

Alina Eremia și Dorian Popa vor prezenta pe 3 octombrie gala Media Music Awards 2017. Evenimentul va avea loc anul acesta la București, după cinci ediții desfășurate la Sibiu.

Publicat

pe

Dorian Popa & Alina Eremia
Dorian Popa & Alina Eremia

Cunoscuți publicului din perioada proiectului La La Band și a serialului ”Pariu cu viața”, Alina Eremia și Dorian Popa vor urca din nou împreună pe scenă, în fața a zeci de mii de fani, pentru a prezenta recitalurile celor mai în vogă nume din industria muzicii, precum și pe cei care vor înmâna trofeele Media Music Awards. Alina și Dorian vor fi gazdele Media Music Awards 2017, alăturându-se altor nume sonore care au prezentat această gală de premii muzicale, printre aceștia numărându-se Pavel Bartoș, Sore, Adrian Sînă, Lora și Connect-R.

Media Music Awards 2017 va avea loc anul acesta în centrul comercial ParkLake, situat in strada Liviu Rebreanu nr 4 , zona ParkLake Garden, intarea dinspre parcul Titan. Pe Green Carpet vor sosi artiști care au dominat topurile în ultimul an, precum și multe vedete din showbiz-ul autohton.

În cadrul galei Media Music Awards vor fi premiați artiștii care au avut cele mai multe difuzări radio TV și vizualizări pe YouTube, pe baza statisticilor Media Forest, compania care identifica si monitorizează în timp real aparițiile radio si TV. Astfel, premiile reflectă succesul real al artiștilor români și sunt acordate pe criterii echidistante și transparente.

La edițiile precedente Media Music Awards au participat artiști,precum Andra, Smiley, Delia, Holograf, Voltaj, Carla’s Dreams, Connect-R, Alina Eremia, Lora, Feli, Faydee, Dorian Popa, Lidia Buble, Amira, Akcent, What’s Up, Vescan, Jo, Randi, Amna, Robert Toma, Mihail, Corina, Deep Central, Anda Adam, Dj Sava, Maxim, Guess Who, Sore, Puya, Voltaj , Elena Gheorghe, Alex Velea, Antonia, Andreea Bălan, Ami, Nicole Cherry, Melina, Grasu XXL, Naguale, Kaira, Nicoleta Nuca, Lariss, Bere Gratis, Jo, Randy, Uddy, Nadir și mulți alții.

Ediția de anul trecut a fost urmărită de 40.000 de spectatori, 500.000 de telespectatori și 450.000 de privitori online. Marele câștigător al MMA 2016 a fost Carla's Dreams.  Grupul a primit 7 trofee, reușind astfel să egaleze performanța Deliei de la ediția din 2015.

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Comentează

Industria muzicala

Alina Eremia este noua voce DJ Project?

DJ Project începe o nouă eră, anunțând că o voce feminină s-a alăturat grupului. Numele noii soliste nu a fost anunțat încă, dar din teaser-ul publicat recent, Alina Eremia pare să corespundă indiciilor.

Publicat

pe

Alina Eremia și DJ Project
Alina Eremia și DJ Project │ FOTO: Captură YouTube

DJ Project anunță publicul că în perioada următoare va dezvălui o serie de piese noi alături de o nouă solistă. Fără a o numi, dar postând un teaser cu un fragment din remake-ul piesei "Privirea Ta" alături de Alina Eremia, grupul dezvăluie că ne așteaptă mari surprize.

"O nouă eră se află în pregătire....Nu sunteți pregătiți pentru asta", anunță DJ project într-un teaser publicat online., ulterior publicând și un video în care întreabă publicul cine este noua lor solistă.

Nu aflăm încă data lansării primului single, însă considerând că noua voce va fi dezvăluită cât de curând, piesa care va sparge gheața va putea fi ascultată și ea în scurtă vreme. Până atunci, vă lăsăm să ascultați remixul piesei "Privirea Ta", pe care DJ Project l-a inclus în teaser-ul său.

VIDEO: DJ Project x Alina Eremia - "Privirea Ta" (Remake 2023)

Alina Eremia și-a început cariera la o vârstă fragedă, iar în prezent este una dintre cele mai apreciate artiste din industria muzicală din România. Cântecele și colaborările ei au ajuns adeseori în topuri, printre cele mai apreciate piese numărându-se "Cum se face", "A fost o nebunie", "În dreapta ta" (feat. Vescan), "Tatuaj" și "Noi".

