Urmărește-ne în Social Media

Muzică nouă

30 Seconds to Mars anunţă un nou single, "Walk on Water"; Primim şi un teaser video

Au trecut 4 ani de când 30 Seconds to Mars nu au mai lansat un album nou, dar trupa lui Jared Leto e pe cale să îşi ia revanşa. Grupul de rock alternativ tocmai a postat un nou teaser, care confirmă sosirea unui nou single pe 22 august. Numele său este "Walk on Water".

Publicat

pe

30 Seconds to Mars Teaser Single Walk on Water
30 Seconds to Mars Teaser Single Walk on Water │ FOTO: 30 Seconds to Mars

Teaserul de 30 de secunde e realizat într-un mod umoristic. Îi vedem pe muzicieni la sediul casei de discuri Interscope, fiind "traşi de urechi" de un director executiv. Jared Leto şi colegii de trupă nici nu apucă să zică nimic, iar apoi vedem numele single-ului şi auzim un crâmpei din melodie. Abordarea indie-pop pare să fie păstrată de la ultimul release, iar solistul pare să facă uz de autotune pe "Walk on Water".

Pasiunea pentru această modificare vocală e probabil dobândită de când 30 Seconds to Mars au colaborat cu Kanye West. Fiecare album al trupei a avut câte un concept central şi nu putem să nu ne întrebăm care va fi cel nou, odată cu viitorul LP. Fie că e vorba despre salvarea planetei, relaţiile interumane sau iubirea de sine, formaţia americană a mizat mereu pe o temă specială.

Până să vină totuşi noul album, îi vom auzi pe 30 Seconds to Mars cântând live la MTV VMA 2017, alături de Ed Sheeran şi Lorde. Jared Leto are între timp un program ocupat, urmând să apară într-un film despre viaţa lui Andy Warhol, dar continuând şi rolul de Joker în noua serie Batman.

30 Seconds to Mars ne-au vizitat în 2014, unde au venit cu un membru lipsă, dar am primit în schimb un one man show cu Leto şi o chitară acustică.

 

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Comentează

Industria muzicala

Thirty Seconds to Mars dezvăluie "God's Eye", un single nelansat de pe albumul "A Beautiful Lie" - AUDIO

Thirty Seconds to Mars continuă să celebreze aniversarea a 20 de ani de la albumul "A Beautiful Lie" cu o lansare specială. Artiștii au scos la lumina piesa "God's Eye" și au împărtășit-o cu fanii. O poți asculta și tu în articol.

Publicat

pe

Primul concert Thirty Seconds to Mars în Romania pe 5 iulie 2014 la Romexpo │ FOTO: Ionut Paraschiv / InfoMusic.ro

Nelansată până acum, "God's Eye" provine din arhiva "A Beautiful Lie", un material care a propulsat formația spre faima mondială. La 20 de ani de la acel album, "God's Eye" nu este doar o piesă aniversară, ci o declarație despre longevitate, transformare și continuitate. Thirty Seconds to Mars demonstrează că, dincolo de schimbările de sound sau de direcție, nucleul său artistic rămâne același.

Trupa a pregătit o ediție aniversară a întregului album "A Beautiful Lie", ce va fi disponibilă din 27 martie 2026 în mai multe formate (CD, LP și o ediție deluxe cu două LP-uri). CD-urile și ediția deluxe cu două LP-uri includ trei piese nelansate anterior din sesiunile originale de înregistrare a albumului. În plus, ediția deluxe cuprinde o interpretare acustică a cântecului "The Kill".

Lansat în 2005, "A Beautiful Lie" este albumul care a transformat Thirty Seconds to Mars dintr-o trupă promițătoare într-un fenomen global. Materialul a adus un sound mai accesibil decât debutul, fără a renunța la profunzimea tematică, și a inclus piese devenite emblematice precum "The Kill (Bury Me)", "From Yesterday" sau "Attack". Albumul explorează teme precum alienarea, lupta cu sinele și dorința de autenticitate, iar impactul său a fost amplificat de estetica vizuală puternică și de videoclipuri cu abordări cinematografice, neobișnuite pentru rock-ul alternativ al perioadei.

Înființată la finalul anilor '90 de frații Jared și Shannon Leto, trupa Thirty Seconds to Mars și-a construit cariera pe ideea de evoluție constantă și reinventare. De la rock-ul progresiv al debutului, la anthems alternative și ulterior la un sound orientat mai spre pop și electronic, trupa a refuzat să rămână încadrată într-o singură zonă stilistică. Albume precum "This Is War", "Love, Lust, Faith and Dreams" sau "America" reflectă această dorință de explorare.

AUDIO: Thirty Seconds to Mars - God's Eye

Citește în continuare

Trending