Urmărește-ne în Social Media

Premii muzicale

Jared Leto i-a adus un omagiu lui Chester Bennington la MTV VMA 2017

În cadrul premiilor MTV Video Music Awards, Jared Leto a ținut un discus emoționant despre tragica moarte a lui Chester Bennington.

Publicat

pe

Solistul de la Thirty Seconds to Mars a vorbit despre zâmbetul sincer a lui Bennington, bunătatea acestuia și faptul că “își punea întotdeauna inima pe tavă”.

“Mă gândesc la soția lui și la cei șase copii minunați. De asemenea, am în minte imaginea familiei lui, a trupei, a celor care au fost cu adevărat frații săi. Și îmi aduc aminte cum suna vocea lui, delicată însă puternică în același timp. Acea voce va dăinui pentru totdeauna.” a spus Jared Leto.

Totodată, actorul și muzicianul Jared Leto a încheiat omagiul adus lui Chester Bennington cu o încurajare pentru toți cei care urmăresc VMA și suferă de depresie sau gânduri suicidale:

“Dacă este cineva acolo care se uită la ceremonia de decernare a premiilor din seara asta și care simte că nu mai este niciun fel de speranță, vă rog să mă ascultați: Nu sunteți singuri. Există întotdeauna o cale, o alternativă. Împărtășiți gândurile voastre, cereți ajutorul și nu renunțați!”

Jared Leto a vorbit și despre prietenia strânsă între Chester Bennington și Chris Cornell.
În încheierea momentului, spectatorii au putut urmări înregistrarea prestației live a trupei Linkin Park din cadrul MTV Video Music Awards 2010.

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Muzică și film

Jared Leto, de nerecunoscut ca Skeletor în noul trailer "Masters of the Universe"

Au fost lansate noi secvențe din filmul "Masters of the Universe", dezvăluidu-le fanilor primele imagini cu una dintre cele mai așteptate interpretări: Jared Leto în rolul emblematicului Skeletor.

Publicat

pe

Jared Leto ca Skeletor în "Masters of the Universe"
Jared Leto ca Skeletor în "Masters of the Universe" │ FOTO: captură YouTube

Noul film, produs de Amazon MGM Studios, își propune să reinventeze povestea clasică din "Masters of the Universe", combinând elemente fantasy, acțiune și o abordare vizuală spectaculoasă. Nicholas Galitzine intră în rolul lui He-Man, alias Adam, prințul planetei Eternia, care se întoarce acasă din exilul de pe Pământ pentru a-și elibera regatul de Skeletor.

Noul trailer îl prezintă pe acesta încearcând să găsească aliați pentru a-l înlătura de la putere pe antagonistul Skeletor. Reușește să găsească The Sword of Power, o armă fermecată care îl transformă în supereroul He-Man, iar lupta pare gata să pornească. În ciuda aparenței periculoase a protagonistului, Skeletor nu se lasă intimidat și îl provoacă pe He-Man cu replica: "Poate că ai puterea, dar ți-e prea frică să o folosești."

Transformarea lui Jared Leto pentru Skeletor este una radicală, actorul fiind de nerecunoscut sub machiajul și efectele vizuale care dau viață personajului negativ din universul He-Man. Designul său păstrează însă elementele clasice din versiunea animată (craniul distinctiv și aura întunecată), dar adaugă o estetică modernă și realistă. O diferență se simte și la nivelul vocii, Leto părând să opteze pentru un accent britanic și un ton grav.

"Masters of the Universe" este regizat de Travis Knight, pe baza unui scenariu scris de Chris Butler, Aaron și Adam Nee și David Callaham. Inspirat de franciza media "Masters of the Universe" de la Mattel, viitorul film marchează cea de-a doua adaptare cinematografică live-action după filmul cu același nume din 1987. În afară de Leto și Galitzine, distribuția este completată de Camila Mendes, Alison Brie, James Purefoy, Morena Baccarin, Jóhannes Haukur Johannesson, Charlotte Riley, Kristen Wiig și Idris Elba. Pelicula ajunge în cinematografe pe 5 iunie 2026.

TRAILER "Masters of the Universe":

Citește în continuare

Trending