Urmărește-ne în Social Media

Muzică nouă

Ascultă noile piese Selah Sue, "Stand Back" și "Gotta make it last" - AUDIO

Selah Sue a publicat online două piese noi - "Stand Back" și "Gotta make it last". Melodiile sunt bonus tracks pe ediția deluxe a albumului ”Reason”, lansat în martie 2015.

Publicat

pe

Concert Selah Sue la Arenele Romane din București pe 13 mai 2015 │ FOTO: Alex Vlad Covaci / InfoMusic.ro

Selah Sue continuă promovarea discului ”Reason” dezvăluind piese noi de pe varianta deluxe a materialului. Acest album a fost distins cu Discul de Aur în Belgia, țara natală a artistei.

„Tot ce fac se bazează pe instinct, nu sunt expertă, dar pot auzi o melodie o singură dată și o pot reproduce cu toate nuanțele și artificiile chiar și după 20 de ani”, spune Selah Sue.

Alternând eteric electro-soul-ul, trip-hop-ul și beaturi house, Selah Sue și-a regăsit adevărata identitate muzicală odată cu „Reason”. „Este o ecuație cu multe variabile”, spune ea. Este, de asemenea, un echilibru perfect pe care l-a căutat în cât mai multe studiouri de înregistrare, în special în Belgia, dar și în Londra, Jamaica și Los Angeles, cu doi producători experimentați, Dane Robin Hannibal (Little Dragon, Kendrick Lamar) și suedezul Ludwig Göransson, cunoscut pentru colaborarea sa cu pop-trio-ul HAIM și rapperul american Childish Gambino.

AUDIO: Selah Sue - "Gotta make it last"

AUDIO: Selah Sue - "Stand Back"

Selah Sue este una dintre revelaţiile noului val de muzicieni. Artista de origine belgiană a reuşit să se remarce într-un timp foarte scurt în industria muzicală, bucurându-se de susţinerea unor artişti precum Patrice sau Farhot încă de la debut. Timbrul muzical, sinceritatea versurilor, melodicitatea redată de amestecul dintre reggae, soul, jazz şi funk şi ușurința de a empatiza cu publicul au făcut ca tânăra cântăreață să fie o prezență nelispită pe scenele celor mai mari festivaluri din Belgia, Olanda, Franța și Ungaria, chiar înainte de lansarea unui LP.

Primul ei album, ”Selah Sue” (2011), a fost un real succes. Discul a fost distins cu premiul European Border Breakers Public Choice și certificat cu platină în Belgia și Franța. Pe acest album se regăsesc hituri precum "Raggamuffin", "Crazy Vibes" și "This World". Cel de-al doilea disc, ”Reason”, include piesele ”Alone” și ”Together”.

Selah Sue a concertat pentru prima oară în România în 2012, în cadrul Festivalului B’Estfest. Cel de-al doilea concert a avut loc în septembrie 2013, la Arenele Romane din București, urmând apoi alte două show-uri în 2015. Ultimul concert a avut loc în 2016, în cadrul Zutopia Music Festival.

Comentează

Trending