Sheeran doreşte realizarea unui film biografic despre viaţa sa, în stilul lui "8 Mile" al lui Eminem. Evident nu vom vedea scene la fel de dure, iar viaţa de cartier din Detroit va fi mai degrabă una britanică, ploioasă, asociată orăşelului Ipswich. Cantautorul şi-a exprimat în trecut dorinţa de a compune o coloană sonoră şi a realiza un film, deci nu e străin de astfel de proiecte.
Ed Sheeran s-a întâlnit cu câţiva directori de la Hollywood, imediat după ce a cântat la festivalul Glastonbury 2017. Pe lângă influenţele "8 Mile", artistul ar dori şi un uşor aer de "Notting Hill", deci vom avea şi o poveste de dragoste naivă în peliculă. În interviuri cu "The Sun" şi "Q" Ed a dat ca exemple de filme reuşite atât "Notting Hill", cât şi "Once".
În acest moment se poartă discuţii cu directori executivi şi cu un regizor, iar dorinţa este de a distribui doar actori mai puţin cunoscuţi. Producţia ar fi una indie, britanică şi low budget. Dacă mă întrebaţi pe mine cred că Danny Boyle ar putea surprinde spiritul simpaticului roşcat. Acesta a fost cap de afiş la ştiri în ultimele zile pentru că a renunţat la Twitter. A făcut asta din cauza trollilor care îl agasau şi a negativităţii omniprezente.
Revenind la zona cinematografică, muzicianul şi-a făcut debutul în actorie în 2014, cu un mic rol în telenovela neo zeelandeză "Shortland Street". A apărut apoi în propriul rol într-un episod al sitcom-ului "Undateable", iar în Australia a filmat scene pentru serialul "Home and Away". Să nu vă mire faptul că urmează şi o apariţie în Game of Thrones sezonul 7, confirmată deja în ultimele luni.

![Ed Sheeran - How Would You Feel (Paean) [Live]](https://static.infomusic.ro/media/2017/02/videoclip-ed-sheeran-how-would-you-feel-paean-800x450.jpg)




![Ed Sheeran - Drive (From F1® The Movie) [Official Music Video]](https://static.infomusic.ro/media/2025/06/videoclip-ed-sheeran-drive-soundtrack-f1-the-movie-400x240.jpg)
![Ed Sheeran - Drive (From F1® The Movie) [Official Music Video]](https://static.infomusic.ro/media/2025/06/videoclip-ed-sheeran-drive-soundtrack-f1-the-movie-80x80.jpg)










































