Vocea României 2017, sezon 7Află noutăți despre Vocea României 2017 INFO CONCERT:
Sting
INFO CONCERT:
Media Music Awards 2017
Vocea României 2017: doar vocea a contat în episodul trei al audițiilor pe nevăzute INFO CONCERT:
David Garrett
David GarrettÎn iunie 2018, David Garrett va fi "EXPLOSIVE – LIVE!" pentru prima oară în România INFO CONCERT:
Summer Well Festival 2018

Astrid S – talent și frumusețe din Norvegia, exportate în întreaga lume

A devenit cunoscută acum un an datorită hitului “Hurts so good”, care a adunat peste 10 milioane de vizualizări pe Youtube. Astrid S are o voce puternică, dar sensibilă și a atras atenția odată cu participarea la “Norwegian Pop Idol” în 2013.

În cadrul cunoscutei competiții din Norvegia, Astrid a interpretat piese precum “Jolene” (Dolly Parton) sau “Somewhere only we know” (Keane), ce apare pe unul dintre albumele ei preferate, “Hopes and Fears”. De asemenea, artista a prezentat și compoziția ei proprie, baladă pop cântată la chitară, “Shattered”.

Deși la finalul emisiunii s-a situat pe locul 5, Astrid S, care avea atunci doar 17 ani, a atras atenția publicului și doi ani mai târziu, după un scurt turneu datorat prestației la “Norwegian Pop Idol”, a semnat cu Universal Music. Artista a lansat primul ei single oficial, “2AM”, o piesă cu nuanțe R&B. A fost recompenstă cu 5 discuri de platina, premiul “MTV European Music Awards” pentru “Best Norwegian Act”, o nominalizare la premiile Grammy și un turneu sold out.

Născută în Berkak, Norvegia, Astrid Smeplass, pe numele ei din buletin, a învățat să cânte la pian din copilărie și la flaut în trupa școlii. În jurul vârstei de 15 ani, după o pauză muzicală, aceasta și-a îndreptat atenția către studiul chitarei și a început să își scrie singură piesele fiind inspirată de John Mayer.

În primăvara anului trecut, Astrid S a lansat EP-ul “Party’s Over”, ce conține 6 piese, printre care și “Breathe”, aleasă ca piesa săptămânii de către BBC Radio 1. Majoritea pieselor sunt compuse și produse împreună cu Cass Lowe, cunoscut pentru colaborările sale cu Zayn, Snakehips, Chance the Rapper sau MØ. Tot în 2016 l-a însoțit pe Troye Sivan în turneul său prin Europa, deschizând show-urile artistului.

A declarat în numeroase interviuri că își compune piesele la chitară, așa că anul acesta a lansat varianta acustică a melodiilor de pe EP-ul de debut: acestea se regăsesc pe materialul discografic “Party’s Over (Acoustic)”.

Printre cele mai cunoscute colaborări se numără: Avicii (“Waiting for love”), Shawn Mendez (“Air”), Matoma (“Running Out”, “All Night”) și Blonde (“Just for one Night”).

MØ, Icona Pop, Lykke Li, Tove Lo sau Robyn sunt doar câteva dintre numele apreciate internațional, din valul de artiști pop, ce provin din Scandinavia. Deși Astrid S este abia la începutul carierei, suntem siguri că vom mai auzi de frumoasa artistă.

Photo: Robin Bøe

Citește mai multe despre Astrid S
Ispas Ingrid este redactor la InfoMusic.ro.
Citește și alte articole ale autorului.
CLOSE
CLOSE
Citește articolul precedent:
Lady Gaga
Lady Gaga lucrează la cel de-al 6-lea album

Cu un album lansat anul trecut, Lady Gaga plănuiește deja lansarea următorului material. Artista a declarat că are câteva idei,...

Închide