Anul trecut, Spotify a ales-o pe Alina Eremia drept noua sa ambasadoare în cadrul programului global EQUAL. Proiectul a fost lansat în martie 2021 și are scopul de a promova egalitatea de gen și de a amplifica vocile feminine din muzică. Găsești mai multe detalii pe InfoMusic.

DJ Project este compus din Gino Manzotti (Handke Giuseppe) și DJ Maxx (Ovidiu Florea), ambii purtând titulatura de DJ și producători, iar primul lor single, "Experience", a fost lansat în 2001. De la debutul lor, cu o activitate înfloritoare de peste 22 de ani pe scenă, la radio și în inimile a milioane de oameni, au lansat nouă albume de studio. În plus, cei doi au trecut granițele și au avut parte de hituri internaționale. În catalogul lor muzical se află numeroase colaborări cu artiști recunoscuți, printre care Roxen, MIRA, Andia, EMAA, Adela Popescu, AMI și Lidia Buble.

Citește în continuare

Muzică nouă

Alina Eremia și Puya lansează piesa "Genul Ăla" (AUDIO)

Alina Eremia descrie în noua sa piesă "Genul Ăla" de bărbat care te cucerește din vorbe și priviri. Artista lansează prima colaborare cu Puya, marcând "o nouă eră" în cariera sa, care vine cu influențe de pop urban.

Publicat

pe

Alina Eremia și Puya - "Genul Ăla" (artwork)
Alina Eremia și Puya - "Genul Ăla" (artwork) │ FOTO: Captură YouTube

Alina Eremia face tranziția către un sound urban și versuri mai îndrăznețe. Descrisă de artistă drept "o nouă eră", acest capitol începe cu piesa "Genul Ăla", înregistrată în colaborare cu Puya. Artista dezvăluie în versurile piesei care este "Genul Ăla" de bărbat care o cucerește, Puya păstrându-și rolul consacrat de băiat al străzii.

"Doar tu ești

Genul care-mi place mult

Tu-mi potolești pofta inimii

Genul ăla bun și rău

Cu care-aș face și copii

Genul ăla de golan

Care-mi dă mesaje "Hey, baby"

Genul ăla arogant

Care știe poezii", cântă Alina Eremia pe refrenul noii piese "Genul Ăla".

Piesa "Genul Ăla" este compusă de Alina Eremia (muzică, text) împreună cu Puya (muzică, text). Alături de ei, au lucrat și George Hora (muzică, text, producție) și Emanuel Masson (muzică, producție).

AUDIO: Alina Eremia și Puya - "Genul Ăla"

Alina Eremia și-a început cariera la o vârstă fragedă, iar în prezent este una dintre cele mai apreciate artiste din industria muzicală din România. Cântecele și colaborările ei au ajuns adeseori în topuri, printre cele mai apreciate piese numărându-se "Cum se face", "A fost o nebunie", "În dreapta ta" (feat. Vescan), "Tatuaj" și "Noi".

Anul trecut, pe 16 august, Alina Eremia a devenit soția lui Edy Barbu. Petrecerea a avut loc într-un cadru restrâns, dar de poveste, la Palatul Snagov. Printre puținii invitați s-au numărat atât Sore, fosta ei colegă din Lala Band, cât și JO, prietena Alinei din copilărie.

Puya activează pe scena hip-hop din 1995. Primul album, "Băieți de cartier", a fost lansat alături de La Familia în 1997. Cariera solo a început-o în 2000 cu discul "Până la capăt în felul meu". Au urmat albume ca "Foame de bani" (lansat cu Sișu), "Muzică de tolăneală și depravare", "Românisme 1" și "Românisme 2". Cel mai recent album al său se intitulează "Aventurile Domnului Puy(a)" și a fost lansat în decembrie 2019.

Citește în continuare

Emisiuni radio-tv

România este alături de Alexandra Căpitănescu în semifinala Eurovision 2026; Mesaje multiple de la artiști și o postare emoționantă de la Mădălina Cârcotă

Artiștii din România sunt alături de Alexandra Căpitănescu în semifinala Eurovision 2026. Smiley, Lidia Buble, Grasu XXL, Feli și mulți alți artiști au postat pe rețelele de socializare mesaje care încurajează diaspora să voteze. Vocal coach-ul Alexandrei, Mădălina Cârcotă, i-a transmis, de asemenea, gânduri bune, printr-o postare emoționantă.

