Urmărește-ne în Social Media

Albume noi

La aniversarea a 15 ani de activitate, Travka a lansat pe CD "Vreau să simt Praga" şi "Okean"

Pe 22 mai, formația Travka a susținut la Teatrul Național București – Sala Studio un concert menit a marca 15 ani de activitate. Cu această ocazie s-au editat în premieră pe CD binecunoscutele albume "Vreau să simt Praga" şi "Okean".

Publicat

pe

"Pentru mine, acest concert aniversar marchează 15 ani din existența unei trupe care, prin muzica ei, a însemnat enorm pentru un important segment de public din România. Chiar dacă în 15 ani am scos doar 3 albume și nu am avut un succes în adevăratul sens al cuvântului, Travka a parcurs o bună bucată de istorie muzicală contemporană, într-o societate destul de închisă și amorțită socio-cultural.

Am cântat şi spus în versuri o mică parte din angoasele și neîmplinirile unei generații iar asta, combinat cu dorința de a schimba ceva în propriile noastre cântece, ne-a adus până aici. 15 ani... așa un număr e musai să fie un cap de drum și un posibil nou început. Nu știu dacă aș repeta experienţa, ori dacă ea m-ar repeta pe mine ... Vă așteptăm să ne vedem după 15 ani! Să cânte muzica! TRAVKA!" - George G.

CD-urile "Vreau să simt Praga" şi "Okean" sunt disponibile în format fizic online pe Getmusic.ro sau eMag, precum și în librăriile Cărturești, magazinele Muzica și RockShop. Deasemenea, cele două albume sunt disponibile pentru streaming sau download pe toate platformele digitale.

Travka a pășit pe scena alternativă românească în 2002. Prin concerte pline de energie și o lirică deosebită, trupa a cucerit definitiv un public fascinat de forța acordurilor rock împletite cu poezia provocatoare a versurilor. Au participat la cele mai mari festivaluri de muzică din România, au avut numeroase apariții pe micul ecran și au fost aclamați de presa de specialitate. Lansând deja trei albume fundamentale pentru rock-ul alternativ autohton, Travka continuă să experimenteze și să exploreze noi și noi orizonturi muzicale.

Travka îi are în componență pe:

  • George Gâdei - voce
  • Alexei Ţurcan - chitară, clape
  • Misha Gâlcă - bas
  • Cristian Chirodea – tobe
Comentează

Trending