Publicat

pe

Alexandra Căpitănescu pe scena de la Viena, la repetițiile pentru semifinala Eurovision 2026
Alexandra Căpitănescu pe scena de la Viena, la repetițiile pentru semifinala Eurovision 2026 │ FOTO: Sarah Louise Bennett & Corinne Cumming / EBU

În ultimele ore, pare că întreaga industrie muzicală din România s-a mobilizat pentru a o susține pe Alexandra Căpitănescu. Zeci de story-uri cu mesaje care încurajează diaspora să voteze au fost postate pe Instagram. Pe lista celor care au publicat imagini cu textul "Vote 03 for Alexandra Căpitănescu" se află artiști precum:

  1. Smiley
  2. Dorian Popa
  3. Liviu Teodorescu
  4. Lidia Buble
  5. Feli Donose
  6. Bianca Tilici
  7. Grasu XXL
  8. Ami
  9. Eneli
  10. Alessia Pop
  11. Aura Șova
  12. Emilian
  13. Iraida
  14. Trupa Vunk
  15. Holograf
  16. Olivia Addams
  17. Bubu Cernea
  18. Jo (Ioana Anuța)
Story cu Alexandra Căpitănescu postat de Lidia Buble

Story cu Alexandra Căpitănescu postat de Lidia Buble │ FOTO: Captură YouTube

Anterior acestor postări, au publicat mesaje mai ample Theo Rose și Andia. Le puteți citi aici.

Susținere pentru Alexandra Căpitănescu de la case de discuri, televiziuni și posturi de radio din România

Același mesaj a fost repostat la Story și de către casele de discuri HaHaHa Production, Universal Music și MediaPro Music, precum și de către posturile de radio Pro FM, Kiss FM, Radio Impuls și Radio Zu. Canalul de Instagram al talent show-ului Vocea României a fost, de asemenea, alături de Alexandra, publicând mesajul care îndeamnă diaspora la vot.

Ce mesaj i-a transmis Alexandrei vocal coach-ul Mădălina Cărcotă

Cea care a avut grijă de vocea Alexandrei pe toată perioada repetițiilor, dar și înainte de ea, a fost Mădălina Cârcotă. Vocal coach-ul i-a transmis reprezentantei noastre gânduri bune, menite să-i reamintească de toată munca pe care a depus-o pentru a ajunge aici.

Mădălina Cârcotă: "De azi până sâmbătă să arăți lumii întregi geniul tău artistic"

"Draga mea Alexandra, azi încep cele 4 zile de foc pentru tine și gaşca. Ne-ai făcut atât de mândri în perioada asta și, de la primul până la ultimul om din echipă, ne-ai făcut să vibrăm alături de tine și să credem.

Începând din această seară până sâmbătă ai vreo patru concerte plus vreo patru repetiții, în care nu trebuie să faci nimic în plus decât ce faci în mod obișnuit. Ai repetat, ai studiat, te-ai șlefuit, ai ascultat și câte și mai câte ai făcut în toată perioada asta, ca de azi până sâmbătă să arăți lumii întregi geniul tău artistic.

Hai că ți-au organizat frumos concertele oamenii ăștia. Să strălucești!", i-a spus Mădălina într-un mesaj postat online.

Cum o poți vota pe Alexandra Căpitănescu în semifinala 2 a Eurovision 2026

Dacă ești din diaspora, Alexandra poate fi votată la numerele de telefon de mai jos cu indicativul "03". Votul se deschide după prestația ultimei țări participante și rămâne activ pentru o perioadă limitată, anunțată în direct în timpul transmisiunii. Fiecare utilizator poate acorda maximum 10 voturi, distribuite unui singur concurent sau mai multor participanți.

Numerele de telefon la care poate vota diaspora în semifinala 2 Eurovision 2026

Numerele de telefon la care poate vota diaspora în semifinala 2 Eurovision 2026 │ FOTO: TVR

Dacă nu te afli în statele participante Eurovision 2026, o poți vota pe Alexandra în categoria Rest of The World, online. Link-ul de vot poate fi accesat aici.

Când și unde poți urmări show-ul României la Eurovision 2026

România va întra în concurs cu numărul 03, în prima parte a Semifinalei II, programată astăzi, pe 14 mai. Transmisiunea în direct va putea fi urmărită pe TVR 1 începând cu ora 22:00.

Citește în continuare

Trending